O femeie de peste 80 de ani și-a salvat vecinii din apartamentul care luase foc

Data:

spot_img

O femeie de 81 de ani a fost felicitată de cei de la ISU Bihor după ce a reușit să-și salveze vecinii din calea unui incendiu produs miercuri dimineață în Oradea.

În dimineața zilei de miercuri, în jurul orei 5, cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” au primit un apel cu privire la izbucnirea unui incendiu într-un apartament de la etajul al treilea al unui bloc din Oradea. Mai mulți locatari ai clădirii au reușit să se autoevacueze înainte să ajungă echipajele de pompieri.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate patru echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și cu o ambulanță SMURD.

Citește și: Cum a fost achitat un agresor recidivist. De ce ridicarea fustei unei femei și prinderea de fund nu sunt infracțiuni sexuale

Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta în bucătăria unui apartament situat la etajul al treilea al clădirii. De asemenea, forțele de intervenție au verificat apartamentele de la etajul superior, pentru a se asigura că nu există persoane intoxicate cu fum.

Pompierii au constatat că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de aragazul lăsat pornit nesupravegheat, unul din locatarii apartamentului, lăsând o oală pe foc. În urma incendiului au ars un corp de mobilă și o hotă.

Citește și: VIDEO Sahara din România crește cu mii de hectare pe an. Cum poate fi oprit nisipul

Paramedicii au acordat primul ajutor unei femei de 81 de ani, care suferise un atac de panică, vârstnica refuzând ulterior transportul la spital.

„Îi adresăm, pe această cale, felicitări, acestei doamne, în vârstă de 81 de ani, pentru prezența de spirit, dumneaei fiind cea care, sesizând miros de fum în propria locuință, situată la etajul 4, a coborât la etajul inferior, trezind cele șapte persoane care se aflau în apartamentul în care izbucnise incendiul, prevenind astfel intoxicarea acestora cu fum” au transmis cei de la ISU Bihor.

Pompierii militari bihoreni reamintesc cetățenilor că cele mai multe incendii izbucnesc în bucătării ca urmare a nesupravegherii aparatelor de gătit, neglijenţei persoanelor la folosirea acestora sau a distragerii atenţiei în timpul gătitului, pentru o anumită perioadă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

TermeneAI: Creșterea afacerii cu 27% în 2024, susținută de tehnologiile inteligenței artificiale

Termene.ro, compania care a devenit un lider recunoscut în...