Nicolae Ciucă: „Trebuie să fim fermi în apărarea valorilor noastre”

Data:

„Trebuie să combatem acele acțiuni și discursuri care militează pentru ură și violență”, a declarat, duminică, premierul Nicolae Ciucă la Festivalul cultural „Săptămâna Haferland”, eveniment ce sărbătorit diversitatea culturală, prin promovarea tradițiilor sașilor din România.

Prim-ministrul a fost la Sibiu împreună cu președintele României, Klaus Iohannis.

„Am celebrat împreună istoria noastră comună și un exemplu desăvârșit de păstrare intactă a unei culturi și a unor tradiții etnice, lingvistice și religioase care și-au găsit locul și respectul cuvenite în patrimoniul cultural românesc. Sașii din Transilvania au împărțit cu poporul român momentele grele sau clipele faste ale istoriei, au trăit îmbrățișați de Carpați și de respectul fiecăruia dintre noi, ca parte a acestei națiuni”, a transmis premierul.

„De modul în care gestionăm acum aceste crize, alături de partenerii noștri europeni și trans-atlantici, depind viitorul și bunăstarea noastră”

Nicolae Ciucă a vorbit despre libertatea de a gândi, de a se informa, de a se educa, de a-și exprima identitatea etnică, culturală, lingvistică și religioasă, ca expresii ale libertății protejate și garantate de statul român.

„Vedem azi consecințele dramatice care apar atunci când aceste valori fundamentale sunt puse în pericol din cauza războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

Citește și: VIDEO Pandemia din pandemie. COVID-19 ne-a afectat psihic. Ce facem?

Știm că de modul în care gestionăm acum aceste crize, alături de partenerii noștri europeni și transatlantici, depind viitorul și bunăstarea noastră în anii care vor urma. Guvernul pe care îl conduc are această misiune, deloc ușoară, de a asigura stabilitatea politică, socială și economică.

Ca societate europeană democratică, noi nu putem să gândim lumea în care trăim din perspectiva excluderii, a violenței sub toate formele sale sau a dreptului celui mai puternic.

Ca societate democratică trebuie să fim puternici și fermi în apărarea valorilor noastre, să combatem cu toată forța acele acțiuni și discursuri care militează pentru ură și violență în cadrul societății și să promovăm valorile democratice pe care se întemeiază pacea și bunăstarea comunităților noastre”, a mai spus premierul.

Foto: Facebook Guvernul României

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Castelul Rhedey, al stră-stră-străbunicei regelui Charles al III-lea, a fost redeschis pentru turişti | FOTO

Castelul Rhedey din oraşul Sângeorgiu de Pădure, unul dintre...

Compania autohtonă Elis Pavaje își extinde fabrica din Prahova

Compania autohtonă Elis Pavaje, cel mai mare producător român...

Vizita clandestină în Brazilia a șefilor din justiție și a directorului Rezervelor Statului

Vizita clandestină în Brazilia a șefilor din justiție și...