marți, 25 ianuarie 2022
AcasăProiecte editorialeFacts not Fake„Mulți le duc dorul rușilor. Aici, la noi, n-a fost rău!”

„Mulți le duc dorul rușilor. Aici, la noi, n-a fost rău!”

Pe Valea Crișului Negru din Bihor, cu vreo 400 de ani în urmă, o așezare minieră, Băița, era colonizată cu germani în scopul exploatării zăcămintelor minerale din Munții Apuseni. În jur, țăranii din câteva sate cultivau legume.

Era 1952, într-o zi de toamnă, când oamenii au fost anunțați să-și strângă varza de pe câmp, pentru că vin rușii să pună blocuri acolo. La început n-au crezut, cum era să-ți închipui o asemenea grozăvie?! Apoi s-au dus să-și strângă varza, pentru că în gară începuseră să sosească trenurile cu scânduri. Nu era o glumă.


Urmând planurile de la Moscova, rușii au ridicat pe pământurile satului Ștei, din 1952 până în 1956 un oraș întreg.

Fosta stradă Lenin

Au trasat pe harta grădinilor cu varza mai întâi bulevardul Lenin, care începea într-un capăt cu sediul conducerii și Casa de Cultură, în stil Balșoi Teatr și se termină în capătul celălat cu un ștrand și o sală de sport. Apoi au construit casele pentru șefi, casele pentru ofițeri, niște duplexuri frumoase, din lemn. Lor li se spune și astăzi BW-uri, și că ar fi fost, de fapt, luate pradă de război de la nemți.

Au construit cinematografe, un restaurant doar pentru ei, care se numește astăzi, Ardealul, blocuri pentru mineri și un spital. I-au spus Oraș Dr. Petru Groza. Scopul lor era să exploateze mina de uraniu. Și asta au făcut.

Iulian Balaj, primar Ștei

„Peste 300 de mii de tone de uraniu au încărcat și dus rușii de la mina de aici. Până în 58 când Dej le-a spus să plece, rușii luaseră deja cel mai bun și mai ușor de exploatat zăcământ de uraniu de suprafață, care era și de cea mai bună calitate”, povestește Iulian Balaj, fost inginer la mina de uraniu, acum primar al orașului redenumit Ștei, după plecarea rușilor.

„În ’58, într-o noapte, povestea unchiul meu care locuia lângă cazarmă, fără niciun zgomot, rușii au dispărut. Dimineața când s-a uitat pe fereastră, era pustiu”, spune Ludovic Kuti, și el fost inginer miner, acum ghid turistic de ocazie, în Ștei. „Au venit cu nevestele, cu copiii, au avut școală în limba rusă, magazinele lor, nu se amestecau cu băștinașii. Românii locuiau la marginea orașului. După ce au plecat rușii, s-au mutat românii din conducerea minei în locul ofițerilor ruși, în casele din centru, apoi minerii români în blocurile rușilor.”

Oamenii urmau tranziția geopoliticii internaționale.

Străbatem orașul de astăzi, într-o zi de iarnă mohorâtă. Blocurile ridicate de ruși și de comuniști au zidurile afumate de la focul cu lemne. Orașul nu mai este racordat de mulți ani la încălzire centrală și nici la gaz, iar oamenii și-au făcut sobe și la etajul zece unde-și duc lemnele cu plasa, din stivele de la intrare.

Străzile sunt în reparații, se lucrează în centru. Dintr-o casă împodobită de iarnă răsună colinde în toată piața centrală. Ghidul nostru și primarul ne vorbesc despre cum au reușit să cumpere un „BW”, una dintre casele aduse de ruși, pe care vor s-o facă muzeu. Au cumpărat și casa în care s-a născut Miron Pompiliu, cea mai important personalitate locală. Din ea vor face casă memorială iar în Casa de Cultură a rușilor au început să amenajeze o expoziție permanentă cu  unelte miniere și costume tradiționale.

