Două asocieri de firme au depus oferte în cadrul celei de-a 7-a licitații pentru contractul de peste 36 de milioane de euro din fonduri europene privind lucrările de modernizare a portului Galați, organizată de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați.
Modernizarea portului Galați – esențial în contextul războiului din Ucraina, țara vecină în căutare de rute pentru exportul cerealelor sale – întârzie de 4 ani. Din 2018, APDM Galați nu reușește să găsească un constructor.
Potrivit informațiilor din SEAP (platforma de achiziții publice), cele două asocieri de firme care au depus oferte până la data de 21 iunie 2022 sunt:
* Citadina 98 (lider de asociere) – Oldroad Construct – Tancrad – Vega 93, cu subcontractanți Lemacons – Superquatro Grup – Dewatering & Silent Piling
* Concivia (lider de asociere) – Vepex Com – Socot, cu subcontractanți Hercules – AMC Electric – Terratest Geotehnic
E vorba de lucrări de dragare și umplere a portului Bazinul nou, de modernizare a cheului și nivelare a platformei. Potrivit anunțului de participare din SEAP, lucrările sunt necesare ”pentru a permite intrarea în siguranță a navelor”, ”pentru a efectua operațiunile de încărcare și descarcare” și ”pentru a crea spațiu suplimentar pentru acostare și pentru operatiunile de manipulare”.
Potrivit datelor din SEAP, până la 31 august 2022 este termenul pentru evaluarea tehnică și financiară a ofertelor depuse, după care urmează stabilirea câștigătorului și semnarea propriu-zisă a contractului.
Contractul pentru modernizarea căilor rutiere și feroviare spre portul Galați
Potrivit publicației gălățene viata-libera.ro, a fost selectat deja un constructor pentru modernizarea căilor rutiere și feroviare spre/dinspre portul Galați. Contractul va fi semnat după ce este parcursă procedura de re-validare a ajutorului de stat corespunzător acoperirii părții de cofinanțare și a cotei de TVA ce revine APDM Galați.
Constructorul selectat a depus o ofertă de execuție de aproape 16 milioane de euro, cu 15 % mai mare decât evaluarea ințială de aproape 14 milioane de euro. Este vorba de o asociere de firme condusă de Tancrad – Citadina 98 – Oldroad Construct – Lemacons, având ca subcontractori Arcada Company și Gazterm Proiect.
Citește și: Patrimoniul cultural al Iaşului, readus la viaţă cu bani de la UE. Ce lipseşte?
Cine sunt firmele care au depus ofertele
Prima asociere de firme care a depus oferte pentru contractul de 36 de milioane de euro privind modernizarea portului Galați este similară cu asocierea de firme care a fost selectată pentru cel de-al doilea contract privind modernizarea căilor rutiere și feroviare spre portul Galați. Diferă doar subcontractorii.
Citadina 98 din Galați (fosta societate de Drumuri și Spații Verzi a Primăriei Galați) este controlată de firma Vega 93 din același oraș, cu peste 61 %. La rândul ei, Vega 93 este deținută de omul de afaceri Corneliu Istrate cu peste 84% din acțiuni, potrivit datelor companiilor publicate în Monitorul Oficial. Vega 93 a fost în insolvență timp de 8 ani, din noiembrie 2014 până în februarie 2022.
Corneliu Istrate este ”un rege al asfaltului” local, cotat cu o avere de 55 de milioane de euro în Top 300 Capital 2013. Asfaltările, întreținerea drumurilor, deszăpezirile și construcțiile, mai cu seamă din județele Vrancea, Galați, Brăila sau Constanța, reprezintă zona de interes a omului de afaceri.
De-a lungul vremii, presa locală din Vrancea a scris despre afacerile patronului de la Vega și Citadina cu mama baronului PSD de Vrancea, Marian Oprișan, însă informațiile nu sunt confirmate din surse oficiale.
În 2008, mama lui Oprișan ar fi vândut cu un milion de euro un teren către Anca și Bogdan Lefter, fiica și ginerele lui Corneliu Istrate, în condițiile în care firma Vega 93 a omului de afaceri avea încheiat un contract cu CJ Vrancea, condus pe atunci de Marian Oprișan. Ulterior, valoarea contractului pentru reabilitarea sediului prefecturii Putna (primăria veche) a fost dublată.
