„Autoritățile de la Moscova m-au pus pe lista «agenților străini» (inoagent) la 16 iunie 2021. Urmează să fiu inclus în «registru». M-au pus pe listă aceeași zi, cu generalul în rezervă Ben Hodges”, a anunțat istoricul Armand Goșu.
Autoritățile ruse s-au pregătit pentru războiul din Ucraina nu doar prin mutarea trupelor la graniță, ci și prin eliberarea spațiului de informare, pentru a tăia accesul rușilor de la publicațiile care contrazic poziția oficială.
După izbucnirea războiului, aproape toate mass-media independente au fost declarate agenți străini și blocate în Rusia. Iar lista agenților străini este actualizată săptămânal cu noi nume ale jurnaliștilor independenți, opoziției, activiștilor, actorilor, muzicienilor și alții, scrie publicația Важные истории (Vajnîie istorii – Istorii importante).
Pentru o curățare la scară largă, Roskomnadzor (Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicațiilor, Tehnologiei Informației și Mass-Media – RKN) a făcut mult mai mult decât se poate afla din registrele lor publice.
Publicația „Istorii importante” menționează că a avut acces la cea mai mare scurgere de date din istoria principalei agenții de cenzură a Rusiei. Jurnaliştii au studiat peste două milioane de documente interne, imagini şi scrisori ale filialei RKN „Centrul principal de frecvenţă radio” (GRFC), care monitorizează internetul, întocmește certificate pentru agenții străini și raportează despre „informațiile interzise” găsite, precum și blocarea.
Lista „agenților străini” cuprinde politicieni, ziariști, profesori
Structurile din Roskomnadzor, în ajunul și în timpul războiului, au ștampilat sute de certificate pentru „agenți străini”, au blocat zeci de publicații, radio și televiziuni, au participat la campanii de informare împotriva persoanelor care nu era pe placul autorităților și au eliminat informațiile nemăgulitoare despre cei care erau.
Pe lista persoanelor declarate agenți străini a intrat și Armand Goșu, expert român în spațiul rusesc, care critică de ani de zile politica lui Putin și prezintă fața necosmetizată a regimului de la Kremlin.
Și-a susținut doctoratul în istoria Rusiei la Universitatea din Moscova, în aprilie 1998.
„Sunt într-o companie foarte onorabilă, alături de oameni politici din diverse generații (fostul premier Kasianov, Hodorkovski, Ilia Azar, Ilia Iașin, Oleg Kașin etc), de ziariști, profesori sau comentatori ruși de top (alături de unii dintre ei am lucrat în timp, fie la Moscova, în office BBC, fie prin alte țări): Konstantin Eggert, Ekaterina Șulman, Sașa Golț, Andrei Zubov, Vladislav Inosemțev, Maksim Kaț etc). Lista a fost publicată astăzi, 8 februarie, în «Vajnîie istorii»”, a scris Armand Goșu.
În total, 804 certificate pentru recunoașterea persoanelor ca agenți străini au fost întocmite din 2021 numai de către angajații Centrului de Resurse Umane de Stat.
Ce înseamnă să fii agent străin
Legea privind agenții străini a fost adoptată cu peste un deceniu în urmă, pentru a stigmatiza organizațiile nonprofit finanțate din străinătate, implicate în activități care ar putea fi considerate politice.
Aparent, orice formă de acțiune civică cu activitate politică, fie că ar fi vorba despre o campanie împotriva defrișării pădurilor sau împotriva violenței domestice, ar putea fi un candidat pentru acest statut.
În 2017, legea a fost extinsă pentru a include mass-media, apoi în 2019 pentru a permite acordarea statutului și persoanelor fizice.
În fiecare vineri, internetul rusesc – cel puțin partea sa liberală – așteaptă cu răsuflarea tăiată ca autoritatea de reglementare a comunicațiilor, Roskomnadzor, să anunțe lista cetățenilor ruși declarați „agenți străini” în acea săptămână.
Citește și: Stalinism în acțiune. Paranoia „agentului străin” în Rusia
Cei în cauză sunt exceptați de la de a primi orice fonduri de la stat – inclusiv alocații pentru copii sau sprijin pentru venit. Le este interzis a mai preda în școli sau universități de stat, să lucreze pentru statul rus sau municipalități, să fie membri ai comisiilor electorale sau să facă parte din organisme de expertiză.
De asemenea, agenților străini le este interzis să se înroleze în armată, dar — atenție! — pot fi recrutați în caz de mobilizare.
În plus, statul poate efectua percheziții nerestricționate în casele lor și poate solicita informații despre activitățile lor financiare și economice de la bănci și agenții guvernamentale, fără mandat.
În sfârșit, orice publicație sau postare pe rețelele de socializare a unui agent străin trebuie să fie însoțită de o declarație scrisă cu majuscule, astfel că oricine accesează conținutul devine imediat conștient de faptul că autorul este un proscris.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Armand Goșu. Foto: Inquam Photos / George Călin