Mai multe instituții de cultură din Cluj-Napoca au suspendat spectacolele din cauza cazurilor de COVID în rândul angajaților

Data:

spot_img

Mai multe instituții de cultură din Cluj-Napoca au fost nevoite să-și suspende sau reprogrameze spectacolele din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate în rândul personalului.

Opera Maghiară din Cluj-Napoca a fost prima instituție al cărei program de spectacole a fost afectat de situația epidemiologică. Reprezentanții Operei Maghiare au anunțat joi că spectacolul ,,Banul Bánk”, programat în acea seară, a fost suspendat din motive de sănătate.

“Biletele achiziționate de la casieria instituției pot fi returnate la casa de bilete a Operei, de luni până vineri între orele 10 și 14, iar cele cumpărate online vor fi rambursate de Eventbook”, au transmis reprezentanții Operei Maghiare.

Și activitatea Teatrului Național din Cluj-Napoca a fost afectată de pandemie. Instituția a fost nevoită să reprogrameze cinci spectacole.

“Nu mai ţine linia ocupată” (27 ianuarie) a fost reprogramat în 22 martie, “Elling” (28 ianuarie) în 27 februarie, “O noapte furtunoasă” (29 ianuarie) în 1 martie, “Crimă cu pistol și bile” (30 ianuarie) în 2 martie și “Sânziana și Pepelea” (1 februarie) în 29 martie.

Biletele achiziționate pentru aceste spectacole rămân valabile pentru noua dată stabilită. Returnarea biletelor se face la cerere, până cel târziu la data reprogramării spectacolului.

Citește și: ULTIMA ORĂ Carantină redusă la 5 zile pentru persoanele nevaccinate, netestate sau care nu au trecut prin boală / Se elimină lista țărilor cu risc epidemiologic

Filarmonica de Stat Transilvania a anunțat, la randul ei, suspendarea concertului simfonic de vineri seara, care trebuia să-l aibă la pupitru pe dirijorul finlandez Taavi Oramo și pe Aurelia Vişovan la pian.

Reprezentanții Operei Române din Cluj-Napoca au anunțat duminică modificări ale programului de spectacole din cauza situației epidemiologice la nivelul instituției.

Spectacolul „Don Carlo” a fost reprogramat în 6 februarie, iar „Bărbierul din Sevilla”, în 16 februarie. Si spectacolul „Rigoletto” va fi reprogramat pentru perioada următoare, data exactă urmând să fie anunțată în cel mai scurt timp posibil.

Spectacolul “Trubadurul” a fost anulat.

Pentru spectacolele care sunt amânate, biletele rămân valabile. Pentru spectacolul anulat, banii pot fi recuperați în funcție de metoda prin au fost achiziționate biletele – online printr-un email la adresa office@bilete.ro sau la Agenția de bilete (doar pentru biletele emise în agenție).

Citește și: Comisia Europeană: Din 1 februarie, statele membre trebuie să accepte certificate de vaccinare valabile 9 luni

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile | Monitorul de Botoșani

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile, după...

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă de la 1 ianuarie | Ziarul de Iași

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...