Gabriel Liiceanu, către Nicolae Ciucă, despre cazul Șercan: „Orice agresare a unui ziarist ne trimite cu gândul la aceste orori la care poate ajunge un stat în derivă”

Data:

Grupul Humanitas organizează joi, 7 aprilie, la ora 13.00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, o conferință de presă cu privire la cazul jurnalistei Emilia Șercan, care, în ultimele luni, a fost supusă unei campanii de intimidare și discreditare. Emilia Șercan va participa la o discuție moderată de Radu Paraschivescu.


Gazda evenimentului va fi Gabriel Liiceanu, președintele Grupului Humanitas, care le-a trimis câte o scrisoare premierului Nicolae Ciucă și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, pe care i-a invitat la o dezbatere în jurul statului de drept în România.

„Acest comportament mafiotic nu s-a terminat aici”

Redăm, mai jos, scrisoarea adresată prim-ministrului Nicolae Ciucă (6 aprilie 2022), în care Gabriel Liiceanu amintește despre cazul jurnalistei Emilia Șercan, care, 2019, în urma „crimei” de a fi denunțat plagiatele doctorale în serie care aveau loc la Academia de Poliție, a fost amenințată cu moartea (amenințări care au continuat și ulterior), dar și despre blocarea anchetei pentru depistarea și pedepsirea autorilor acestor amenințări.


Domnului Nicolae Ciucă,
Prim-Ministru al României
Stimate Domnule Prim-Ministru,Știți, desigur, că meseria de jurnalist e una sacră în orice democrație și că orice atentat la profesiunea sau la integritatea lui ne trimite cu gândul la cele mai negre autoritarisme ale istoriei.

Pentru intelectualii care cred în menirea lor de voci ale societății, orice adiere de agresare a unui jurnalist ne duce automat cu gândul la soarta pe care au avut-o în anii din urmă în Rusia jurnaliștii care și-au ridicat glasul în numele adevărului. Ei au plătit fidelitatea față de mandatul lor cu viața: de pildă, au fost împușcați, precum Anna Politovskaia în 2006 în casa scării unui bloc din Moscova. Am avut prilejul să pășesc într-o bună zi, ca invitat la o dezbatere în jurul statului de drept în România, în sala Parlamentului Europei care poartă numele acestei eroine.

Și vă rog să nu vă mire faptul că pentru noi, intelectualii umaniști, orice agresare a unui ziarist ne trimite cu gândul la aceste orori la care poate ajunge un stat în derivă.
Despre un jurnalist, de astă-dată român, este vorba în rândurile mele acum: despre doamna Emilia Șercan. În 2019, în urma „crimei” de a fi denunțat plagiatele doctorale în serie care aveau loc la Academia de Poliție, Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea – iar Poliția și DNA au făcut lumină în acest caz în două luni – de rectorul Academiei de Poliție, Adrian Iacob, și de prorectorul acestei instituții, Mihai Marcoci.

Acest comportament mafiotic nu s-a terminat aici.

Începând cu data de 19 ianuarie a acestui an, doamna Emilia Șercan a fost supusă unei campanii susținute de amenințări, intimidări și denigrări, în urma căreia a făcut repetate plângeri penale. La acestea, autoritățile statale, a căror menire este să apere pe orice cetățean amenințat sau pus sub presiune de infractori, au răspuns prin derobări și tăcere și au ales practic să blocheze ancheta ce ar urma să ducă la depistarea și pedepsirea făptașilor.

În punctul de vedere pe care l-a transmis ieri, guvernul a afirmat că susține libertatea de exprimare (deși, în treacăt fie spus, rolul unui guvern nu e să susțină, ci să garanteze libertatea de exprimare). Am dedus, așadar, că v-a intrigat, ca pe noi toți, acest straniu și îngrijorător comportament al autorităților statului nostru.

Stimate Domnule Prim-Ministru,Grupul Humanitas organizează joi, 7 aprilie, la ora 13.00 o conferință de presă privitoare la cazul jurnalistei Emilia Șercan. Mi s-a părut firesc să vă adresez invitația de a participa la această conferință de presă, socotind că un punct de vedere al dumneavoastră în legătură cu atacurile la care a fost supusă Emilia Șercan și, deopotrivă, cu ceea ce are aerul unei tergiversări a rezolvării pe cale instituțională a obstrucționării statului de drept, ar duce la o clarificare a unei situații care ne îngrijorează pe toți cei care credem că rolul dumneavoastră este și acela de garant al democrației în România și de funcționare imparțială a instituțiilor statului.

Vă așteptăm, așadar, cu speranța că veți găsi timp pentru noi,
Gabriel Liiceanu, Președinte al Grupului Humanitas

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...