Nababii de la stat: cumulează pensia cu salariul, ridică 4.000-5.000 de euro/lună, au câte două case, trei mașini și soțiile în Sistem

Data:

Majoritatea sunt pensionari MAI sau SRI și au funcții de conducere la Primărie, Consiliul Județean, alte instituții administrative. Frapează averile, case, terenuri, mai multe mașini în fiecare familie, precum și faptul că au soțiile angajate tot la stat, pe salarii mari.

În câteva zile, dacă legea e promulgată, vor trebui să opteze: pensii sau salarii. REPORTER DE IAȘI prezintă 11 exemple de pensionari de lux, cu venituri mult peste nivelul mediul al ieșenilor de rând.

Citește și George Meiu, antropolog: „De ce urâm pe unii și pe alții și de ce o facem cu atâta ardoare”

Deputații au votat, miercuri, legea prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Actul normativ a plecat spre promulgare la președintele Klaus Iohannis. Cu toate că s-a admis o întreagă listă de excepții, prevederile sale ar putea afecta veniturile mai multor bugetari de caviar din Iași. Foști ofițeri SRI, MAI și MApN, pensionați la 45-50 de ani, se regăsesc acum în structurile de conducere din Primărie, Consiliul Județean, Poliția Locală, Direcția de Drumuri.Veniturile lor nete lunare variază între 2.500 și 4.500 de euro, pensie + salariul de la stat. Fără să o spună răspicat, majoritatea speră că și această lege să fie declarată neconstituțională și, deci, neaplicată, la fel cum s-a întâmplat cu alte două inițiative precedente din 2008 și 2019.

Lista celor mai importanți pensionari care s-au reangajat la stat poate fi citită în Reporter de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Primarul Aradului susține că recepția podului hobanat este blocată de „șmecherii din insolvență”

Primarul Aradului, Călin Bibarț, a ținut o conferință de...

Presiuni asupra revistei Alecart, făcută de elevi ieșeni, după o cronică la filmul „Cravata galbenă”

Echipa filmului „Cravata galbenă”, producție dedicată celebrului dirijor Sergiu...

Medic din Craiova reținut de DIICOT pentru trafic de persoane și de droguri

Un medic de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova...

Primăria Iași, aproape de o executare silită de peste 100 de milioane de lei ce riscă blocarea instituției

Litigiul dintre Primăria Iași și lichidatorul judiciar al Centralei...