Living in America, după și înainte de Donnie Goldilocks

Data:

spot_img

Donnie Goldilocks a fost cel mai bun cadou pentru visul măreț al președintelui Putin de a face Imperiul Țarist mai măreț ca oricând. Ajutorul acordat lui Donnie de a ajunge președinte a reușit să dividă grav America, în state roșii și albastre. 

America își pierde copiii în măceluri ale unor tineri dezorientați, iar Donnie Goldilocks și minionii lui ne spun povestea polițistului bun care poate opri pistolarul rău.

S-a văzut clar cât de corectă e această minciună a republicanilor care se închină la Donnie, în Uvalde unde polițiștii americani au demonstrat că plutonierul Căpșună, Harpalete și gardienii octogenari de farmacii de la noi sunt eroi din universul Marvel față de polițiștii incompetenți din Texas.

Asociația Națională a Armelor din America nu vrea limitarea armelor care pot trage zeci de gloanțe pe secundă și, de aceea, orice adolescent confuz poate să își cumpere și acum când face 18 ani două bucați cu care să omoare copii așa cum a făcut și cel din Uvalde. 

E mai complicat și mai înfricoșător să se apropie de o fată să fie refuzat ca potențial partener decât să acționeze ca Arnold în „Comando pentru fiica mea” la grădinița „Micii ștrengari”. 

În România, coaliția conservatoare din parlament, adică toate partidele în afara de progresiști, au ajuns la concluzia că în clasa a opta, când deja minora se poate căsători și statistica ne arată că a rămas gravidă sau cu boli venerice serioase, i se poate explica, în sfârșit, că nu barza aduce copiii. 

În America și Polonia, mai avansată pe modelul de societate marca Donnie Goldilocks, femeile nu vor avea dreptul de a alege pentru că așa au decis bărbații care le lasă gravide și care fac legi. 

America deja pare un lagăr de exterminare pentru femeile care sunt gravide și care vor fi urmărite ca sclavii fugiți de pe plantații în statele roșii, femei care vor trebui ele să demonstreze în fața procurorilor republicani garantați Donnie Goldilocks că au pierdut sarcina natural și că nu au avortat.

O femeie poate pierde trei ani din viață să probeze asta în fața procurorilor doritori de realegere pentru că sunt în armata lui Donnie, așa cum ne povestește articolul din New Yorker, „We re Not Going Back to the Time Before Roe. We re Going Somewhere Worse”. 

E mai simplu să umpli pușcăriile cu femei gravide prin incest, femei care nu pot avorta așa cum a arătat președintele Biden, decât să încurajezi tinerii să găsească un suflet pereche, cu care să întrețină relații sexuale doar după ce au întemeiat o familie cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Porunca „Creșteți și vă înmulțiți” nu este respectată decât de foarte puțini pentru că nu avem resursele materiale să creștem toți copiii care se pot naște în mod natural într-o familie. 

Donnie Goldilocks care a numit judecătorii ce au dat drumul vânătorii de vrăjitoare și care au mințit că nu vor face asta nu are decât cinci copii cu mai multe partenere, deși se laudă că a avut mai multe femei decât Ilie Năstase. 

Citește și: Surse. Scandal la ANCPI. Control de la guvern după acuzații că directorul instituției vine la birou o dată pe lună

De aceea, există soluții mai bune decât un avort, dar care implică tot asumarea că relațiile sexuale nu vor fi întreținute pentru procreere, ci doar pentru plăcere egoistă. Un stat care interzice avortul ar trebui înainte de toate să ofere informații potențialelor mame de la momentul în care în mod natural pot deveni mame și să stimuleze financiar întemeierea unor familii tinere.

America nu face asta, în special în statele roșii în care mamele violate de necunoscuți sau de membrii familiei vor înfunda pușcăriile. America a devenit prin alegerea unei baizadele narcisiste, ratat care a spart banii tatălui său și care a fost vândut de presă ca un Rege Midas, o țară mai divizată ca oricând așa cum ne demonstrează articolul din The Atlantic „America is Growing Apart, Possibly for Good”.

Donnie și minionii lui, din America, Polonia și alte state, nu sunt interesați de avort sau de pierderea sufletului nemuritor al copiilor. Pur și simplu au găsit o temă de campanie care agită masele critice ce pot asigura alegerea lor. Dacă îți pasă în mod real de copii, iei măsuri, în primul rând, pentru cei în viață să nu moară de foame, să le asiguri o educație și un viitor, să asiguri slujbe decente și bine plătite pentru părinții lor.

Dar să faci asta e mult mai greu și implică muncă multă pentru Donnie care nu știe decât să schimbe canalele televiziunilor care îl laudă. De aceeea, tema avortului și a inocenței este agreată de politicieni că e puțin de muncă și că spui două vorbe și ai luat votul, nu e nevoie să muncești să obții și rezultate. Simulezi că ești cu frică de Dumnezeu și gata.

Faci o poză cu o biblie în mână și ai imaginea de om credincios, care face lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, deși faptele arată că ești un leneș care nu ai chef să înmoi posmagii care ar putea să hrănească câțiva copii pe care politicile tale egoiste și haotice i-au lăsat flămânzi. 

Nu avem nevoie de vize în America pentru că nu avem de ce să cheltuim bani ca turiști în state roșii în care femeile nevinovate sunt arse pe rug ca vrăjitoarele din Salem, copiii sunt omoriți cu arme semiautomate de adolescenți frustrați de lipsa de iubire din viața lor și din care Donnie Goldilocks se pregătește să livreze în 2024 Europa de Est lui Putin pentru ca Imperiul Țarist că ocupe direct sau prin minioni și Balcanii. 

Președintele Biden rămâne o lumină în continuare, chiar dacă este denigrat constant de minionii lui Donnie și la noi după tiparul televiziunilor de casa ale lui Donnie, și luptă cu America urii livrată de Donnie Goldilocks și alături de noi împotriva agresiunii pe care Putin o pregătește la gurile Dunării. Să ne rugăm pentru sufletul Americii care poate fi pierdut definitiv prin alegerea în 2024 a lui Donnie Goldilocks.

Și să sperăm că America va trece prin criza aceasta cât mai repede pentru că o criză de durată acolo ne face pe noi toți mai slabi în față tăvălugului rusesc care va veni peste noi imediat ce simte că America nu va fi aici să ne ajute să ne apărăm.

spot_imgspot_img
Mitica Stefanescu
Mitica Stefanescu
Mitică Ștefănescu crede în destinul nostru european, în democrație și în dreptate . El încearcă să înțeleagă lumea prin construcții logice de bun simț. Nu are pretenția de a fi deținătorul adevărului absolut și este conștient că este supus greșelii ca orice muritor de rând. Crede în ideile care ne unesc și care pot oferi copiilor noștri un viitor mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...

O stafie bântuie iar Europa?

Când credeam că avem alegeri prezidențiale, am aflat (cu...