Legătura preotului Visarion Alexa cu dispariția unei minore în 2014

Data:

spot_img

Preotul Visarion Alexa, cunoscut pentru aparițiile sale la tv, pentru conferințele pe care le ținea, cu participarea a sute de tineri, dar și pentru succesul pe care îl are pe rețelele de socializare, se află sub control judiciar după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o sexual.

Preotul de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Militari (București) a fost inițial reținut de polițiști, după ce femeia de 37 de ani a depus o plângere pentru agresiune sexuală. Visarion Alexa nu este la prima implicare într-un caz controversat. În 2014, o minoră al cărui duhovnic era a dispărut de acasă.

Iulia, elevă olimpică la Colegiul Naţional „Sfântu Sava” din Capitală, a plecat dimineața spre şcoală, însă nu a mai ajuns la cursuri. Poliţiştii au găsit un bilet adresat părinților, în care fata spunea că vrea să plece la mănăstire.

Tatăl fetei de 15 ani a declarat la acel moment că nu a știut că fiica lui are un duhovnic. „Din păcate, eu nu am auzit niciodată înainte de această tragedie, nu am auzit-o niciodată povestindu-mi de acest preot. Am aflat doar după ce s-a întâmplat acest lucru că ea mergea să se spovedească sau că era duhovnicul ei”, declara, în urmă cu opt ani, tatăl fetei, cu referire la preotul Visarion Alexa.

Citește și: Primăria Iași îi invită pe români să aducă un ultim omagiu tabloului cu regina Elisabeta a II-a

Alexa a spus inițial că nu a vorbit cu părinții fetei. Apoi că știau

În replică, părintele Alexa a recunoscut că ştia că adolescenta vrea să abandoneze şcoala şi să se călugărească. Preotul Visarion Alexea a pus la dispoziţia echipelor de căutare un mesaj primit de la copilă prin e-mail.

Fata i-a scris că nu mai poate trăi departe de Iisus şi că ar vrea să ajungă la o mânăstire din Moldova.

Totuși, Visarion Alexa a susținut că nu a putut să-i avertizeze pe părinți, căci nu putea divulga secretul spovedaniei. „Eu sunt un preot la care Iulia s-a spovedit, iar eu nu pot să divulg spovedania”, a explicat preotul, în 2014.

Întrebat de jurnaliști dacă a vorbit cu părinții Iuliei despre acest lucru, a răspuns: „Nu e treaba mea să intru în spațiul unei familii”.

Ulterior, a revenit și a afirmat că „părinții știau de intenția Iuliei de a merge la o mănăstire”.

„S-a vorbit foarte mult de duhovnic, că duhovnicul poate manipula sau poate direcționa conștiința. Lucrul acesta este nedrept, doar vă spovediți la mine, nu am nicio putere asupra dvs. (…) Părinții Iuliei s-au spovedit la mine și știau toate lucrurile, toate pericolele la care este expus copilul.

Le-am adus la cunoștință faptul că Iulia trebuie îngrijită îndeaproape. Dacă copiii tac în fața dvs., asta nu înseamnă că ei nu au probleme”, a mărturisit preotul, în cadrul unei slujbe la biserica unde era paroh.

Părintele Visarion Alexa, duhovnicul Iuliei Ionescu, mărturisea în 2014 că experienţa adolescentei fugite la mănăstire l-a făcut să fie mai preocupat de copiii săi şi de tentaţia Internetului asupra lor.

Fata, găsită după 4 zile

După patru zile de pelerinaj la mănăstiri din nordul Moldovei, Iulia a fost găsită teafără în trenul care venea de la Suceava la București, îmbrăcată în călugăriță. Se întorcea acasă.

Iulia Ionescu a dat la poliție o declarație de câteva pagini, în care a scris de ce a plecat de acasă și unde a fost în cele patru zile. Fata a spus că a stat la mănăstirea Dorna Arini din Suceava, dar maica stareță și angajații mănăstirii spun că nu au văzut-o acolo.

Acuzat de agresiune sexuală

Pe 17 august, poliţişti din București au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

„Poliţiştii au demarat de îndată investigaţiile, iar ulterior, vineri, bănuitul a fost condus la sediul subunităţii pentru audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere legală”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitale.

Citește și: Patriotismul cotidian. În SUA și în România

Incidentul, recunoscut de avocata preotului

Femeia de 37 de ani care a depus plângerea a susținut că agresiunea ar fi avut loc în timpul spovedaniei la biserica din Sectorul 6 unde este paroh Visarion Alexa.

Ulterior, preotul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Avocata lui Alexa Visarion, Mariana Mihai, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă.

„Relaţia de duhovnic a fost dublată de o relaţie de prietenie, partea vătămată recunoaşte acest lucru.

Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua cu părintele şi în această relaţie, pe fondul acelei prietenii şi abordări personale, a intervenit şi acest eveniment, incident din aprilie 2022. A existat o discuție, nu neapărat o agresiune.

Nu a existat o relaţie foarte profundă. A depus plângerea pe 20 iulie, în ultima zi în care se putea formula plângere şi acesta este un lucru destul de discutabil”, a susținut, în replică, apărătoarea preotului, Mariana Mihai, potrivit News.ro.

Citește și: Preotul Visarion Alexa, reţinut, după ce o femeie a reclamat că ar fi agresat-o sexual. Reacția BOR

Foto: Părintele Visarion Alexa, duhovnicul Iuliei Ionescu. Foto Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

Albania interzice TikTok timp de un an. Decizia a fost luată după ce un adolescent a fost ucis luna trecută

Albania a anunțat, sâmbătă, că va interzice TikTok timp...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...