Ion Călinoiu, fostul preşedinte al CJ Gorj, reţinut pentru 24 de ore

Data:

Fostul preşedinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu, a fost reţinut de procurori, miercuri, pentru 24 de ore.

Potrivit unor surse judiciare, Călinoiu ar fi fost reţinut în dosarul „Ydail”, în care în luna martie au fost reţinute două persoane, după ce anul trecut au fost reținuți trei oameni de afaceri și doi funcționari ai Consiliului Județean Gorj.

Este vorba de modul în care s-a derulat contractul de întreținere, reparații și deszăpezire a drumurilor județene. Compania Ydail, cea care ar fi primit nelegali fonduri de la CJ Gorj, ar fi controlată de senatorul Ion Iordache, recent înscris în partidul Forţa Dreptei.

Potrivit anchetatorilor, au fost avizate la plată centralizatoarele valorice privind orele de așteptare ale utilajelor în bazele de deszăpezire pentru sezoanele de iarnă 2016 – 2020, fapt ce nu corespundea adevărului, ajutând în acest mod o asociere, formată din trei agenți economici, să obțină necuvenit, din fonduri publice, suma totală de peste 3.089.000 de lei, titrează REPORTER24.INFO.

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum Să Integrați CBD în Rutina Zilnică: Sugestii și Modele de Consum

CBD-ul, sau cannabidiolul, a devenit o opțiune populară pentru...

Spitalul de Urgență Craiova va folosi inteligența artificială pentru programările în Ambulatoriu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va folosi inteligența...

Storurile romane sunt elemente esențiale în crearea unui ambient confortabil

Storurile romane sunt elemente esențiale în crearea unui ambient confortabil

Ar trebui să se închidă supermarketurile în weekend? O dezbatere despre drepturi și nevoi

Ar trebui să se închidă supermarketurile în weekend? Opinia...