Liiceanu, revoltat de comportamentul lui Iohannis: Dacă ajuns în fruntea ţării, nu poţi renunţa la viaţa şi interesele tale, stai naibii acasă

Data:

spot_img

Scriitorul şi filosoful Gabriel Liiceanu l-a criticat în termeni duri miercuri, la Europa FM, pe preşedintele Klaus Iohannis.

Liiceanu a declarat că în textele recente lansate în spaţiul public de personalităţi publice, de artişti, jurnalişti privitoare la contextul politic actual, au fost folosiţi termeni duri la adresa şefului statului, precum ”trădător” sau ”ticălos”. La rândul său, scriitorul susţine că demersurile liderului de la Palatul Cotroceni denotă “un cinism uriaş sau un egoism uriaş”.

“Ce s-a întâmplat cu noi recent este îngrozitor de dureros, pentru că nu merităm. După ce am trăit 45 de ani de atomizare totală a societăţii în care nimănui nu îi mai păsa decât de el însuşi, trebuia să supravieţuiască. Convieţuirea noastră era bazată pe delaţiune, pe minciună, pe a gândi un lucru şi a spune altul, ne-au făcut pulbere, moral vorbind. Şi atunci, mulţi dintre noi care am realizat lucrul ăsta, dar nu foarte mulţi, că merităm să ne redresăm ca popor după aventura sinistră a comunismului”, a declarat filozoful.

Întrebat cum îl mai priveşte pe preşedintele Iohannis în conjunctura politică actuală, Gabriel Liiceanu a replicat:

“În general, în ultima vreme, cuvintele care au apărut în legătură cu el sunt teribile. Am citit texte, unele scrise de personalităţi publice, de artişti, jurnalişti care folosesc cuvinte precum ‘trădător’, ‘ticălos’ etc. Este un personaj care ridică întrebări acute în jurul lui. Ce l-a făcut să se poarte aşa? Ce l-a făcut să ne promită un lucru? Ce ne-a făcut să îl alegem cu speranţa că prin el România va intra pe alt drum, să ne pomenim exact în punctul de care voiserăm să ne despărţim: Ponta, USL. Şi în loc de asta ne-am pomenit exact în locul ăsta, după ce spui vreme de ani de zile, ‘niciodată, câtă vreme eu… PSD-ul nu va mai fi…’ şi pe urmă..”

Articol care poate fi citit integral pe THE EPOCHTIMES ROMÂNIA.

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Vila Ciuta, o clădire emblematică pentru Bistrița, salvată de la demolare | Săptămâna Online

Vila Ciuta, o clădire emblematică pentru Bistrița, salvată de...

Un plutonier major STS a hărțuit luni de zile o fată de 18 ani | Reporter de Iași

Un plutonier major, angajat în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale...