O mare companie de stat din România își închide toate conturile de la o bancă austriacă

Data:

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este prima mare companie de stat care sancționează Austria pentru blocarea aderării României la Schengen.

CNAIR a decis să își închidă toate conturile de la BCR, membră a Erste Group, Austria, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România. Un astfel de demers va fi făcut de toate instituțiile din subordinea Ministerului Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că a fost anunțat de CNAIR că urmează să își mute conturile de la BCR, iar acest demers va fi făcut de toate companiile din subordinea Ministerului Transporturilor.

„ Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. O explicaţie cât se poate de simplă”, a spus Grindeanu.

Citește articolul integral pe HotNews.ro

Citește și: Zdrobirea fetelor. Protestele din Iran, văzute din interior

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ministerul Transporturilor / Facebook)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

TNB invitat în Polonia cu spectacolul-eveniment „Mary Stuart”, regizat de Andrei Șerban

Teatrul Național ”I.L.Caragiale din București (TNB) are bucuria de...

Una din șase infecții bacteriene este rezistentă la antibiotice 

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), publicat...

Demiteri din funcții la spitalul de copii Sf Ana din Iași

Noua directoare a spitalului de copii„ Sf Maria” din...