marți, 7 decembrie 2021
AcasăLa ziLegea Certificatului Verde. Cîţu nu e de acord cu testarea gratuită pe...

Legea Certificatului Verde. Cîţu nu e de acord cu testarea gratuită pe banii statului

Liderul PNL Florin Cîţu a declarat că în Europa sunt măsuri mult mai dure pentru limitarea răspândirii pandemiei decât sunt în România şi a susţinut că nu este de acord ca cei pe care legea certificatului verde îi va prinde nevaccinaţi să se testeze pe banii statului.

Întrebat despre certificatul verde în condiţiile în care pe ordinea de zi de mâine a Camerei Deputaţilor este proiectul de act normativ care prevede obligativitatea acestui certificat pentru unele categorii de angajaţi, Cîţu s-a declarat împotriva testării pe banii statului. Declaraţiile lui Cîţu vin în condiţiile în care marile partide agreaseră, potrivit surselor, ca nevaccinaţii să aibă parte de testare gratuită pentru 60 de zile, timp în care să se poată informa, face schema completă de vaccinare şi obţine un certificat verde de vaccinat.

„Nu am discutat astăzi, aici, (la negocierile cu PSD-ul pe tema programului de guvernare n.r.) despre certificatul verde. Rămân la aceeaşi idee, noi vrem să încurajăm vaccinarea şi trebuie să ne uităm ce se întâmplă şi în restul Europei. Ni se aduc exemple din restul Europei, în restul Europei sunt măsuri mult mai dure decât avem noi în România astăzi. Acolo era o chestie de principiu, nu mi se pare normal să susţinem prin bani de la buget faptul că cineva nu vrea să se vaccineze, mai ales că este vorba de medici sau de profesori, care ar trebui să fie exemple în societate. Vom discuta şi vom vedea care va fi formula finală. În acest moment, certificatul verde există prin Ordonanţă, se aplică, vedem dacă putem trece şi proiectul de lege.”, a declarat Cîţu.

Când presa i-a atras atenţia că parlamentarii PNL, liderii pe sănătate şi liderii de grup au agreat, în prima instanţă, cu cei de la PSD şi USR, pentru testare gratuită timp de 60 de zile şi l-a întrebat dacă acest consens a fost „întors”, liderul PNL a răspuns:

„Din partea noastră, da. Am spus foarte clar că nu suntem de acord, în momentul în care aceste costuri se vor duce pe buget, mai ales că este vorba, ca principiu, persoanele care s-au vaccinat îi va susţine pe cei care nu s-au vaccinat.”, titrează THE EPOCHTIMES ROMANIA

The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE