Linie Verde sau impotență administrativă

Data:

Primul autobuz electric, verde și la propriu, și la figurat, a ajuns în municipiul Bistrița. Va deservi o deja celebră Linie Verde, care va traversa Calea Moldovei, Grigore Bălan, Dornei, Șincai, Independenței, pentru a menționa cele mai importante puncte de reper între Unirea și Viișoara, terminalele traseului urban. Investiția de peste 7 milioane de euro, finanțată în mare parte din fonduri europene, a fost inițiată de către fostul primar al Bistriței, Ovidiu Crețu, și a generat, încă dinainte de punerea în practică, controverse majore cu privire la avantajele și dezavantajele pentru cetățenii și vizitatorii municipiului.

Trecem rapid peste principiile ecologice și moderne care fundamentează teoretic proiectul și notăm lipsa elementelor de tip „park and ride / incentive parking” la terminalele din Unirea și Viișoara, acele facilități care ar trebui să stimuleze șoferii să parcheze acolo și să urce rapid în aceste noi mijloace de transport în comun. Este o primă dovadă a superficialității tipic românești în scrierea proiectului, gândit din birou doar în contextul deplasării gratuite a masei de votanți din municipiu, concepție similară oarecum cu hazlia planificare a modernizării șinelor de tramvai din Cluj-Napoca, când edilii au uitat să includă în finanțare și refacerea asfaltului de pe calea de rulare rutieră, alăturată traseului tramvaielor.

Citește articolul integral în Năsăudeanul

spot_imgspot_img
Năsăudeanul
Năsăudeanulhttps://nasaudeanul.ro
Subiectele și articolele din „Năsăudeanul” se referă în primul rând la oamenii de lângă noi: fie că vorbim despre năsăudeni, fie că vorbim despre locuitorii județului – al cărui al doilea nume este, să nu uităm, Năsăud – care își aduc local, zi de zi, contribuția pentru comunitate, fie despre cei care au plecat în străinătate pentru o viață mai bună, dar nu s-au rupt de viața plaiului natal drag, fie că vorbim despre instituțiile care ne afectează, în bine sau rău, existența noastră și a celor de lângă noi, oriunde ne-am afla. Misiunea noastră este de a informa, corect și complet, pentru a sprijini formarea unei comunități responsabilă și puternică, pentru a promova valorile locale autentice, oameni și locuri și, în general, pentru a contribui la binele societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cîrstoiu Suveică | Revista22

Cătălin Cîrstoiu este după chipul și asemănănarea politicienilor, are...

Urmăriți internațional, aduși în țară de Poliția Română

În perioada 18 – 19 aprilie 2024, Poliția Română...

Sprijin pentru transformarea digitală a ONG-urilor | Săptămâna Online

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator...