Medicii de la sate spun că nu primesc vaccin Johnson cu toate că au listele pline. Autorităţile o scaldă

Data:

Listele de aşteptare sunt pline, dar serul de la Johnson&Johnson lipseşte. Acesta este vaccinul administrat de medicii de familie, pentru că poate fi păstrat la un frigider normal. Este şi în preferinţele ieşenilor din mediul rural pentru că se administrează într-o singură doză, iar efectele secundare par a fi într-un procent foarte mic.

În timp ce numărul persoanelor vaccinate zilnic în judeţ se află într-o scădere continuă, medicii de familie din câteva sate ieşene spun că au persoane dornice să se imunizeze, însă nu au pentru ei dozele necesare.

Medicii vaccinează în cabinetele proprii cu vaccinul Johnson&Johnson care se administrează într-o singură doză, acesta fiind unul dintre motivele care îi determină pe oameni să aleagă acest ser.

Spre exemplu, ieri în Movileni erau pe lista de aşteptare 87 de persoane care aşteaptau cât mai repede să se vaccineze la cabinetul medicului Iuliana Savescu, dar dozele lipseau.

„Pe lângă aceştia care vor chiar acum să se vaccineze, mai sunt şi alte persoane cu care sunt discuţii că ar vrea să facă, dar nu se grăbesc. Toată lumea vrea acum vaccinul Johnson care este în doză unică şi fără efecte secundare, dacă la celelalte vaccinuri oamenii spuneau că au avut efecte secundare, la acesta nu am avut niciunul. Însă momentan nu avem doze, am primit 25 de doze în luna mai pe care le-am făcut în două zile şi urmează să mai primim pentru luna iunie, aşa că aşteptăm să mai primim, sperăm până la finalul lunii”, a precizat dr. Iuliana Savescu, medic de familie în Movileni.

Medicii de familie spun că ar fi dispuşi să meargă personal să preia vaccinurile pentru a uşura procesul de distribuţie.

Citește articolul complet în Ziarul de Iași

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related