Ultima găselniță a lui Klaus Iohannis este trecerea de la republica semi–prezidențială la cea parlamentară. Probabil vrea să distragă atenția de la alte chestiuni mai importante. Sau la aniversarea PNL l–a văzut pe mentorul său Crin Antonescu și și–a amintit de Republica de la Ploiești.
Iar dacă vorbim despre Crinuț ot Tulcea, precursorul domnului Iohannis în crearea USL (și un intelectual rasat, doi ani repetent, ca și Liviu Dragnea), să ne amintim eșecul proiectului lui de reformare a Constituției din 2013. Probabil și acest proiect este tot o ciorbă reîncălzită, ca și USL, Klaus Iohannis fiind în pană de idei originale.
Proiectul din 2013 a fost analizat de către Comisia de la Veneția. În martie 2014, acest for european și–a exprimat punctul de vedere, mai interesante fiind numai două citate din raport. Conform primului citat, „Comisia de la Veneţia găseşte regretabil faptul că revizuirea discutată nu include o decizie clară şi coerentă în privinţa formei de guvernământ a României, care încă este la mijloc între sistemul parlamentar şi sistemul prezidenţial, sistemul putând fi numit semi-parlamentar şi/sau semi-prezidenţial”.
În același timp, „Comisia de la Veneţia consideră că nu alegerea directă a Preşedintelui este problema, ci, pe de o parte, coerenţa pe plan intern a atribuţiilor prezidenţiale şi, pe de altă parte, distribuţia puterilor între cele mai înalte instituţii ale statului. În privinţa noilor aranjamente propuse în privinţa relaţiei dintre Preşedinte, Guvern şi Parlament, Comisia de la Veneţia întrevede riscul apariţiei unor noi dificultăţi în situaţia unor conflicte inter-instituţionale”.
Probabil Klaus Iohannis nu a citit aceste fraze. Și nici marea constituționalistă Alina Gorghiu. La noi, preşedintele român nu este teoretic un preşedinte decorativ caracteristic regimului parlamentar și nici un preşedinte similar celui francez. Atribuíile teoretice ale preşedintelui nostru au la bază medierea şi arbitrajul, diferit de modelul francez. Cu unele excepţii, atribuţiile preşedintelui necesită contrasemnarea din partea primului ministru, sau impun participarea altor structuri ale statului.
Ca efect, putem vorbi despre un bicefalism teoretic, caracteristic regimului parlamentar, unde guvernul are rolul principal, iar preşedintele sau monarhul un rol pur decorativ. Dar nu se poate spune că avem un executiv bicefal pur teoretic şi nici despre unul monocefal (exclusiv guvernul), ci un executiv dual, unde preşedintele are un rol specific.
Franţa are un executiv dual orizontal, unde preşedintele este implicat în guvernare alături de guvern mai mult teoretic. În România avem un executiv dual vertical, unde guvernarea este atribuită guvernului iar preşedintele are un rol de arbitru, decizând împreună cu alții în cazuri de maximă importanţă (siguranţă naţională, ordine publică, apărarea ţării, justiție, relații externe, etc.).
Dar, în practică, când majoritatea parlamentară este aceeași cu cea prezidenţială, șeful statului devine şeful de facto al executivului, iar primul ministru un executant al politicii lui. Regimul politic se prezidenţializează.
Aceasta a fost posibil datorită faptului că partidele politice şi–au trimis preşedinţii în cursa prezidenţială. Dacă majoritatea parlamentară nu este la fel cu cea prezidenţială (coabitarea), primul ministru este actorul central al politicii guvernamentale, preşedintele rămânând prizonierul atribuţiilor sale constituţionale.
O posibilă republică parlamentară nu este o variantă ideală pentru societatea românească. Noi nu am reuşit să punem în aplicare corect principiile regimului parlamentar. Drept urmare, nu este vorba despre vreo minune şi sunt posibile multe efecte, pozitive sau negative. Dacă majoritatea absolută a locurilor în parlament e a unei singure forțe politice, iar alte ramuri ale puterii au un caracter decorativ, republica parlamentară nu se justifică în nici un caz.
Citește și: Judecătorul Gabriel Mustață, candidat pentru CSM: „Legile Justiției nu pot trece fără o dezbatere publică”
Dacă ne uităm pe harta Europei și în istorie, în statele latine nu prea a dat rezultate republica parlamentară. Singurul caz de republică parlamentară este Italia. Nu cred că este un exemplu de urmat, date fiind instabilitatea și corupția de la ei. Avem și exemple similare și lângă noi, Bulgaria și Ungaria.
Franța a fost republică parlamentară până în 1958, când a trecut la republica semiprezidențială datorită lui Charles de Gaulle. Republica parlamentară este fezabilă în state unde ai o clasă politică competentă, ceea ce nu este cazul la noi. Dacă nu ai un președinte drept contrapondere, ajungi la republica oligarhică.
În Germania și Austria a apărut ca răspuns la excesele dictaturii din anii 1933-1945 și din tradiția istorică, la fel ca în Italia. Grecia a ajuns pe marginea prăpastiei și din cauza faptului că este o republică parlamentară.
Grecia a trăit pe credit aproape 30 de ani, vina aparținând în egală măsură tuturor partidelor. În statele cu politicieni incompetenți și corupți și cu o populație având o cultură democratică mai precară, este nevoie de o mână forte care să asigure echilibrul. Mă refer aici la cineva cu experiență în viața publică, nu la foști generali.
Revoluția din 1989 s–a soldat cu morți numai în România. Datorită acestui fapt în principal, poporul nu va accepta ca președintele să fie ales indirect. Pentru români alegerea directă a președintelui este una din cele ma mari cuceriri ale sistemului democratic. Datorită tradițiilor noastre, funcția de șef al statului are o simbolistică aparte.
Românii mereu au vrut un șef al statului puternic. Am înlocui o castă de activiști incapabili cu o oligarhie de analfabeți îmbogățiți peste noapte. Până în 1989, președintele RSR era ales indirect de Marea Adunare Națională (marea cu cele mai multe epave, conform unui banc din epocă).
Și în Moldova există această discuție referitoare la ce tip de republică este mai potrivită. Fortul preșesinte Igor Dodon și actuala președintă Maia Sandu își exercită preorgativele într–un mod accentuat. Din acest motiv, la fel ca la noi, putem spune că Moldova este mai degrabă o republică semiprezidențială.
Partidele care în ultima vreme se declară adeptele republicii parlamentare sunt PSD, PNL și UDMR, fiecare din motive diferite. PSD își dorește de mulți ani o republică parlamentară. Aceasta după era Ion Iliescu. De atunci PSD nu a reușit să mai impună nici un președinte. PNL dorește același lucru din prostie și oportunism sau la ordinele președintelui.
Nu degeaba are președinte un fost general. UDMR vrea un președinte slab pentru a–și aplica agenda decisă la Moscova. O republica parlamentară l-ar face pe președinte o simplă marionetă, eliminând o importantă pârghie a electoratului de a-l alege direct pe șeful statului.
Trebui să avem în vedere și faptul că asupra respectării drepturilor veghează justiția. Independența justiției și a CSM este grav afectată datorită acțiunilor PSD susținute de Iohannis și de Cătălin Predoiu. Alianța PNL–PSD-UDMR are scopul de a păstra accesul la putere și la fondurile europene.
Refacerea USL e nocivă atât pentru România, cât și pentru UE și NATO. Acum se vehiculează teoria perversă a pericolului extern generat de conflictul din Ucraina, care ar necesoita o mână forte, adică un general în fruntea guvernului. Dar nici măcar Ucraina și nici alt stat membru al UE și nici chiar Rusia nu au un fost general în fruntea Guvernului.
