La taifas cu poporu’, despre doctorate

Data:

A scrie o teză de doctorat este o „chestie ușoară, chiar trivială, ce ține doar de dorința de a și-o dori”, zice o vorbă din „folclor”. Desigur!

La fel, a alerga un maraton este același lucru cu a da fuga de cinci mii de ori până la birtul din colț. Iar a te cățăra pe Everest este cam la fel cu a urca de trei sute de ori patru etaje la un bloc. În același sens, arta modernă s-a inventat tocmai ca să poată oricine să picteze. În fond, ce naiba? Dacă își dorești cu adevărat – orice se poate. Te scremi un pic, și gata, a trecut. Ce poate fi așa de greu? Hai că se poate!

În percepția de pe stradă, doctoratul a ajuns dintr-un etalon al excelenței și expertizei academice o expresie a lui „hai că și tu poți, nu poate fi așa de greu!”.

(Din aceeași categorie de adâncime intelectuală făcea parte și opinia unor călători din trenul Iași-Timișoara, de pe vremea lui Ceaușescu, cum că inginerii ar trebui să dispară, căci ei doar îi încurcă pe muncitori în munca lor. Că muncitorii știu foarte bine ce trebuie făcut, însă își bagă inginerii nasu-n toate și dau lucrurile peste cap).

Doar și Victor Ponta a clasificat doctoratele în cele pre-2003 – când, a insinuat dânsul, ar fi fost „voie” la plagiat, căci normele academice erau altele și încă nu se „inventase” plagiatul, și cele post-2003 – când oricum teza lui era gata.

Citește și: Ce înseamnă un doctorat „pe bune” în România: muncă, cercetare și originalitate

(În paranteză fie spus, cu afirmația asta, domnul fost prim-ministru a sugerat că conducătorul lui de doctorat, reputatul profesor și intelectual Adrian Năstase, este un începător academic, căci când i-a îndrumat și corectat teza, așa cum face orice îndrumător de doctorat, nu ar fi știut ce înseamnă să plagiezi).

Să clarificăm un lucru: un doctorat nu este nici trivial și nici ușor. Ai nevoie de mult mai multe decât să ți-l dorești, deși dorința este un element important.

Spun un lucru pe care îl știu mulți: scopul unui doctorat este de a educa experți într-un anume domeniu, specializați într-o anume problemă. Ideea este că la absolvire, un doctor va deveni una din cele mai calificate persoane (din lume) în acea problemă specifică.

Certitudinea acestei competențe vine – nu pentru că ți-o dorești sau că așa zici tu, ci este dată de comisia de doctorat (din care fac parte la rândul lor experți) și din publicații recenzate tot de experți. Deci vorba proverbului american: dacă faci munca despre care experții spun că este de expert, probabil că ești expert la rândul tău.

A face un doctorat al cărui scop nu este să ajungi expert, în opinia mea, nu are sens și este timp și energie pierdută. Munca pentru doctorat este intensă și de lungă durată: ia deseori patru, cinci ani, uneori chiar mai mulți.

Există diferite modele de a îndruma doctoranzii, fiecare domeniu cu tipare și cerințe specifice. De exemplu, ai mei studiază în general cinci ani. Primii doi ani iau cursuri și scriu examene. Spre anul trei încep, încet, să învețe cum să facă cercetare, după care în anii patru și cinci se ocupă doar de cercetare și scrisul tezei.

Teza are cam 150 de pagini, atent scrise și verificate la virgulă. Parte din munca pentru doctorat, fiecare trebuie să scrie șase–șapte lucrări recenzate, inclusiv două lucrări de jurnal. Scrierea unei lucrări într-un jurnal ocupă cam un an, asta dacă ești norocos și ipoteza de lucru este corectă. Dacă nu, o iei de la capăt.

Demitizarea (sau spus neaoș „umplerea de rahat” a) etaloanelor academice – doctorat, profesor universitar, conducător de doctorat, academician, munca originală – este unul din cadourile regimurilor post-decembriste, mai ales a celor FSN/PDSR/PSD – căci doar ei au fost la putere majoritatea timpului, deci cu toții au pus umărul.

Poate atât s-a putut în condițiile în care numărul conducătorilor competenți de doctorat a fost minuscul, chiar zero în anumite domenii. Dar asta s-ar fi putut corecta relativ ușor acum treizeci de ani, pe măsură ce tinerii își terminau studiile în străinătate – și, întorcându-se în România, ar fi creat modele și sisteme locale similare cu cele occidentale și americane. Din păcate n-a fost așa…

Dar, tragedia s-a desăvârșit când ideea că doctoratul – „o chestie ușoară, trivială chiar, ține doar de dorința de a ți-l dori” – a devenit parte a folclorului popular, cimentând astfel atât percepția lui printre ne-doctori, dar și mindset-ul cu care un tânăr aspirant la doctorat pornește la drum.

