Mai există Vișegrad?

Data:

Problema Grupului de la Vișegrad a ocupat în ultimii ani unul din locurile principale pe arena politică europeană și românească. Dintre cele patru state componente, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia, primele două merită o analiză mai amănunțită, atât datorită importanței și specificului lor, cât și strânselor legături cu România.

Să începem analiza cu Ungaria, „apropiată“ de noi din multe puncte de vedere.


La începuturile sale, regatul maghiar a dus o politică de expansiune foarte apropiată de cea a mongolilor. Ulterior, până în 1526, Ungaria a fost una din principalele puteri europene. Între 1526 și 1867, nu a mai existat ca stat independent, fiind împărțită între Habsburgi și otomani.

În acest răstimp, cultura și civilizația maghiară s-au menținut în Transilvania. Ca o completare, este bine de reținut faptul că între 1301 (stingerea dinastiei Arpadiene) și 1920 (venirea la putere a lui Miklos Horthy), Ungaria nu a avut șefi de stat de origine maghiară.

Datorită Tripartitului lui Verockzi din 1514, numai 5% din populația maghiară (nobilimea) avea drepturi. Aceasta a împiedicat crearea unei clase de mijloc. Clasa de mijloc și populația de la orașe erau în cea mai mare parte alcătuite din minoritari. Acest aspect va influența viața politică ungară câteva sute de ani.

În Ungaria în timpul Revoluției de la 1848 s-a încercat implementarea ideilor liberalismului francez, ceea ce nu s-a reușit, deoarece trebuiau asimilate minoritățile, adică 50% din populație. Chiar și destui dintre eroii panteonului istoric maghiar nu sunt maghiari în totalitate. Petofi Sándör avea origini sârbești, Lajos Kossuth era parțial slovac, la fel ca și Janos Kadar (maghiar, german și slovac). Generalul Joszef Bem, comandantul armatei revoluționare maghiare, era polonez. Din cei 13 generali executați de autoritățile habsburgice la Arad, numai cinci erau maghiari.

În 1919 a existat pentru câteva luni Republica Maghiară a Sfaturilor (o copie a URSS). Conducătorul ei era Bela Kun (Kohn), fiul unui notar evreu din Cehu Silvaniei și absolvent al Facultății de Drept din Cluj. După eșecul acestei utopii sângeroase, conducerea Ungariei a fost luată de către Miklos Horthy. Venirea sa la putere s-a datorat și armatei române, care a avut rolul principal în înăbușirea republicii bolșevice maghiare, ocupând și Budapesta între august și noiembrie 1919. În urma Tratatului de la Trianon din 1920, statul maghiar a pierdut 71% din teritoriu, 58% din populație și 32% din etnicii maghiari.

Un aspect interesant este acela că în perioada interbelică 30% dintre funcționarii Cominternului erau maghiari. Aceasta înseamnă că o parte destul de importantă a populației ungare a fost bolșevizată. Putem spune că o extremă o atrage pe cealaltă. Este o situație similară cu cea din Rusia, unde excesele nobilimii au creat condițiile extinderii ideilor comuniste. Șeful statului, Miklos Horthy, a adoptat titlul oficial de Regent, la fel ca și Francisco Franco în Spania. Conducerea efectivă a guvernului a fost asigurată în principal de Istvan Bethlen (1921-1931, născut în Gornești, județul Mureș, într-o familie nobilă, din care provin doi principi ai Transilvaniei) și Gyula Gombos (1932-1936), sub al căror mandat Ungaria a cunoscut o oarecare bunăstare și stabilitate. S-a încercat o apropiere de Polonia, dar fără succes, deoarece aceasta era aliată cu Franța și Marea Britanie. Drept rezultat, politica externă ungară s-a orientat spre Germania și Italia.


Citește și: Jurnalista Emilia Șercan acuză Poliția Română că a scurs date din plângerea sa penală și acuză mușamalizarea unor probe


În decursul istoriei, relațiile între polonezi și maghiari au fost foarte bune, cele două state nepurtând nici un război între ele. Mai mult decât atât, au avut uneori și regi comuni. Îi menționăm aici pe Ludovic I cel Mare (1370-1382), Vladislaw Jagello (1440-1444) și Ștefan Bathory (1576-1586), unchiul lui Sigismund și Andrei Bathory (principe al Transilvaniei și rege al Poloniei).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele ungare au fost folosite mai mult ca trupe de ocupație.

Germanii nu prea aveau încredere în calitățile războinice ale maghiarilor. Ulterior, în 1944, ungurii au format două divizii Waffen SS.

