E limpede pentru toată lumea că, pentru a avea o țară educată, nu e îndeajuns să inunzi piața și cv-urile cu diplome fără valoare. Tot așa cum nu e suficient nici să crezi că ajunge să pompezi bani în clădiri și IT, așteptând ca pe ușa de la ieșirea din școală să iasă oameni instruiți.
Cele mai aprige bătălii care se duc azi în lume între țările avansate sunt bătăliile cunoașterii. Societățile pe care le invidiem sunt cele care știu să alieze meritocrația cu egalitatea de șanse și cu egalitatea în fața legii. Sunt societățile în care guvernanții și cetățenii au înțeles că pot avansa împreună numai dacă se instruiesc în permanență, de la școală până la pensie și după, și dacă fac din cunoașterea pe care o dețin cel mai important capital.
Au mai înțeles că fără educație, și mai ales fără educația exigentă a guvernanților lor, nu se poate construi o societate dreaptă și productivă, un stat performant care să le protejeze drepturile.
Citește și: Licu, procurorul cu 5 la Drept penal, votat judecător la CCR, cu o largă majoritate
Țări fără mari resurse naturale, precum Singapore, Japonia, Olanda, Belgia, Finlanda și multe altele au devenit azi modele planetare pentru că au făcut din meritul epistemic (adică din calitatea intelectuală a unei persoane) criteriul principal pentru a promova și a fi recunoscut în societate.
Sunt țări în care faptul de a fi absolvent al unor școli bune contează decisiv pentru a deveni un bun slujbaș al țării. Sunt țări în care merită să înveți pentru că învățând ai prima șansă de a te pune în serviciul concetățenilor tăi cu priceperea ta și cu valorile tale, iar pentru asta statul te recompensează material și simbolic.
Dar România nu este și nici nu are vreo șansă să devină o țară educată în următorii nouă ani, atâta timp cât va dura mandatul lui Bogdan Licu la Curtea Constituțională. Pentru cel puțin nouă ani avem „garanția” că „România educată” este un proiect de propagandă hărăzit eșecului.
Nu poți să pretinzi că vrei să educi țara dacă pe de o parte inventezi scenarii cu trimestre, semestre, module, cu teze și fără teze, iar pe de altă parte faci din furtul intelectual un adevărat program național de promovare a elitelor corupției și incompetenței.
Niciodată România nu a avut atâția plagiatori dovediți sau suspecți în funcții publice. Și niciodată puterea nu a făcut atâtea eforturi pentru a descuraja până la amenințare și șantaj inițiativele de clarificare a acestor plagiate.
Plagiatul este pentru școală ceea ce zodiacul este pentru sănătate: o șarlatanie și o anulare a rațiunii sale de a fi. Nu există un motiv rezonabil pentru un tânăr să se educe dacă până și diploma lui poate fi traficată, dacă cele mai importante decizii privitoare la viața lui sunt luate de oameni care și-au construit o carieră publică pe furt și, mai ales, dacă faptul însuși de a fi furat ajunge să fie un criteriu de promovare (căci ce altă „calitate” să fi avut Bogdan Licu pentru a „merita” acest post atât de important?).
În societățile foarte complexe în care trăim, avem nevoie de oameni de o integritate profesională și morală ireproșabilă în posturile de decizie, pentru a fi siguri că sunt capabili, cu priceperea lor dovedită de educația pe care o au, să ia cele mai bune decizii privitoare la viața noastră. Integritatea și studiile lor de calitate sunt un scut pentru fiecare dintre noi. Vulnerabilitățile lor sunt riscuri uriașe pentru noi toți.
Așa cum arată biografia profesională a lui Bogdan Licu, de pildă, nu avem niciun fel de certitudine că omul mediocru și înclinat spre hoție care a fost în timp va deveni un apărător al drepturilor cetățenești și al legii. Dimpotrivă, avem toate motivele să ne temem că preferința lui dovedită pentru aranjamente, compromisuri, acte ilegale sau imorale va continua să se manifeste, de data aceasta cu consecințe dramatice asupra dreptății din societate și a înțelegerii legii.
De aceea, cred că e mai nimerit să punem pe pauză „România educată” până în 2031 și să vorbim despre o relansare a programului după această dată, atunci când noi toți vom fi încetat să-i plătim un salariu obscen unui judecător la Curtea Constituțională care a ajuns atât de sus pentru că a făcut cea mai proastă universitate din România, pentru că a abia a luat notă de trecere la disciplina care l-a făcut mare și pentru că l-a plagiat pe contracandidatul său.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Articol preluat de pe presshub.ro. […]