Ruși, suedezi, chinezi, australieni, englezi…

Din capul străzii fostă Lenin, acum strada Unirii, bustul lui Miron Pompiliu  „privește” palatul administrativ al rușilor, în care o companie se chinuie să închidă minele iar alta să le țină în viață. Uraniul nu se mai exploatează defel, iar neferoasele au trecut „de la suedezi la chinezi, la australieni și apoi la englezi”, se plânge, primarul fost inginer la mina de uraniu și la cea de neferoase, dar ține să precizeze că nu știe exact ce companii mai exploatează acolo. Știe însă că principalul minereu este molibdenul, foarte important pentru industria turbinelor și aeronautică.

Palatul administrativ ridicat de ruși în Ștei

„Am reușit”, spune primarul, „să obținem statutul de stațiune turistică, iar planul nostru este să atragem fonduri europene ca să ridicăm turismul în zonă”. În planurile orașului mai figurează refacerea ștrandului  construit de ruși și acum în paragină, amenajarea unui spațiu de recreere și a unui centru balneologic pe bază de apă termală și a unui parc industrial-tehnologic. Dar și introducerea gazului, promisă an de an, și de care depinde evoluția orașului. Deocamdată Șteiul are doar o pensiune, deschisă în 2019. Tot în scopul dezvoltării turismului, orașul face parte din asociațiile Moții-Țara de Piatră și ATRIUM, o reţea culturală a oraşelor europene cu arhitectură de tip totalitarist.

„Când am ajuns eu primar”, povestește Iulian Balaj, „spitalul era închis, iar orașul debranșat de la încălzirea centrală. A fost un dezastru. Acum spitalul funcționează, modernizăm ambulatorul și transferăm secția balneo într-un centru balneologic care va fi gata într-un an. Acolo vom avea 70 de locuri de cazare. Mizăm pe proiecte și fonduri europene pentru ca zona să se dezvolte pe resurse proprii, altele decât minele.”

Primâria din Ștei

Deși în anii de glorie au fost 25 de mii de angajați în minerit, atât la suprafață cât și în subteran, în 2002 Șteiul mai avea 10 mii de locuitori, iar astăzi doar 7 mii.

Poate cel mai mic oraș din țară – are puțin doar peste 6 km pătrați – Șteiul investește în piste de biciclete în mijlocul orașului. Are planuri turistice și balneare dar încă nu are clase de profil. Cele două licee, unul tehnologic și altul „filologic”, pregătesc mecanici, lucrători în industria alimentară și „filologi”. O postliceală de asistenți medicali și niște cursuri de ghizi private completează oferta de calificare.

Economia orașului se bazează pe o fabrică, unde se produc „napolitane și patiserie”, și unde sunt angajați mai mulți localnici din oraș, dar și de prin satele din jur. Statutul de zonă defavorizată a atras acest investitor de sucuri și produse tip fast-food.

La întrebarea cine este vinovat de situația dezastruoasă în care a ajuns zona, primarul răspunde: „Geopolitica internațională, care a zis: gata cu combustibilii fosili, nu se mai folosesc! Asta a afectat mineritul din toată România dar și pe noi, pentru că s-au dat salarii compensatorii și oamenii au părăsit mineritul, au fost încurajați să o facă!”

„Vă spun sincer, era mai bine pe vremea rușilor decât acum!”

Zece kilometri mai sus, spre munte, se află ce a mai rămas din Băița. Cândva oraș imperial, acum a ajuns doar un „cartier” al Nucetului, alt oraș ridicat de ruși. Poate singurul care are o dată de naștere exacta, ca la oameni: 2 februarie 1956.

Băița nemțească a fost strivită între cele două „creaturi” urbane gândite la Moscova: Ștei și Nucet. Acum are un trecut prăfuit și câteva „răni” lăsate de minerit. O carieră de piatră care macină calcar la marginea satului, o mină de uraniu, care a plantat la poala muntelui o barieră și doi paznici într-o gheretă. Deasupra capului lor scrie cu litere de vopsea pe-o tablă: „Pericol de radiații”.

Moara de piatră a carierei Băița – Bihor

„La Dănuț” e barul din centrul satului, lângă barul „La Americanul”. Proprietarul este, așa cum ați bănuit, Dănuț. Dănuț Andrău. Răspunde cu un zâmbet în colțul gurii: „Cum e viața aici? Viața e dulce. Dulce rău!” Apoi privim împreună siluetele zgribulite ale minerilor care urcă în autobuz să plece acasă.