La alegerile din 2004, firma Vega 93 a sponsorizat PSD, potrivit Monitorului Oficial citat de Adevărul.
Subcontractantul Lemacons Galați este deținută de Bogdan Lefter și Alin Constantinescu. Bogdan Lefter este ginerele patronului de la Citadina 98 și Vega 93, Corneliu Istrate.
Tancrad Galați este deținută de familia Stăncic. Firma și patronul ei, omul de afaceri Cătălin-Cristian Stăncic, sunt judecați penal pentru instigare la abuz în serviciu și uz de fals în dosarul Concivia al fostului baron PSD de Brăila, Stancu Gheorghe-Bunea.
În februarie 2021, Tribunalul Vrancea a pronunțat achitări pe linie, însă DNA a formulat apel care se judecă la Curtea de Apel Galați și are termen pe 19 iulie 2022.
Firma Oldroad Construct din Brăila este deținută de Elena Duță (67 de ani), potrivit datelor companiei din MoF. Anul trecut, printre asociați erau și Cătălin-Cristian și Traian Stăncic, cu 40 % din acțiuni.
Concivia SA Brăila – liderul celeilalte asocieri de firme care a depus oferte pentru modernizarea portului Galați – este deținută de Bursagrirom Brăila, o companie controlată de Stancu Gheorghe-Bunea, fostul baron PSD de Brăila, condamnat de 2 ori pentru corupție în dosarele Mită la PSD și Sportul.
Fostul președinte al CJ Brăila deține un pachet de 51 % din acțiunile Bursagrirom, potrivit documentelor companiilor publicate în Monitorul oficial. În plus, pe 16 mai 2022, Gheorghe-Bunea a fost delegat de Consiliul de administrație al Concivia SA în funcția de director general pentru un mandat de 3 ani, cu un salariu brut de 8.500 de lei.
Judecați pentru corupție
Atât patronul, Stancu Gheorghe-Bunea, cât și compania sa, Concivia, sunt judecați sub acuzațiile de abuz în serviciu și conflict de interese, respectiv instigare la abuz în serviciu, alături de omul de afaceri Cătălin-Cristian Stăncic și compania lui, Tancrad Galați. Au fost achitați la Tribunalul Vrancea, iar apelul DNA se judecă la CA Galați.
În octombrie 2014, Gheorghe-Bunea a fost trimis în judecată pentru că, în calitate de președinte al CJ Brăila, a atribuit contracte chiar firmelor sale. Alături de el, au fost deferiți justiției și 12 funcționari pentru mai multe contracte acordate preferențial firmei fostului baron PSD, Concivia Brăila, și firmelor Tancrad Galați și Tancrad Construct Brăila. Prejudiciul se ridică la 2,7 milioane lei.
Cine e Stancu Gheorghe-Bunea
Fostul lider PSD Brăila și președinte al Consiliului Județean Brăila, Stancu Gheorghe-Bunea, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Mită la PSD, în aprilie 2015. A fost găsit vinovat că, în 2009, a intermediat ”sponsorizarea” cu un milion de euro a campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană de către patronul Interagro, magnatul Ioan Niculae. În schimb, Ministerul Economiei trebuia să emită o hotărâre de guvern astfel încât companiile lui Niculae să primească gaze ieftine.
În iunie 2019, Gheorghe-Bunea a fost condamnat definitiv la 3,8 ani de închisoare cu executare și în dosarul Sportul. A stat doar 2 luni la penitenciar, în august același an fiind eliberat condiționat, după ce pedepsele i-au fost contopite.
În august 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul baron PSD pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. A fost găsit vinovat că a finanțat cu peste 7,5 milioane de lei cluburile sportive controlate chiar de el, Club Fotbal Brăila şi Handbal Club Dunărea Brăila.
Într-un al patrulea dosar, Interagro, Gheorghe-Bunea a fost achitat pentru trafic de influență, în februarie 2021. În schimb, magnatul Ioan Niculae a primit 5 ani de detenție cu executare.
Și subcontractantul, Hercules Brăila, este deținut de compania Bursagrirom a lui Stancu Gheorghe-Bunea, cu peste 62 %.