Miklos Horthy, deși era antisemit, nu a trimis evrei în lagăre. Antisemitismul său era mai moderat decât cel al lui Ion Antonescu. Amândoi au instituit regimuri autoritare, destul de răspândite în acea perioadă. Responsabilitatea Holocaustului în Ungaria îi revine în principal prim-ministrului Ferenc Szallasi, liderul partidului fascist Crucile cu Săgeți (cu origini maghiare, germane, slovace și armene).

Epoca comunistă a fost marcată de mandatul lui Janos Kadar (1956-1988). Kadar a fost mai liberal în domeniul economic și în viața internă, dar în schimb mai prosovietic în politica externă. Din punct de vedere personal, era un om foarte modest și popular, care a respins cultul personalității.

Dacă analizăm Ungaria de după 1990, este bine să ne concentrăm mai mult pe perioada Victor Orban. La începutul anilor ’90, acesta era considerat un „copil teribil“ al politicii maghiare. Ulterior, din păcate, lucrurile au evoluat în rău. Orban a fost mereu dictatorial, duplicitar, lipsit de scrupule, setos de bani și de putere. După înfrângerea din 1994, a cotit-o de la liberalism la ideile de dreapta, național-conservatoare, revizioniste, iar după 2014 antisemite și rasiste. Începând cu 1998, la începutul primului său mandat (1998-2002), a stabilit relații cu Biserica.

Ascensiunea lui Orban, din 2010, s-a datorat declinului neașteptat al socialiștilor și radicalizării climatului politic intern. Sătul de corupția socialiștilor, electoratul dorea o mână forte, care să facă ordine. La scrutinul din 2010, partidul lui Orban, FIDESZ, a luat 68% din voturi, adică 263 locuri (majoritate absolută), iar partidul radical Jobbik 47 de mandate. Partidele moderate au fost zdrobite.

Începând cu 2010, Orban și-a asigurat poziția dominantă asupra presei de dreapta, scrise și electronice, tăcerea canalelor private de televiziune, controlul direct asupra vieții financiare. Susține deschis discriminarea aplicată investitorilor străini, epurarea justiției și a învățământului superior. Legea mass-media în 2010 și concedierile la televizunea publică au completat această tendință. S-a trecut imediat în forță la înfeudarea statului intereselor partidului de guvernământ.

În primele 18 luni ale mandatului, au fost formulate 12 amendamente constituționale, materializate în 26 de modificări constituționale, uneori la propunerea unui singur deputat.

S-a desființat majoritatea de patru cincimi pentru modificarea Constituției și pentru declararea unei legi ca fiind urgentă. A intrat în vigoare altă Constituție de la 1 ianuarie 2012. Judecătorii Curții Constituționale nu vor mai fi aleși de o comisie paritară, ci de majoritatea parlamentară, numărul lor crescând de la 11 la 15, iar mandatul de la 9 la 12 ani (schimbări făcute pentru a acapara această instituție). Vârsta de pensionare a judecătorilor a scăzut de la 70 la 62 de ani, ținta fiind președintele Curții Supreme de Justiție. Au fost afectați de această măsură 274 de judecători. Curtea Constituțională nu mai poate analiza legile din domeniul financiar. Majoritatea guvernamentală de două treimi face ca toate legile să fie considerate amendamente constituționale (chiar dacă încalcă alte prevederi constituționale), pentru a scăpa de controlul Curții Constituționale.

Victoria așa-zis zdrobitoare a FIDESZ din 2014 este, de fapt, o mare șarlatanie. Întâi a fost redus numărul de deputați de la 386 la 199. Următorul pas a fost crearea unor noi circumscripții electorale (procedeul gerrymandering). S-a trecut de la votul în două tururi la votul într-un singur tur și s-au creat condiții favorabile pentru candidații unor facțiuni sau unor partide-fantomă.

În Ungaria se practica un sistem de vot mixt, unul pentru lista de partid, unul pentru circumscripție. În 2014, a apărut un sistem electoral maghiar unic în lume, în care câștigătorii voturilor individuale primesc și locurile rămase de pe lista partidului lor la redistribuire. Peste tot în lume e invers.

În 2014, Victor Orban a vorbit prima dată despre o democrație neliberală, având ca modele Rusia, Turcia și China. În 2015, scandaluri de corupție au afectat credibilitatea FIDESZ, rezultatul fiind pierderea majorității de două treimi și înfrângeri în alegerile municipale și regionale. Discursurile premierului maghiar glorifică perioada horthystă, încurajează rasismul și antisemitismul, critică prevederile Tratatului de la Trianon. Nu degeaba Ungaria este considerată cârtița Rusiei în Uniunea Europeană.

Spre deosebire de maghiari, polonezii nu au vrut să asimileze popoarele aflate sub dominația lor (ucraineni, bieloruși). Din punct de vedere instituțional, 200 de ani a fost o republică nobiliară, nu o monarhie clasică. În 1793 Polonia a elaborat o Constituție, foarte avansată pentru vremea ei. Între 1795 și 1918 nu a mai existat ca stat, fiind împărțită între Germania, Rusia și Imperiul Habsburgic.

După Primul Război Mondial, prin victoria de pe Vistula din 1920, s-au repetat evenimentele de la Viena din 1683, când Polonia a salvat Europa de invadatorii veniți din Est. Datorită industrializării demarate în perioada 1870-1880 și a inexistenței unei prăpăstii așa de mari între nobilime și restul populației, Polonia în 1939 era mai dezvoltată economic și avea o clasă de mijloc mai numeroasă decât Ungaria sau România.


Citește și: UE, solidară cu Ucraina. Ajutor umanitar, protejarea refugiaților și sprijin pentru gestionarea frontierelor


Scena politică însă a fost ceva mai agitată. Cu toate că pe hârtie era o republică (realitate consfințită prin cele trei Constituții din 1919, 1921 și 1935), Polonia a fost, de fapt, mai mult un regim autoritar condus de Joszef Pilsudski. Această perioadă (1926-1939) este cunoscută sub denumirea de Sanația (Sanacija). Pilsudski a fost destul de diferit de Horthy. Deși el a condus practic statul polonez, nu a deținut nici o funcție publică între 1926 și 1935 (anul morții sale). Trebuie remarcat și faptul că în perioada interbelică polonezii erau mai puțin bolșevici și antisemiți decât ungurii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rezistența poloneză a fost printre cele mai numeroase și bine conduse organizații de acest gen. Datorită mai ales acestui fapt, trupele sovietice nu au comis pe teritoriul polonez aceleași atrocități ca în România sau Ungaria.

În perioada 1947-1989, comuniștii polonezi au fost mai puțin obedienți față de Moscova în comparație cu colegii lor români sau maghiari. Liderii lor s-au succedat destul de ritmic, Wladislaw Gomulka (1956-1970), Edward Gierek (1970-1980), Stanislaw Kania (1980-1981) și Wojkiech Jaruzelski (1981-1990).

Un factor foarte important în această perioadă a fost Biserica Catolică poloneză, care a reușit să se impună în fața partidului comunist. Un aspect demn de remarcat este că ponderea proprietății private în agricultură a fost de 83%. Sindicatul Solidaritatea a fost un caz unic în statele comuniste. Se poate afirma că Solidaritatea, Biserica Catolică poloneză și Papa Ioan Paul al II-lea au jucat un rol esențial în căderea comunismului.

Pentru a fi obiectivi, trebuie menționat și rolul generalului Wojkiech Jaruzelski, un personaj destul de controversat. Se poate considera că decretarea Legii Marțiale în decembrie 1981 a împiedicat o invazie sovietică, iar guvernul comunist polonez a fost singurul guvern comunist înlăturat prin alegeri libere în august 1989.

După 1990, viața politică poloneză a fost destul de agitată și instabilă. Dintre guvernele existente până în 2007, majoritatea au stat un an sau doi, unul singur rezistând patru ani. O nouă Constituție a intrat în vigoare în 1997. Liderul Solidarității, Lech Walesa, s-a dovedit a fi o mare dezamăgire pentru mulți, fiind un președinte demagog și populist. Alexander Kwazniewski a îndeplinit două mandate de președinte (1995-2005). Deși provine din rândurile fostului tineret comunist, a fost un bun președinte (o dovadă în acest sens fiind că este privit cu neîncredere de către ruși).

Mandatul lui Lech Kaczynski s-a încheiat în mod tragic în acccidentul foarte suspect de la Smolensk din 2010. Mandatul de premier al lui Donald Tusk a dus la o perioadă de creștere economică accelerată, dar bunăstarea a fost distribuită inegal. Pe de altă parte, există suspiciuni cu privire la infiltrarea rusă în diverse sectoare ale vieții publice poloneze. Toate acestea au contribuit la câștigarea de către partidul Dreptate și Adevăr (condus de Jaroslaw Kaczynski) a funcției de prim-ministru și a celei de președinte. În prezent, Polonia și-a atras (la fel ca și Ungaria) numeroase critici din partea Uniunii Europene.

Reforma Curţii Supreme preconizată de către Guvern include pensionarea imediată a membrilor actuali ai acestui organism şi înlocuirea lor de către o comisie formată din judecători desemnaţi de Parlament. Tot Parlamentul va desemna și membrii Consiliului Naţional al Magistraturii. Ministrul Justiţiei ar urma să cumuleze și funcția de Procuror General. Preşedintele Andresj Duda a respins această lege, considerând că ministrul ar avea puteri prea mari. A treia lege conferă ministrului Justiţiei dreptul de a numi şi de a demite președinții tribunalelor, inclusiv la nivelul Curţilor de Apel, fără a avea obligația să aibă consultări cu organismele reprezentative (adunările generale) ale judecătorilor sau cu Consiliul Superior al Magistraturii.