Barul „La Dănuț” din Băița

Peste Vale se lasă seara iar noi ne așezăm la o poveste cu Dănuț și soția lui. Pe masa cu o mușama plină de flori roșii, apar cafelele aburinde. Aici stau minerii la ieșirea din șut la o bere, o cafea caldă, mănâncă un corn, o plăcintă.

Mineri așteptând autobuzul companiei

„Doar mina de neferoase mai merge, aia care extrage molibden”, spune Dănuț Andrău. „Cealaltă de uraniu este închisă. Eu am fost acolo. Nu e adevărat că sunt radiații sau chestii periculoase. E ca la metrou, totul betonat, sigilat, mergi prin galerii ca la metroul din București. Aduc butoaiele cu deșeuri de la Cernavodă, de la spitale de pe unde mai sunt, butoaie sigilate, umplu cu ele galeriile și le betonează! Nu e nimic lăsat la vedere, totul e perfect izolat!”

Nici soția lui nu se îngrijorează din cauza radiațiilor. „Eu am crescut sus la Băița Plai, imediat sub muntele  de uraniu, beam apă din munte, și n-am nimic! Am născut doi băieți perfect sănătoși și eu sunt bine. E bine și mama, care tot acolo e și acum și nu are decât reumatism, că de, a fost bucătăreasă și a stat cu picioarele în apă. Dar cancer nu are! Noi aici am trăit și nu ne putem plânge de viața de dinainte! Aici aveam pâine la liber, aveam mâncare, ciocolată, unt, mandarine nu duceam lipsă de nimic! Vă spun drept, era mai bine pe vremea rușilor decât acum! Mulți le duc dorul rușilor! Toți sunt nostalgici, că aici, la noi, n-a fost rău!”

Copii din Băița

Acum „nu e bine” pentru că „oamenii sunt puțini și bătrâni, tineretul pleacă, statul nu investește în locuințe pentru cei sărmani, nu sunt mijloace de transport, nu e gaz”,  iar faptul că sunt considerați „oraș” le aduce numai dezavantaje, mai ales acela de a nu beneficia de finanțare europeană pentru mediul rural.

„Am vrut să facem pensiune aici deasupra, să ne facem un restaurant la parter, dar n-am putut să accesăm fonduri europene. Ni s-a spus că nu e voie, că suntem oraș. Ce oraș e ăsta? Cu 1900 de locuitori? Doar că plătim taxe și impozite mai mari. Le-am spus, mai bine comasati toate localitățile astea și faceți una singură cu o singură primărie. Ce fac atâtea primării pe valea asta fiecare cu câte 50 de angajați? Eu am un bar si nu pot angaja, lucrează nevasta, ca să pot supraviețui, dar ei au bani de salarii? Soluția ține de organizare, de organizarea politică! 99% din vină o au politicienii!”, descrie Dănuț Andrău situația.

Tatiana, soția lui se miră și acum cum în vară, când a fost greva celor de la cariera de piatră, n-au venit toți primarii din zonă, „s-a dus acolo sus la ei doar primarul din Ștei”. „Ăilalți de ce nu s-au dus? De ce n-au venit de la partide? A fost doar Simion de la AUR și călugării de la mânăstire! Păi să se mire că nu-i mai votează oamenii?!

Are doi băieți, unul absolvent de facultate trăiește la Oradea, celălalt se pregătește să plece și el. „N-au de ce să rămână aici, ce să facă? Să lucreze la ăia cu napolitanele pentru un salariu minim? Nu e o soluție! Tot tineretul pleacă!”

Nicolae Bortoș s-a născut în Băița, este atașat de acest loc, vrea să-i scrie monografia. Ba mai mult, a conceput o strategie de dezvoltare pentru orașul Nucet, din care face parte și Băița lui. Printre cele mai importante obiective la care visa era o telegondolă între stațiunea Vârtop și Nucet: „ar da alt suflu turismului , s-ar ridica pensiuni, restaurante, tot felul de servicii. Odată s-ar ridica zona! Dar nu mi-a luat nimeni în seamă planurile, aici rămânem săraci și plin de orgolii!”

Băița Plai nu e rai

Patru blocuri lângă bariera care desparte oamenii de mina de uraniu, rămase de pe vemea rușilor, stau cu orbitele ferestrelor goale, ca niște hăuri deschise spre cer. Balcoanele s-au prăbușit, la fel și scările. Ici colo câte o fereastră întreagă și o perdea dincolo de ea arată că acolo mai trăiește cineva.

Între două blocuri, o mână de oameni roiește în jurul focurilor, al oalealor, cărnurilor și cârnaților. Au tăiat porcul și s-au strâns toți în jurul lui. Și câinele, Calu. Mai sunt doar șapte familii în total. N-au plecat. Unde să se ducă? Au avut promisiuni că li se fac locuințe, că îi mută, dar ei sunt tot acolo, în blocurile ridicate de ruși în anii 50, acum suspectate de contaminare radioactivă. Pe lângă oameni, acolo mai trăiesc: doi porci, o vacă și șase capre.

Băița Plai – cei câțiva locatari în jurul porcului de Crăciun

Gabriel lucrează la pădure, are 34 de ani și un copil mic. Învârte mașina de făcut cârnați și ne explică viața lor la Băița Plai, ultimul cătun din valea uraniului. „Stăm în blocurile astea care arată cum le vedeți deși ne-au promis de nu știu câte ori că fac aici un colț de rai și vedeți ce au făcut! Zic că astea sunt cu radiații. Păi dacă sunt cu radiații de ce nu ne dau pensii pentru radiații? Sus la mina de uraniu aia de zic că e în conservare, de ce figurează o grămadă de salariați, dar nu sunt atâția și de ce nu angajează oameni de aici? De noi nu se interesează nimeni! A venit să stea de vorbă cu noi doar domnu Simion de la AUR, atunci când a fost greva aia la carieră.”

„Cu cine votăm?”, se întreabă singur Gabor Valentin, miner la exploatarea de neferoase, „Păi ce au făcut pentru noi ăia de la PNL sau ăia de la PSD? Am văzut ce au făcut! Atunci cu cine? Cu AUR-u’, el ne-a mai rămas!”

Copiii se joacă și ei în bălțile drumului. Unul vrea să se facă polițist, altul pompier și cel mai mic aviator.

Pe magazia din spatele oamenilor și focurilor, un steag albastru cu steluțe în cerc stă bine prins să nu izbească ploaia pe stiva de lemne.


Proiectul abordează răspândirea populismului și radicalizarea cetățenilor slab informați, precum și influența analfabetismului mass-media asupra înțelegerii politicii și a interesului cetățenilor în probleme din sfera politicului. Activitatea editorială se concentrează cu precădere pe Republica Moldova, dată fiind poziția ei la confluența debitelor informaționale venind dinspre Est și Vest.