De ce modernizarea portului Galați întârzie de 4 ani
Licitația pentru lucrările din cadrul proiectului Platforma Multimodală Galați – Etapa 1 – „Modernizarea infrastructurii portuare” a fost lansată pe 29 aprilie, în SEAP.
Este pentru a șaptea oară în 4 ani când APDM Galați încearcă să găsească un constructor pentru modernizarea cheului și dragarea bazinului portuar.
Potrivit unui răspuns al APDM Galați pentru G4media.ro, <<pentru proiectul Platforma Multimodală Galați – Obiectiv Investițional nr. 1 – ”Modernizarea Infrastructurii portuare” nu s-au putut demara lucrările de modernizare din următoarele motive:
– nu s-au depus oferte la procedurile de licitații sau
– ofertantul câștigător a refuzat semnarea contractului sau
– singura ofertă depusă a fost considerată neconformă.
Pentru proiectul Platforma Multi-modală Galați – Obiectiv Investițional nr. 2 – ”Modernizarea infrastructurii rutiere din zona Platformei Multi-modale pentru înlăturarea blocajelor în trafic și relocarea unui segment de cale ferată pentru fluidizarea traficului feroviar din zona portuară” nu s-au putut demara lucrările de modernizare deoarece nu au fost depuse oferte la procedurile de licitații lansate>>, este răspunsul APDM Galați pentru G4media.ro.
Cronologia încercărilor APDM Galați de atribuire a contractului pentru modernizarea cheului și dragarea bazinului portuar
2018: a avut loc prima licitație, potrivit publicației locale viata-libera.ro,
Nu s-a prezentat niciun constructor, deși 4 firme păreau a fi interesate. Socotelile ar fi fost date peste cap de intrarea în vigoare a OUG 114 a Guvernului PSD controlat de Liviu Dragnea şi de evoluţia cursului valutar, care au adus incertitudine pentru companii.
iulie 2019: S-a relansat licitaţia, însă din 11 companii interesate, a fost depusă doar o ofertă, a israelienilor de la Mer Terre Maritime Development Contracting Co.Ltd, cu mai mulți subcontractori.
ianuarie 2020: firma israeliană a fost declarată câştigătoare, numai că, în loc să se prezinte la semnarea contractului, a intrat într-un ciclu nesfârşit al amânărilor. Israelienii au invocat efectele pandemiei de coronavirus și au solicitat facilităţi financiare suplimentare care contraveneau caietului de sarcini.
august 2020: APDM Galaţi a anulat procedura de atribuire a contractului.
Au urmat alte trei încercări ratate. S-a ajuns la concluzia că proiectul este subfinanțat și este necesară o actualizare a indicatorilor economico-financiari, pe fondul scumpirilor de pe piața construcțiilor.
august 2021: prețul estimat al lucrărilor a crescut de la 102,7 milioane de lei la actuala valoare, de 179,4 milioane de lei. A fost depusă o cerere de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
decembrie 2021: Nici de această dată, licitația nu a avut mai mult succes. A fost depusă o singură ofertă, din partea unei asocierii conduse de Euro Construct Trading 98.
februarie 2022: oferta celor de la Euro Construct a fost respinsă, după ce s-a constatat că era departe de a se califica din punct de vedere tehnic cerințelor din proiect.
Compania Euro Construct Trading 98 este deținută de firma VVV Managementul afacerilor a lui Sorin-Șerban Vulpescu și de Dan Besciu, adică celebrii patroni de la GoldenBlitz.
În decembrie 2014, Dan Besciu a fost reținut de DIICOT într-un dosar de spălare de bani, delapidare și evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 7 milioane de euro.
aprilie 2022: a fost lasată cea de-a 7-a licitație
21 iunie 2022: au fost depuse cele două oferte ale asocierilor conduse la firmele Citadina 98 Galași și Concivia Brăila
31 august 2022: analiza ofertelor.
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Articol publicat în G4Media, partener în cadrul proiectului „EU COHESION FUNDS IMPACT ON PEOPLE’S LIVES”
Disclaimer: G4Media nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Acesta este un ajutor de stat mascat care distorsionează piața de media și este inacceptabil. De asemenea, G4Media nu acceptă bani de la partidele politice în afara campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare este normală în perioada alegerilor.