Ministerul Familiei plătește unui privat chirie de 500.000 de euro pentru sediu. Firea a refuzat ofertele RAAPPS

Data:

spot_img

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Gabriela Firea, a închiriat un etaj întreg la World Trade Center București, vis-a-vis de Romexpo, și plătește o chirie de circa 500.000 de euro pe an. Banii vin de la bugetul public.

Deocamdată, în noul sediu s-au mutat doar angajații ministerului. Deși i-a fost amenajat și Gabrielei Firea un birou, aceasta a decis să rămână deocamdată la biroul pe care l-a primit la Palatul Victoria când a devenit ministru, potrivit surselor PRESShub.

Ministerul Familiei, gândit special pentru ca și Gabriela Firea să primească o funcție ministerială, trebuia să arată în teorie ca cel din Germania, iar în practică ca cel din Ungaria. Principalul rezultat obținut până acum de instituție este acela că au fost create 677 de noi posturi de la buget, din care s-au ocupat până în decembrie anul trecut 481.

La acestea, se adaugă 393 de posturi ale unor instituții finanțate integral de la bugetul de stat, aflate în subordinea ministerului, și alte 284 în instituții finanțate din venituri proprii și subvenții. În total, mult peste 1.000 de posturi.

Citește și: Rețeaua prin care oamenii Gabrielei Firea fac bani pe seama persoanelor cu dizabilități

32.000 de euro plus TVA, chiria pe lună

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES), condus de Gabriela Firea, funcționează de puțină vreme într-un etaj de la World Trade Center, în suprafață de 2.495,26 metri pătrați, pentru care plătește o chirie lunară de 32.400 de euro, fără TVA, la care se adaugă banii pentru parcare: 60 de euro, fără TVA, pentru fiecare mașină, după cum ne-a confirmat instituția într-un răspuns la solicitarea PRESShub.

Circa 500.000 de euro pe an.

Ministerul susține, în răspunsul oferit PRESShub, că s-a optat pentru piața privată pentru că RA-APPS nu ar fi putut oferi instituției un sediu adecvat.

„Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a solicitat imediat după momentul înființării un sediu potrivit pentru desfășurarea activității în condiții optime.

Din păcate, Secretariatul General al Guvernului și RA-APPS nu au putut identifica o locație aflată în administrarea statului care să corespundă. Din acest motiv, recomandarea a fost închirierea unui spațiu adecvat de pe piața publică.

Menționăm că până la închirierea sediului din Piața Montreal nr. 10, Ministerul a funcționat cu greu în două
locații diferite puse la dispoziție în baza unui contract cu RA-APPS”, precizează ministerul condus de Gabriela Firea.

World Trade Center este deținut de Grupul Accor, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa hotelieră din România, care are și hotelul Pullman, situat în același loc.

Firea a refuzat mai multe sedii de la stat

Surse PRESShub susțin că, de fapt, RA-APPS i-a propus fostului primar general al Capitalei mai multe variante pentru de sediu, dar toate au fost refuzate.

Printre acestea și o clădire de pe strada Batiștei nr. 13, în Casa Nicolae Filipescu. În cele din urmă, imobilul a ajuns la Prefectura Bucureștiului.

Citește și: Propagandă intensivă, din bani publici, pentru Gabriela Firea la televiziunea soțului Pandele. 6,8 milioane de lei pierderi

De ce World Trade Center

În răspunsul oferit PRESShub, Ministerul Familiei precizează că oferta de a închiria un sediu la World Trade Center s-a realizat „în urma unei proceduri de selecție de oferte în vederea închirierii unui spațiu într-o clădire de birouri cu utilități și spații de parcare.

„Contractul include pe lângă chiria aferentă spațiului și serviciile de reparare și întreținere a imobilului, a spațiului închiriat, a sistemelor de încălzire și climatizare, apă rece și caldă, energie electrică, ascensoare, generatoare etc., serviciile de curățenie a spațiilor comune, de colectare a deșeurilor și de pază a spațiilor comune interioare și exterioare”.

Totuși, potrivit surselor PRESShub, angajații au mai multe nemulțumiri. Prima este legată de faptul că Gabriela Firea a rămas deocamdată la biroul care îl are la Palatul Victoria, deși i-a fost amenajat un birou și în noul sediu. A doa este legată de faptul că sediul actual nu ar fi funcțional, ferestrele sunt blocate, iar aerul este irespirabil.

Ministerul, făcut acționar la BTT

Toate costurile pentru angajații ministerului condus de Gabriela Firea sunt asigurate din bani de la bugert, după cum se precizează și în răspunsul primit de la MFTES.

„Cheltuielile de personal ale Ministerului Tineretului și Egalităţii de Șanse sunt suportate integral de la Bugetul de Stat. Cele 284 de posturi finanțate din venituri proprii și subvenții sunt posturile Caselor de Cultură și a Complexului Cultural Tei. Cu toate că acestea încasează și venituri proprii, cheltuielile de personal sunt asigurate din subvenții primite de la Bugetul de Stat”, se arată în document.

Pe de altă parte, la Ministerul Familiei a fost transferat patrimoniul fostului Minister al Tineretului și Sportului, pachetul de acțiuni deținut de stat la societatea „Biroul de Turism pentru Tineret – BTT” SA, Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei” și Casele de Cultură județene ale studenților, care funcționează deja în subordinea MFTES.

„În ceea ce privește patrimoniul aferent domeniul tineret, acesta urmează sa fie în administrarea Direcțiilor de Familie si Tineret, odată cu înființarea care va deveni posibilă după adoptarea Hotărârii de Guvern, aflată pe circuitul de avizare, pentru suplimentarea numărului de posturi, necesare funcționarii în condiții optime a Direcțiilor Județene”, se mai menționează în răspunsul primit de la MFTES.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
6 COMENTARII
  1. Sunt curios dacă în Casa Poporului nu mai există spații nefolosite. Probabil ar fi o idee să muți cât mai multe instituții acolo, pentru că oricum încălzești și întreții ditamai colosul.

  2. Iar ciolacu doar ce a recunoscut ca „avem cea mai mare evaziune fiscala, din Europa”, desi, poate fi chiar din intreaga lume! Revin cu o mai veche idee: asa-zisa Casa a Poporului ( de facto, Casa Talharilor), trebuie vanduta sau inchiriata unei firme specializate(in subinchirieri), iar asa-zisul parlament( o adunatura de sharlatani, multi dintre ei doar martori la caratul apei, adica -pe fond- cretini), redus la max. O SUTA membri, mutat orinde, numai asa -in zeci de ani- magalomana investitie/cladire poate aduce un profit, altfel, intretinerea acestei cladiri ( de catre stat-adica din taxele colectate de la populatie), va sapa o groapa bugetara, din ce in ce mai mare, care ,in catziiva ani se va apropia de -macar- 1/2 din tot PIB-ul tarii, pe un an…Altfel, aceasta fierea-pamantului, se inscrie perfect in planurile cincinale(2) ale lui gaga de Sibiu, adica terminarea Romaniei, din interior, „sa nu se prinda duJmanii!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cult Research: „Viitorul copiilor în votul părinților”

Studiul „Viitorul copiilor în votul părinților” a fost realizat...

Manea electorală pentru liberalul Ciucă compusă de un misogin notoriu

Manelistul Dani Mocanu a compus o melodie pentru candidatul...