Proiectul face uz de un hub jurnalistic, capabil să ofere reacții rapide în încercarea de a demitiza procesul de dezinformare prin verificarea informațiilor vehiculate cu ajutorul următorilor parteneri: PressHubReport.md la nivel local și regional, HotNews la nivel național și Euractiv pentru atingerea audienței la nivel european. 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. […] Bitdefender anunță oficial că a depus actele în vederea listării acțiunilor în SUA. Bitdefender a anunțat oficial că a depus documentele în vederea listării acțiunilor pe bursa din SUA, confirmând informațiile transmise anterior de Profit.ro.“Bitdefender Holding B.V., un lider global în securitate cibernetică, a anunțat astăzi că a depus în mod confidențial un proiect de declarație de înregistrare de tip Form F-1 la autoritatea americană de reglementare a pieței de capital (SEC) pentru o viitoare ofertă publică inițială (IPO) în Statele Unite ale Americii. Calendarul, dimensiunea și prețul pentru viitoarea ofertă urmează a fi stabilite. Oferta publică inițială este subiectul unor evaluări din partea SEC și unor alte procese de reglementare, dar și a pieței și a altor condiții”, transmite compania, potrivit profit.ro Cuvântul preferat al lui Radu Cosașu e „totodată”. În 91 de ani trăiţi până acum, Radu Cosaşu a crezut în utopii politice, a fost salvat de cinema şi scrie de‐o jumătate de secol cronică sportivă. Mai presus de toate, s‐a folosit de orice prilej pentru a transforma viaţa într‐o tandră literatură autoficţională. Iar pentru mulţi dintre noi a devenit, cu trecerea timpului, ca o busolă de nădejde prin vremuri tulburi.Încerc să‐mi înfrânez timiditatea şi sun la interfon. Urc până sus, la etajul 10. Îmi deschide uşa şi mă aşteaptă în casa scării cu pipa în mână, apoi mă conduce înăuntru, spre fotoliu, cu cuvintele: „pe la stânga, măcar de data asta”. E finalul unei alte veri mult prea calde, aşa cum sunt toate de la o vreme, iar eu stau acum alături de Radu Cosaşu în living‐ul luminos al apartamentului său, de la fereastra căruia Bucureştiul plat se citeşte până departe în zare.În cei 91 de ani de viaţă, scriitorul s‐a lăsat în voia vânturilor politice, culturale, amoroase care au măturat România din interbelic încoace. A avut timp să creadă în utopii şi să poarte doliu în urma sfărâmării lor, să ţină un fel de jurnal sportiv reglat de ritmul actualităţii şi întins pe mai bine de jumătate de veac (publică şi azi în Gazeta Sporturilor, dictându‐şi textele la telefon), să împletească o poveste de iubire cu cinemaul şi, cel mai important, să facă din toată această magmă autobiografică eterogenă sursa unei literaturi jucăuşe, sprinţare, gata mereu să ţâşnească spre contactul cu realitatea imediată, care ascunde atâtea şi atâtea promisiuni, scrie Scena9. Români care vin acasă de sărbători nevaccinați: 1.400 de persoane în 8 ore, la un singur punct vamal . Aglomerația de la punctele de frontieră specifică sărbătorilor, când mulți români care lucrează în străinătate vin în România, este amplificată de noile reguli pentru prevenirea răspândirii Covid, de numărul mare de persoane nevaccinate și al celor care nu cunosc condițiile de acces în țară.Potrivit regulilor de acces în țară, din 10 decembrie, NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală.Pentru restul cazurilor, chiar dacă persoana sosește dintr-o țară membră a Uniunii Europene, care nu se află în zona roșie, este prevăzută „carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat. La Nădlac 1 și 2, acestea „abia pot să facă față” numărului mare de persoane nevaccinate în cazul cărora trebuie stabilit dacă trebuie sau nu să intre în carantină, spune Horea Timiș. Majoritatea românilor care vin în țară sunt nevaccinați.„Într-o singură tură, de opt ore, sâmbătă, la un singur punct de trecere, a trebuit decisă carantinarea a 1.400 de români. Fluxul de intrați în țară, nevaccinați, este foarte mare. Noi facem deja de mult verificarea la frontieră și avem experiență, dar este foarte greu pentru asistentele medicale care lucrează în aceste puncte și care se confruntă cu toate nemulțumirile celor care așteaptă la coadă. Mulți dintre cei care intră în țară nu cunosc regulile în vigoare”, spune directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiș, pentru Europa Liberă. „Mulți le duc dorul rușilor. Aici, la noi, n-a fost rău!” Pe Valea Crișului Negru din Bihor, cu vreo 400 de ani în urmă, o așezare minieră, Băița, era colonizată cu germani în scopul exploatării zăcămintelor minerale din Munții Apuseni. În jur, țăranii din câteva sate cultivau legume.Era 1952, într-o zi de toamnă, când oamenii au fost anunțați să-și strângă varza de pe câmp, pentru că vin rușii să pună blocuri acolo. La început n-au crezut, cum era să-ți închipui o asemenea grozăvie?! Apoi s-au dus să-și strângă varza, pentru că în gară începuseră să sosească trenurile cu scânduri. Nu era o glumă.Urmând planurile de la Moscova, rușii au ridicat pe pământurile satului Ștei, din 1952 până în 1956 un oraș întreg.Au trasat pe harta grădinilor cu varza mai întâi bulevardul Lenin, care începea într-un capăt cu sediul conducerii și Casa de Cultură, în stil Balșoi Teatr și se termină în capătul celălat cu un ștrand și o sală de sport. Apoi au construit casele pentru șefi, casele pentru ofițeri, niște duplexuri frumoase, din lemn. Lor li se spune și astăzi BW-uri, și că ar fi fost, de fapt, luate pradă de război de la nemți, scrie Ruxandra Hurezean pe press-hub.ro […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE