Scriitoarea și traducătoare Lavinia Braniște explică de ce, dincolo de dificultățile financiare pe care le-a provocat pandemia lucrătorilor independenți din cultură, ea acționează și la un nivel mai profund: ne face să ne îndoim de noi înșine și de profesiile noastre.
Lavinia Braniște, despre pandemia care ne face să ne îndoim
Educația și cultura sunt domenii pe care nu le poți delimita unul de celălalt. În ultimul an și jumătate, noi cei care lucrăm în cultură sau facem proiecte de educație prin cultură, ne-am pierdut reperele, fiindcă trecerea în online ne face să nu ne mai dăm seama ce impact au acțiunile noastre. Din ecranul laptopului ni se întoarce foarte puțin.
Fiecare pătrățel de Zoom în care se închid camera și microfonul și fiecare pătrățel de MS Teams în care un copil se conectează din mașină la un eveniment sau un curs mutat online pentru mine e un eșec personal.
Citește și: O mamă își caută de șapte ani fiica traficată. România e lider la traficul de persoane
Câteodată unii râd când vorbesc eu și am impresia că râd de mine, dar probabil că doar se uită pe Netflix. La o prelegere pe care am ținut-o nu demult unei grupe de studenți, un băiat și o fată conectați de pe aceeași canapea au început la un moment dat să se sărute pasional. Am schimbat dispunerea ecranului astfel încât să mă văd doar pe mine, n-am știut cum să reacționez altfel.
a să răscumpăr lipsa mea de relevanță socială, donez din când în când sume modeste pentru proiecte de jurnalism independent. Jurnalismul de investigație a fost o meserie la care m-am gândit serios mai demult, când eram studentă (la Litere).
Am fost la un moment dat pe lista scurtă a unui ziar care făcea o selecție pentru colaboratori. Mi-au cerut să le fac o propunere de investigație pentru un caz de corupție medie spre mare (era prin 2006) și, după ce am întors pe toate părțile solicitarea lor, singurul subiect care mi-a venit în minte a fost mica șpagă pe care era dispus s-o primească, la ora aceea, controlorul în tren, dacă te prindea fără bilet. Ceva mai serios de atât n-aș fi putut propune.
Am scris către acea publicație un email în care mi-am cerut scuze. Nu mai știu exact pentru ce. Pentru neputința mea de a face lucruri relevante pentru societate, probabil. E o tară pe care o port cu mine.
Articolul integral, pe dw.com!