Aceste proiecte seamănă foarte mult cu proiectele contestate din România (începute de Liviu Dragnea și Tudorel, continuate de Cătălin Predoiu și Klaus Johanis). Populația Poloniei este foarte eurosceptică, mai ales datorită problemei refugiaților și pasivității față de agresivitatea Rusiei. Dar în februarie 2022, președintele polonez a anunțat că va înainta un proiect de lege prin care va fi desființată Camera Disciplinară a Curții Supreme, pe care Uniunea Europeană a criticat-o ca fiind restrictivă pentru independența justiției.

Există o mare reticență atât față de Germania, cât și față de Rusia (un exemplu bun și pentru noi). Cu toate acestea, în Polonia și în Ungaria popularitatea guvernelor se menține încă la cote ridicate, iar opoziția politică practic nu există. Dar derapajele antidemocratice sunt mult mai evidente și mai extinse decât cele din Polonia (probabil sunt elaborate în aceleași laboratoare care concep metodele folosite și la noi).

După începerea conflictului din Ucraina, Viktor Orban a fost singurul lider european care a susținut deschis acțiunile lui Vladimir Putin. Mai mult ca sigur că le–a susținut din rațiuni politice interne, dovadă fiind Victoria obținută ieri, la un scor chiar mai bun decât acum 4 ani. A promis în mod populist pace și gaze contra război. După victorie a declarat că îl consideră pe președintele ucrainean ca pe unul dintre principalii săi dușmani. Avântul liderului maghiar se datorează și atitudinii duplicitare a unor politicieni europeni. Uneori mă întreb dacă nu e și el un Petrov maghiar.

Victoria FIDESZ dovedește alunecarea scenei politice maghiare spre o panoramă semi–putinistă. Oarecum asta nu trebuie să ne mire prea mult. Dacă abordăm problema din punct de vedere istoric, tradițiile democratice din Ungaria sunt mai firave decât cele de la noi sau din Polonia. Putinismul lui Viktor Orban are efecte negative și pentru România, mai ales pentru că UDMR este un aliat al său. În legislativul maghiar a intrat un nou partid de extremă–dreapta.

Cehia și Slovacia s–au situat împotriva Rusiei. Președintele ceh, Milos Zeman, un susținător notoriu al rușilor, s–a poziționat împotriva lor în ultima perioadă, după ce a văzut evoluția conflictului. Președinta Slovaciei, Suzana Caputova, este demult un partizan al ideilor europene.

Polonia s–a îndepărtat foarte mult de Ungaria în ultimele luni, mai ales datorită atitudinii față de Rusia. În aceste condiții, se pune întrebarea ce viitor va avea Grupul de la Vișegrad. Va supraviețui în actuala configurație, sau va avea și alți membri, cum ar fi Ucraina ?

În mod greșit Polonia și Ungaria sunt puse pe poziție de egalitate, mai ales datorită influenței cercurilor de stânga sau filo-ruse din Uniunea Europeană. În acest context, România nu ar trebui să stabilească relații mai strânse cu întreg Grupul de la Vișegrad, ci în primul rând cu Polonia și cu alte state, cum ar fi Marea Britanie. Aceasta mai ales datorită faptului că avem un dușman extern comun, Rusia.


„Cămaşa de forţă trebuie să fie pe măsură nebuniei.” – Stanislaw Jerzy Lec

„În arta conducerii mai importantă decât cunoaşterea tehnicii de-a conduce este cunoaşterea celor care sunt conduşi.”Wladyslaw Loranc

„Din câine n-o să ai slănină.”proverb maghiar

„Predică apă și bea vin.”proverb maghiar

Ovidiu Maican
Ovidiu Maican
Lector universitar doctor, Departamentul de Drept Academia de Studii Economice - Bucureşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cât de căutată este limba rusă în anul 2022. În județul Iași mai sunt șapte profesori

Limba rusă era materie obligatorie în aproape toate școlile...

Generalul (r) Ben Hodges: Mobilizarea parțială, următorul pas spre o catastrofă tot mai mare pentru Rusia

Într-un interviu pentru Europa Liberă, generalul american (r) Ben...

Ministrul Educației spune că dezvăluirea PressOne despre plagiatul său are ca scop „blocarea legilor educaţiei”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni referitor la...

11 birouri de înrolare din Rusia, incendiate după anunțul privind mobilizarea militară

Începând din 21 septembrie, când Vladimir Putin a anunțat...