Liderii PSD, ședință luni dimineață pentru a valida rezultatul negocierilor cu PNL și UDMR

Data:

Liderii PSD se reunesc luni dimineață în ședința Consiliului Politic Național, potrivit unui anunț oficial.

Ședința are loc cu două ore înainte de consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, la care reprezentanții PSD vor participa împreună cu cei ai PNL și UDMR.

În ședința de luni dimineață, liderii PSD vor valida rezultatul negocierilor din ultimele două săptămâni cu PNL și UDMR.

După discuțiile de sâmbătă, Marcel Ciolacu a anunțat că partidele au agreat două posibile structuri guvernamentale – una cu premier PSD, alta cu premier PNL, dar că până la consultările cu președintele Klaus Iohannis va fi agreată o singură soluție.

PSD va avea 42 de secretari de stat, PNL – 34 și UDMR – 8, potrivit surselor G4media.

Liderii PSD, PNL și UDMR negociază duminică modul în care își vor împărți prefecții, secretarii de stat și șefii de agenții guvernamentale. Într-o nouă ședință la Palatul Parlamentului, liderii celor trei partide urmează să închidă negocierile pentru formarea noii coaliții guvernamentale.

Sâmbătă, cele trei partide au convenit două formule de guvern – una condusă de premier PNL, alta de premier PSD, informează REVISTA 22.

spot_imgspot_img
Revista 22
Revista 22https://revista22.ro
Revista 22 este primul săptămânal independent postdecembrist. A primit numele acesta în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central într-un elicopter. Revista 22 se adaptează din mers schimbărilor societăţii româneşti, fiind cunoscută ca cel mai bun săptămânal de cultură politică din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...