Am fost o perioadă lungă membru al Asociației academice Ad-Astra. La fel ca mulți alți tineri (în acea vreme) din mediul academic, am vrut să pun umărul, așa cum am înțeles și m-am priceput. Pentru mine a fost și o legătură sentimentală, căci a fost una din posibilitățile de a ține legătura cu cei din my Old Country.

Unul din obiectivele permanente ale Ad-Astra a fost de a „sta cu ochii” pe procesul învățământului de doctorat, inclusiv în ce privește calitatea tezelor și orice abatere de la etica profesională. Și prin eforturile asociației s-a introdus abilitarea ca și condiție pentru a fi conducător de teze de doctorat și s-a înființat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), din care am făcut și eu parte la începutul său.

Ambele măsuri au fost în opinia mea necesare: abilitarea pentru a crește șansele ca prin activitatea sa anterioară, un conducător – probabil – să mențineă același standard de cerințe și calitate și în viitor, iar CNATDCU ca un instrument de „quality control”, prin care să fie eliminate uscăturile.

Citește și: 3 motive pentru care generalii români au doctorate și cei din NATO nu

Sunt cele două măsuri, abilitarea și CNATDCU, suficiente? Depinde de semantica și metricile pe care le asociem lui „suficient”.

Poate abilitarea a schimbat optica, astfel încât acum fiecare conducător și doctorand înțelege nevoia și importanța publicațiilor academice și respectiv a scrierii de granturi de cercetare. Poate s-a redus numărul lucrărilor plagiate. Aceste progrese înseamnă ceva, dar nu sunt suficiente.

Din legăturile pe care încă le am cu mediul academic din țară, observ un anumit clustering, o anume grupare spre domenii de cercetare mai puțin centrale în acest moment (dar care au fost poate „hot” acum douăzeci de ani) și spre anumite jurnale și conferințe, care deși sunt cotate sus în metodologiile românești și poate au un „citation index” rezonabil, rămân puțin relevante pentru comunitatea științifică mondială.

De aceea, înclin să cred că abilitarea și CNATDCU în forma lor actuală nu au produs de facto, cel puțin pentru domeniul meu de studiu, o schimbare semnificativă a calității cercetării din țară, mai ales când vine vorba de cercetare „cutting edge”.

Citește și: ​PressOne: Premierul Nicolae Ciucă a blocat în justiţie analiza de plagiat a tezei sale de doctorat

Părerea mea este că schimbarea necesară trebuie să fie una în esență, adică culturală – cum spunem aici, nu doar de organizare, instituțională și de procedură. În esență, cum poți schimba percepția celui care stă la o bere că doctoratul nu este un moft, ci un proces serios, anevoios, intens și lung prin care-ți educi experții de care ai nevoie pentru a rezolva problemele cele mai grele care-ți stau în față ca economie și societate?

Și, precum este mai ușor sa construiești un metrou nou-nouț, lucitor și super-modern, decât să-l transformi pe cel pe care-l avem acum în New York City, tare mi-e teamă că ieșirea din șanțul dogmatic curent va lua enorm de mulți nervi și transpirație și că va fi până la urmă nevoie de intervenția UE (la fel ca și în cazul justiției și a statului de drept), căci cu toții știm că nu poți ieși din puț trăgându-te singur de urechi.

spot_img
Alex Doboli
Alex Doboli
Alex Doboli este professor of Electrical and Computer Engineering la Stony Brook University, The State University of New York. Și-a luat primul doctorat în 1997, în domeniul științelor computerului, la Universitatea Politehnică din Timișoara, iar al doilea, în 2000, în ingineria computerui, la Universitea Cincinnati, SUA. A absolvit Universitatea „Politehnica” din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Muzeele din Ucraina, jefuite de ocupanții ruși: „Ne fură istoria”

Muzeul Regional de Artă din Herson a pierdut 10.000...

CJ Bistrița-Năsăud face cetățean de onoare un afacerist inculpat pentru corupție

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a anunțat că intenționează să acorde...

Un general IGSU s-a pensionat fix înainte să fie inculpat. Va primi 12.000 de lei pe lună

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de trecere...

Niculae Bădălău, arestat preventiv pentru 30 de zile

Curtea de Apel Bucureşti a decis luni ca Niculae...