Nicolae Ciucă: Nu avem în discuție taxe pe care să le introducem peste noapte

Data:

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă precizează că va fi menținut sistemul de impozitare anul acesta.

„Nu vom introduce taxe noi. Nu avem în discuție taxe pe care să le introducem peste noapte pentru că nu vrem să afectăm mediul de business.
Predictibilitatea, stabilitatea și încrederea tuturor celor care contribuie la dezvoltarea economică a țării sunt foarte importante. Abordarea noastră, prin Programul de Guvernare și inclusiv prin pachetul ”Sprijin pentru România”, arată foarte clar orientarea și focalizarea Guvernului și a Coaliției pro-business și pentru protejarea cetățenilor în același timp”, a spus Nicolae Ciucă.

Va fi menținut sistemul de impozitare, dar e avută în vedere o optimizare fiscală

Premierul a spus însă că Guvernul are în vedere o optimizare fiscală.

„În acest sens am stabilit ca la nivelul Ministerului Finanțelor să avem în termen de două săptămâni, o analiză, care ulterior va fi discutată și dezbătută cu reprezentanții instituțiilor de specialitate, cu reprezentanții mediului de afaceri, cu reprezentanții întregului mediul asociativ. Analizele pe care le facem sunt orientate pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite, ținând cont și de contextul actual foarte complex”, a mai spus premierul.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...