Măcar vântul își face bine treaba: Galațiul, județ-vedetă pentru eoliene

Data:

Dacă pentru mulți gălățeni vântul suflă a pagubă prin buzunare, altora le aduce bani frumoși. Galațiul este unul dintre județele preferate de către investitorii în parcuri eoliene. Conform Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați, la ora actuală, în opt comune din județ sunt propuse proiecte totalizând aproape 490 milioane de euro, proiecte ce se vor adăuga celor deja existente.

Comunele gălățene în care se propune dezvoltarea unor noi parcuri eoliene sunt Cudalbi, Suhurlui, Costache Negri, Foltești, Scânteiești, Tulucești, Frumușița, Pechea, cu o putere totală de peste 594 MW. Valoarea totală a acestor investiții este de circa 488,6 milioane de euro, conform declarațiilor titularilor de proiecte comunicate la APM Galați.


Unele dintre aceste parcuri vor fi amplasate pe teritoriul mai multor comune, nu doar pe al uneia singure. Astfel, un proiect vizează comunele Cudalbi, Suhurlui și Costache Negri (cu o putere totală de 180 MW), un altul va fi amplasat pe raza comunelor Foltești și Scânteiești (44,8 MW), iar un al treilea, pe amplasamentul comunelor Tulucești și Frumușița (68,2 MW). Alte două parcuri eoliene vor fi construite la Cudalbi (unul de 12 MW și celălalt de 42 MW), încă două la Pechea (116,6 MW și 13 MW), iar ultimul este propus să fie amplasat la Frumușița (cu o putere de 68,2 MW).
Conform datelor comunicate de APM Galați la solicitarea „Vieții libere”, în județul Galați mai sunt în curs de reglementare trei proiecte de parcuri eoliene, cu o capacitate totală de 197,8 MW. Două dintre acestea sunt în comuna Pechea: unul de 116,6 MW (cu o valoare a investiției de 0,9 milioane euro/MW), iar al doilea de 13 MW (valoare 1 milion euro/MW). Al treilea este în comuna Frumușița – 68,2 MW, la care titularul nu a comunicat încă valoarea investiției.


Să mai spunem că, de la începutul anului trecut și până acum, APM Galați a emis acte de reglementare (acord de mediu/decizie etapă de încadrare) pentru cinci proiecte de parcuri eoliene.


Sunt parcurile eoliene o afacere profitabilă? Evident că da, din moment ce, până acum, un singur titular de proiect a notificat încetarea activității. Este vorba, conform APM, despre Romstal IMEX SRL București, pentru o turbină de 0,25 MW, situată pe teritoriul comunei Vânători.


Ziarul Financiar scria recent că Galaţiul este cel mai căutat județ de către investitorii în noul val de energie eoliană, deja proiecte cu o capacitate de 512 MW având avizele sau contractele tehnice de racordare la rețea obținute. În Galaţi, funcționează acum 166 MW în proiecte eoliene, menționa Ziarul Financiar, citând datele Transelectrica și menționând că, la acest moment, proiectele cu avizele obținute din Galați sunt mai numeroase decât cele din Constanța, județul-vedetă în primul val de proiecte eoliene.
În medie, pentru a monta un MW într-un proiect eolian, este necesară o investiție de 0,8 milioane de euro. Studiile arată că, pentru fiecare euro cheltuit într-un proiect eolian și în lucrările electrice aferente în economie, se întorc mai bine de doi euro, o infuzie de capital mai mult decât binevenită pentru această zonă, în care investitorii se lasă foarte greu atrași, titrează VIAȚA LIBERĂ.

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related