O fostă consilieră din primăria Arad, reținută de DNA, după ce a promis angajări la stat contra a 95.000 de euro

Data:

Teodora Ciunta, fost consilier în Primăria Arad, ar fi cerut în perioada 2019 – 2023 de la o persoană 94.500 euro din care ar fi primit 64.500 de euro, după ce a susținut că are influență asupra președintelui consiliului județean Arad, Iustin Cionca, și asupra europarlamentarului Gheorghe Falcă pentru angajarea sa și a rudelor sale în instituții de stat.

Potrivit promisiunilor făcute de Ciunta, martorul denunțător ar fi trebuit să fie angajat contabil în cadrul unui spital, rudele și apropiații acestuia urmau să fie angajate în cadrul unor spitale locale sau în cadrul Penitenciarului Arad.

În același timp, fosta consilieră din primărie s-ar fi angajat să obțină două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului.

Citește și: 272.000 de lei/an, indemnizație de revoluționar, pentru prefectul acuzat că face jocurilor imobiliarilor

Prinsă în flagrant

Potrivit DNA, „la data de 06 februarie 2023, suspecta ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 5.000 euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital”.

Teodora Ciunta urmează să fie prezentată Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ciunta a lucrat în primăria Arad până în 2019, fiind plătită cu 24.000 de lei pe an.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Premieră la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad: alegeri de rector în 2 tururi

Premieră la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, care permite...

Franța s-ar putea ciocni direct cu Rusia dacă frontul ucrainean se prăbușește

Franța s-ar putea ciocni direct cu Rusia dacă frontul...

Ce spune Comisia Europeană despre candidatura Ramonei Chiriac pe listele PSD-PNL pentru europarlamentare

Ce spune Comisia Europeană despre candidatura Ramonei Chiriac, șefa...

Înșelăciune prin metoda „spoofing”

Înșelăciune prin metoda „spoofing”, anchetată de Poliția Română, care...