Lumea sportivă se dezice de Rusia: finale anulate, renunțare la Gazprom și Aeroflot

Data:

spot_img

Lumea sportivă se dezice de Rusia, din cauza războiului declanșat de Putin în Ucraina. Rusia a pierdut în două zile mai multe competiții sportive importante, iar două echipe de fotbal importante din Europa au renunțat la sponsorii companii rusești.

Manchester United a anunțat vineri că renunță la colaborarea cu Aeroflot, compania aeriană de stat din Rusia, care-i asigura zborurile la meciuri, chiar dacă gruparea din Premier League a avut de suferit serios de pe urma pandemiei de COVID-19.

Echipa britanică a menționat că la partida cu Atletico Madrid, din optimile Ligii Campionilor, a apelat la o altă companie aeriană.

„În contextul ultimelor evenimente internaţionale, cu atacarea Ucrainei, am decis să reziliem contractul de sponsorizare cu compania rusă Aeroflot. Împărtăşim preocupările fanilor noştri din întreaga lume şi trimitem gândurile noastre bune celor afectaţi de conflictul ruso-ucrainean”, a scris Manchester United, într-un comunicat.

Citește și: Federația Internațională de Judo a suspendat poziția lui Vladimir Putin de președinte de onoare și ambasador al organizației

Fără Marele Premiu al Rusiei

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a anunţat, vineri, că Marele Premiu de Formula 1 al Rusiei nu va mai avea loc, ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia.

„Campionatul Mondial de F1 ajunge în ţări din întreaga lume cu o viziune pozitivă de a-i uni pe oameni, de a aduce naţiunile împreună. Urmărim ceea ce se întâmplă în Ucraina cu tristeţe şi şoc şi sperăm că va fi o soluţionare rapidă şi paşnică a situaţiei actuale. Vineri seară, Formula 1, FIA şi echipele au discutat despre poziţia sportului nostru şi concluzia este, inclusiv opinia tuturor părţilor relevante implicate, că este imposibil să aibă loc Marele Premiu al Rusiei în actualele circumstanţe”, a precizat FIA, într-un comunicat.

Joi, în prima zi când Rusia a invadat Ucraina, clubul german de fotbal de divizia a doua Schalke 04 a decis să elimine de pe tricouri numele şi sigla furnizorului rus de gaze Gazprom, principalul său sponsor.

„Având în vedere evenimentele, evoluţiile şi agravările din ultimele zile, FC Schalke 04 a decis să scoată cuvântul ‘Gazprom’ de pe tricourile sale”, a indicat clubul, într-un comunicat. Pentru următorul meci, sâmbătă la Karlsruhe, pe tricouri va fi scris doar „Schalke 04”.

Citește și: Ucraina aruncă totul în luptă. Sunt mobilizați și bărbații peste 60 de ani

Tot joi, directorul executiv german al companiei de operare a gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, a demisionat din funcţia de administrator al clubului Schalke.

În același timp, UEFA a decis ca finala Ligii Campionilor din 2022, ce trebuia să aibă loc la Sankt Petersburg, în 28 mai, să se dispute la Paris, pe stadionul Stade de France.

Cinci competiții de schi din Rusia, anulate

Federația Internațională de Schi a anunțat vineri că toate cele cinci competiții programate în luna februarie și martie în Rusia au fost anulate.

Forul internațional caută acum o modalitate prin care să organizeze evenimentele sportive în alte țări.

Primul eveniment, etapa Cupei Mondiale de skycross, urma să debuteze chiar vineri și să se încheie pe 27 februarie.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Acces blocat la Bâlea Lac: Telecabina oprită și Transfăgărășanul închis din cauza vremii

Acces blocat la Bâlea Lac: Telecabina a fost oprită,...

Creștere semnificativă a firmelor dizolvate: aproape 700 de companii din Galați au fost închise în 2024 | Viața Liberă

Creștere semnificativă a firmelor dizolvate în județul Galați: aproape...

Peste 15.000 de alegători din Arad au actele de identitate expirate înaintea alegerilor

Peste 15.000 de alegători din Arad au actele de...