Citește și: „Democrația a fost distrusă în ultimul deceniu și nu ne-am dat seama”. Un interviu-eveniment în El País
Chiar și efortul de susținere al Ucrainei a fost cam șovăielnic la început. Klaus Iohannis se ascunde sub pulpana Germaniei și copiază orbește acest model, fără a–l înțelege. Probabil pentru a scăpa de presiunile americanilor.
Greșeala preluată de la Angela Merkel, cu marea Coaliție PSD–CDU, nu a dat rezultate, CDU fiind acum în opoziție. Iar social–democrații germani sunt diferiți de ai noștri, Dar fostul burgermeister de Harmannstadt zâmbește mut și nu înțelege nimic.
Până acum, PSD a golit de conținut instituția prezidențială fără a mai fi nevoie de revizuirea Constituției. Nu e vorba aici numai despre ce a făcut CCR, ci și despre lipsa de acțiune a lui Klaus Iohannis.
Din punct de vedere practic, Partidului Social Democrat îi trebuie doar o majoritate confortabilă, deoarece actuala constituție este potrivită intereselor partidului. Începând cu 2004, PSD a avut mari greutăți în a câștiga alegerile prezidențiale, dar foarte puține greutăți în a le câștiga pe cele parlamentare. Și Victor Ponta, și Liviu Dragnea au guvernat foarte bine alături de Marele Mut, în condițiile de coabitare.
Date fiind toate cele afirmate până acum, se poate trage concluzia că insistența unora pentru o republică parlamentară denotă o agendă ascunsă a unora sau testarea opiniei publice. Ieri, domnul Marcel Ciolacu a dat înapoi de la ideea republicii parlamentare și a spus că partidul condus de dânsul va da premierul în 2023. Probabil PSD și–a schimbat planurile până să se trezească din somn Klaus Iohannis.
Președinți de la PSD pot fi Mircea Geoană, Vasile Dâncu sau Alexandru Rafila. De la PNL vorbim despre Nicolae Ciucă (soluția ideală pentru Klaus Iohannis). PSD are interesul să trecem la republica parlamentară numai dacă simte că nu va avea președintele. Invers, va pleda pentru păstrarea republicii actuale. Cel mai puțin probabil este să avem președinte de la PNL. În acest caz, Iohannis ar fi prim–minstru și președinte al PNL, înfăptuindu–se astfel o rocadă de tip Putin–Medvedev.
Dacă PSD își va păstra primul loc în Parlament, PNL nu va putea să impună primul–ministru. Klaus Iohannis va rămâne în acest caz cel mult președinte al PNL, pe care îl va face praf, la fel ca și pupila lui Alina Gorghiu.
Ca să fie fostul burgermeister președinte parlamentar, ar trebui ca CCR să repete manevra cu mandatele lui Ilescu din 2000. Nu degeaba s–au înțeles PNL și PSD cu privire la doi judecători de la CCR, al treilea fiind fosta consilieră de la Cotroceni, Mihaela Ciochină.
Principala problemă pentru Klaus Iohannis este să candideze singur și să iasă pe locul doi. Ceea ce ar însemna că va dormi în continuare ca și până acum. Numai că ne va adormi și pe noi.
„Republica se întemeiază pe cunoaştere, şi nu pe autoritate, iar ţelul ei este dreptatea deplină.” – Heinrich Mann
„Clopotul de înmormântare a republicii a sunat de îndată ce puterea a ajuns în mâinile celor care nu caută să facă bine tuturor cetăţenilor, bogaţi şi săraci deopotrivă, ci reprezintă o singură clasă şi interesele acesteia opuse intereselor celorlalţi.” – Theodore Roosevelt
„Atunci vor fi republicile fericite, când domnitorii vor gândi, sau gânditorii vor domni.” – Platon
„În republica mediocrităţii, geniul e periculos.” – Robert G. Ingersoll
