vineri, 20 mai 2022
AcasăInvestigațiiSurse. Scandal la ANCPI. Control de la guvern după acuzații că directorul...

Surse. Scandal la ANCPI. Control de la guvern după acuzații că directorul instituției vine la birou o dată pe lună

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) este condusă de un președinte director general cu grad de secretar de stat, Seiwarth Ildiko Rakosi, fost consilier județean UDMR în Harghita. Surse din interiorul instituției ne-au declarat că aceasta vine de la Miercurea Ciuc la București o dată pe lună, iar atmosfera în instituție este extrem de tensionată deoarece nimeni nu știe cine conduce ANCPI.

ANCPI este instituție strategică a statului, care înregistrează și deține baza de date privind evidența tuturor proprietăților imobile începând cu terenuri și terminând cu ultimul apartament.

Președinta Ildiko Rakosi a fost numită în funcție în luna aprilie 2021 prin decizie a primului ministru.

Director de la distanță

Potrivit unor surse din instituție, șefa ANCPI vine o dată pe lună la biroul de la București, într-o zi de marți, deși este plătită pentru 8 ore. Salariul șefului ANCPI este de aproape 12.000 de lei pe lună, la care se adaugă câteva mii de lei ca președinte al Consiliului de Administrație al Agenției.

Rakosi poate fi bănuită de abuz în serviciu din moment ce nu vine la birou, dar încasează salariu de secretar de stat.

Potrivit surselor citate, ea este sprijinită de funcționari publici din cadrul instituției, respectiv Direcția de resurse umane și Direcția financiar contabilă care confirmă prin foile de pontaj prezenta fizică la birou, în București.

În multe cazuri, Ildiko Rakosi ar dispune să i se trimită un șofer cu mașină de serviciu să-i aducă acasă, la Miercurea Ciuc, documentele la semnat. Ea are locuință de serviciu pusă la dispoziție de către RAAPPS în București.

ANCPI fiind o instituție de interes strategic, multe dintre documente sunt secrete de serviciu sau confidențiale și de multe ori sunt lăsate acasă la secretarul de stat, peste noapte.

Control dispus de premier

În acest moment este haos în cadrul instituției deoarece nu se știe cine conduce ANCPI, iar directorii de oficii de cadastru din țară nu mai știu de cine să asculte.

În aceste condiții a fost sesizat Corpul de Control al primului ministru pentru a face verificări privind activitatea șefei Rakosi.  

Controlul a început la mijlocul lunii februarie, concluziile acestuia fiind prezentate astăzi președintei Ildiko Rakosi. Direcția Generală de Control din cadrul Corpului de Control al primului ministru este condusă de Ion Damian, un fost polițist din cadrul DGA Timișoara și propus de Sorin Grindeanu ca secretar general adjunct al ministerului Transporturilor.

Potrivit unor surse din interiorul echipei de verificări, deși a constatat nereguli grave în ceea ce privește activitatea șefului instituției dar și starea de nemulțumire generală care există în interiorul ANCPI, concluziile raportului se încearcă a fi mușamalizate.

Ca fapt divers, soția lui Ion Damian, cel care coordonează direcția din subordinea primului ministru este angajată a ANCPI. Acest lucru reiese din declarația de avere pe 2020 a lui Damian.

Controlați politic prin bugetul de salarii

Nemulțumirile directorilor Agenției din teritoriu sunt legate de faptul că aceștia, deși locuiesc și muncesc în județele din țară sunt plătiți direct de la București, de către ANCPI Central, ei fiind în subordinea unui director general adjunct al instituției. Acest lucru se întâmplă doar în cazul directorilor, ceilalți angajați ai ANCPI din teritoriu fiind plătiți de centrele județene.

Astfel, șefii Agenției din teritoriu sunt controlați politic de la București.

Contactată de PressHUB, Ildiko Rakosi susține că nu este adevărat faptul că vine la birou o dată pe lună și ne-a îndrumat către biroul de presă al instituției pentru a face o solicitare în scris.

Despre verificările făcute de corpul de control al primului ministru Ildiko Rakosi susține că nu știe concluziile acestora.

„Nu știu despre ce vorbiți. A fost un control aici dar eu încă nu am primit concluziile raportului.  Nu știu de unde vă luați informațiile, o să răspundem în scris la întrebări. Atmosfera în agenție este una normală. Ne facem treaba, avem mult de lucru”, a declarat Ildiko Rakosi pentru PressHUB.

Posibili înlocuitori

În condițiile în care scaunul secretarului de stat se clatină, în instituție se discută deja despre posibilii înlocuitori. În acest moment se dau lupte grele între PSD și UDMR pentru șefia ANCPI. Primul o susține pe Elena Viorica Florescu, șefa Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Buzău, preferata lui Marcel Ciolacu, președintele PSD.

UDMR n-ar dori să renunțe la post, așa că o susține pe Hajnalka Ildiko Vig, registrator șef al OCPI Bihor și consilier local în Oradea.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. …lasati specialistii sa conduca institutiile statului,nu politicienii..sunt oameni valorosi ,foarte capabili si calificati in fiecare institutie a statului,care sunt pusi in umbra de catre amanta sau ” nepoata ” dlui ministru,pe post de director sau alte functii de conducere ( politic sau amantlac )…sanchi de incredere,in realitate niste analfabeti functionali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE