Magistrații și societatea civilă cer ministrului Justiției să publice legile justiției și să le trimită Comisiei de la Veneția

Data:

spot_img

Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție, precum și asociațiile Funky Citizens, Declic și Vedem Just arată că au luat act de anunțul Ministerului Justiției referitor la transmiterea spre consultare Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), a proiectelor legilor justiției și ale Codurilor penale.

Ministerul Justiției a precizat că a finalizat proiectele și că acesta reprezintă un obiectiv prioritar în cadrul Programului de Guvernare, dar și un obiectiv al MCV pe Justiție, prevăzut și în cadrul PNRR.

„Suprinzător, proiectele nu au fost publicate pe site-ul Ministerului Justiției, în condițiile în care este bine știut că lipsa transparenţei decizionale, alături de carenţe ale activităţii de reglementare, conduce inevitabil la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative.

De altfel, transparența decizională și consultarea publică reprezintă de ani buni elemente fundamentale și pentru Strategia Națională Anticorupție (gestionată de Ministerul Justiției)”, se arată într-un comunicat al celor șase asociații.

Modificări supuse filtrului Comisiei de la Veneția

Ele mai arată că ministrerul Justiției nu poate justifica sub nicio formă refuzul de publicare a proiectele legilor justiției și ale codurilor penale înaintate Comisiei Europene. „Totodată, Comisia Europeană, prin numeroase rapoarte MCV, a solicitat României să țină seama în mod corespunzător de avizele Comisiei de la Veneția(…)

Solicităm public Ministrului Justiției să publice urgent proiectele legilor justiției și ale codurilor penale și să le înainteze Comisiei de la Veneția, în vederea respectării obligațiilor Statului român ca membru al Consiliul Europei, dar și pentru evitarea unor noi proceduri de infringement, în cadrul Uniunii Europene”, se mai arată în comunicatul asociațiilor amintite.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Plângere la DNA împotriva lui Ciolacu pentru că nu a declarat zborurile la Monaco

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că a depus...