Marea păcăleală cu suspendarea din partid: cum a ajuns Costel Alexe înapoi şef la PNL

Data:

În declaraţia de interese completată cu o săptămână în urmă, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi precizează că este şi vicepreşedinte al PNL Iaşi. Funcţia deţinută în cadrul partidului este o noutate, pentru că anul trecut, la o zi după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat instituirea controlului judiciar faţă de fostul ministru al Mediului, Costel Alexe replica, la sfârşitul lunii aprilie, că se autosuspendă din toate funcţiile politice.
Măsura luată atunci de şeful CJ a stârnit nedumeriri, pentru că Statutul PNL menţionează că membrii acestui partid se pot autosuspenda doar din calitatea de membru.

De altfel, în declaraţia de interese depusă anul trecut, la puţin timp după „autosuspendare”, Costel Alexe nu menţionează nicio funcţie deţinută în partid.

Pe pagina de internet pnliasi.ro, Costel Alexe nu figurează însă între numeroşii şefi ai filialei liberale ieşene.

Ziarul de Iași a vrut să-l întrebebe pe Costel Alexe când a candidat la funcţia de vicepreşedinte şi de ce nu este afişat pe pagina de internet alături de ceilalţi vici.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...

Chirica și Alexe nu au motive de îngrijorare, deși au 4 și 3 dosare penale

Chirica și Alexe nu au motive de îngrijorare până...