O familie din Oradea a călătorit peste 17.000 de kilometri, în 20 de țări, cu o autorulotă unică

Data:

spot_img

Pe străduţa cu sens unic din centrul Oradiei, unde locuieşte, Ákos Molnár este adesea captiv. Pentru că şoferii îşi parchează maşinile pe trotuar, bărbatul în scaun cu rotile nici măcar nu poate ieşi din curte! „Sunt ca un prizonier”, spune tânărul, resemnat.

În ultimul an, însă, a gustat din libertate la maximum. Alături de partenera lui, Andrea, şi de bebeluşul lor Felix, a călătorit prin 20 de ţări europene, la volanul unei furgonete transformate chiar de ei într-o casă pe roţi. Nu doar că au adaptat maşina în aşa fel încât Ákos să o poată conduce, ci au dotat-o cu toate cele necesare pentru un trai nomad. Şi în fiecare seară au înnoptat unde au vrut ei…

Citește și: 7.000 de dolari, pentru un bilet de avion. Bărbații ruși fug de mobilizarea lui Putin

De zece ani, Ákos a rămas ţintuit într-un scaun cu rotile. Pasionat de drumeţii, ciclism montan şi escaladă, voluntar la Salvamont, orădeanul petrecea cât de mult timp putea pe munte. Până într-o fatidică zi, când s-a prăbuşit de pe o stâncă, de la 10 metri înălţime, şi a rămas paralizat de la piept în jos.

„Am fost depresiv, 3-4 ani am stat în casă, aşteptând să se întâmple ceva şi cumva să mă fac bine. Dar nimic nu s-a îmbunătăţit. Mi-a luat mult să accept că nimic nu se va schimba”, spune bărbatul, acum în vârstă de 39 de ani. El, cel care în 2009 a mers pe bicicletă de-acasă până în Norvegia şi înapoi, a trebuit să accepte că a rămas blocat într-un scaun cu rotile pentru tot restul vieţii.

Mai visa la un singur lucru: să călătorească în lume, într-o autorulotă pe care să o poată conduce el şi în care să nu aibă nevoie de ajutorul nimănui. Să fie aşa cum era înainte…

Citește articolul integral pe Ebihoreanul.ro

Citește și: Nevoia de modele și de lucruri bune

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...