vineri, 3 decembrie 2021
AcasăLa ziActualitateNoul secretar de stat din MJ va cumula pensia specială cu salariu...

Noul secretar de stat din MJ va cumula pensia specială cu salariu de demnitar, adică aproximativ 8.000 de euro pe lună

Printr-o decizie a premierului demis Florin Cîțu, fostul judecător Cătălin George Șerban (49 ani) a fost numit secretar de stat în ministerul Justiției. Șerban a fost până în urmă cu 10 zile detașat de la Tribunalul Călărași pe funcția de secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Începând cu 1 aprilie 2019, Secția pentru Judecători a CSM a aprobat detașarea lui Șerban de la Călărași la București pentru o perioadă de 3 ani. Fără explicații, acesta a făcut cerere de pensionare pe 21 octombrie 2021, solicitarea sa fiind adăugată suplimentar pe ordinea de zi a ședinței.

Pe 25 octombrie, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţia de judecător la Tribunalul Călăraşi a lui George Cătălin Şerban, după ce acesta și-a depus intempestiv cererea de pensionare Secției pentru Judecători a CSM.

Pensie și salariu de demnitar

Din noua funcție politică de secretar de stat din partea PNL, fostul judecător va cumula pensia de magistrat cu salariul de demnitar. Acest salt profesional în politică spune multe despre nivelul de politizare al magistraților, breaslă care, teoretic, ar trebui să fie apolitică.

În ultimul an de mandat la CSM Șerban a avut un venit de 340.450 de lei. Având în vedere că pensia unui magistrat reprezintă 80% din venitul brut pe ultima lună de activitate, rezultă că Șerban va încasa o pensie de aproximativ 30.000 de lei pe lună. Această pensie va fi cumulate cu salariul de secretar de stat care este de aproximativ 12.000 de lei pe lună. În total,42.000 de lei, adică aproximativ 8.000 de euro pe lună.

Adeverință de necolaborare din 2009

Banii nu au fost o problemă pentru fostul judecător. Soția acestuia este notar în Călărași și a declarat anul trecut venituri de 1,2 milioane de lei din „onorarii notariale”. „Este o familie cu venituri peste medie, soția muncește mult la biroul notarial. Nu știam că judecătorul Șerban s-a pensionat, e tânăr. Un tip inteligent, muncitor, îi merge mintea”, ne-a declarat un cunoscut al fostului judecător.

Averea declarată a familiei Șerban se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro în depozite, conturi, obligațiuni și asigurări.

Fostul magistrat a fost verificat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în decembrie 2009 și a constatat că „nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau collaborator al Securițății”.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE