Iohannis, mesaj de Ziua Marinei Române: „Fără o armată puternică, România nu îşi poate menţine statutul de membru NATO important”

Data:

Președintele României, Klaus Iohannis a declarat, duminică, la festivitățile organizate la Constanța cu ocazia Zilei Marinei, că România are un rol activ în îmbunătăţirea securităţii spaţiului euro-atlantic, iar o armată modernă înseamnă o armată cu forţe navale bine instruite, dotate cu tehnică de ultimă generaţie şi capabile să răspundă cu succes oricăror provocări.

Redăm integral mesajul șefului statului:

„România are un rol activ în îmbunătăţirea securităţii spaţiului euro-atlantic, un exemplu recent de contribuţie fiind înfiinţarea, la Bucureşti, a Centrului Euroatlantic pentru Rezilienţă, iniţiativă naţională care se bucură de apreciere la nivelul NATO şi al Uniunii Europene.

Securitatea naţională şi siguranţa cetăţenilor români sunt vectorii prioritari care ghidează atât poziţionarea noastră strategică, cât şi efortul Armatei României. Fără o armată puternică, România nu îşi poate menţine statutul de membru NATO important şi actor relevant în planul securităţii regionale.

O armată modernă înseamnă o armată cu Forţe Navale bine instruite, dotate cu tehnică de ultimă generaţie şi capabile să răspundă cu succes oricăror provocări.

Regiunea Mării Negre a căpătat, în ultimii ani, un rol din ce în ce mai semnificativ, pe măsura relevanţei ei geo-strategice de frontieră externă a UE şi Alianţei Nord-Atlantice. Am acţionat cu hotărâre, politic, diplomatic şi economic pentru recunoaşterea zonei Mării Negre drept una de interes major, nu doar pentru România comunitate euro-atlantică şi am reuşit astfel consolidarea securităţii regionale.

Relevanţa strategică a zonei Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică este astăzi o certitudine, o dovedesc şi proiectele regionale, precum formatul Bucureşti, cunoscut ca formatul B9 şi iniţiativa celor trei mări, care s-a maturizat şi evoluează cu succes în beneficiul securităţii şi prosperităţii României.

Sunt însă în continuare provocări de securitate, militare şi non-militare, convenţionale dar şi hibride şi cibernetice, motiv pentru care se impune un angajament sporit pentru întărirea securităţii şi creşterea rezilienţei naţionale. Ne-am asumat această sarcină, împreună cu ceilalţi aliaţi în cadrul NATO, prin deciziile de a continua consolidarea posturii de descurajare şi apărare, de a întări rolul politic aliat şi de a creşte rezilienţa naţională în faţa oricăror provocări şi ameninţări.

S-au făcut progrese relevante, în ultimul an, pe linia înzestrării forţelor navale şi mă refer aici, în primul rând, la demararea programului de retehnologizare a apărării de Coastă, pentru care a fost semnate documentele necesare derulării acordului interguvernamental de achiziţie dintre România şi SUA.

Îi salut căldură pe toţi marinarii noştri, militari sau civili, care, cu devotament şi curaj, poartă sau au purtat drapelul tricolor pe mările şi oceanele lumii. Departe de casă şi de cei dragi, cel mai adesea aflaţi în situaţii dificile care vă pun la încercare şi tenacitatea, ieşiţi mereu învingători şi vă faceţi datoria de a garanta siguranţa cetăţenilor noştri.

Apărarea şi protejarea românilor, spiritul de sacrificiu, devotamentul, profesionalismul, acestea sunt cele mai importante calităţi ale marinarilor noştri. La mulţi ani tuturor şi un gând de recunoştinţă eroilor care nu mai sunt printre noi.

Apreciez în mod deosebit felul în care aţi adaptat activităţile specifice la noul context securitar, astfel încât să îndepliniţi cu dăruire misiunile îndeplinite, precum şi angajamentele asumate faţă de organizaţiile internaţionale şi partenerii străini.

Vă felicit pentru profesionalismul demonstrat pe parcursul numeroaselor exerciţii multinaţionale şi operaţii de anvergură desfăşurate în Marea Neagră şi în Marea Mediterană, în care forţele navale au fost implicate pe parcursul acestui an.

Salut pe această cale contribuţia Forţelor Navale Române la dezvoltarea climatului regional de securitate pe flancul sudic şi estic al Alianţei Nord-Atlantice şi rezultatele deosebite obţinute în timpul asigurării de către o navă românească, pentru prima dată în istoria militară naţională, a conducerii unei grupări navale a NATO, care a desfăşurat misiuni în Marea Neagră şi în Marea Mediterană”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Camere video în toate clasele fără acordul părinţilor şi profesorilor

Camere video în toate clasele fără acordul părinţilor şi...

UE ar trebui să treacă la economie de război. Ce înseamnă asta

Liderii globali  folosesc adesea noțiunea de economie de război,...

Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit

„Uite ce frumos aranjează Chirica grădinile, a renunțat la...