Vizitele întreprinse de președinta Maia Sandu la Bruxelles și Paris marchează o etapă nouă în relația Uniunii Europene cu Republica Moldova.
Lidera de la Chișinău a susținut, în premieră, un discurs în plenul Parlamentului European și apoi a mers la Paris pentru a se întâlni cu președintele Emmanuel Macron. Parlamentul European, la rândul său, a adoptat o rezoluție prin care cere să i se acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată la aderare.
Europarlamentarii au cerut Comisiei Europene să evalueze rapid dosarul moldovean. Astfel că, la sfârșitul lunii iunie, Consiliul European ar putea lua decizia cu privire la conferirea calității de stat candidat.
Aceeași dorință de urgentare a dosarului de candidatură a fost exprimată și la Paris, de președintele Macron. La rândul ei, Maia Sandu a declarat că susține propunerea liderului francez privind crearea noii Comunități Europene, gândită ca o „sală de așteptare” pentru statele care doresc aderarea.
Un mesaj pe care Macron îl aștepta din partea uneia dintre țările vizate – și spre deosebire de Ucraina care, prin vocea președintelui Volodimir Zelenski, nu a agreat inițiativa.
Noul context dat de invazia rusă și mai ales de entuziasmul generat de rezistența extraordinară a ucrainenilor a deschis și Republicii Moldova o perspectivă de aderare de neimaginat cu doar câteva luni mai înainte.
Și trebuie spus că micul stat dintre Prut și Nistru nu doar că a beneficiat de proximitatea geografică dar a punctat foarte bine prin implicarea extraordinară în ajutorarea refugiaților ucraineni.
Dintr-o țară de periferie, condamnată parcă la un Acord de Asociere perpetuu, Republica Moldova a devenit, dintr-o dată, un pion geopolitic important. Această nouă dinamică nu poate fi desprinsă de o revenire în forță a Franței la Gurile Dunării. O mișcare, păstrând proporțiile, comparabilă cu cea din timpul lui Napoleon al III-lea când, după Războiul Crimeei, a fost creat statul român modern.
Franța a preluat comanda noului grup de luptă al NATO care a început să funcționeze la Cincu (Brașov) și a adus în România sistemul performant de rachete sol-aer MAMBA, care poate crea o ”bulă de protecție” aeriană în sprijinul trupelor care acționează pe teren.
Franța este aici într-un joc politic mai larg care, iată, trece și Prutul.
Citește și: Cine subminează independența energetică a României
Iar faptul că Republica Moldova a intrat acum serios în planurile Occidentului este dovedit și de mișcările pe ”frontul energetic”.
Potrivit unei analize a Atlantic Council, la mai puțin de două luni de la sincronizarea cu rețeaua de electricitate europeană, Ucraina a început exporturile de energie comercială de referință către Moldova învecinată, într-o mișcare care ar putea afecta și mai mult controlul Rusiei asupra regiunii.
Producătorul hidroenergetic de stat al Ucrainei Ukrhydroenergo a rezervat între 80-150 MW pe oră capacitate de transport în Moldova, iar primele importuri de către Moldova Energocom au început pe 12 mai.
Potrivit Atlantic Council, acordul este de o importanță vitală pentru ambele țări din mai multe considerente. În primul rând, deschide o sursă de venituri pentru Ucraina într-un moment în care cererea internă a fost devastată
Un al doilea motiv pentru care exporturile Ucrainei în Moldova sunt de o importanță deosebită este că acestea ajută autoritățile moldovenești să reducă controlul Rusiei asupra aprovizionării cu energie a țării.
Dar drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană nu va fi pavat cu flori.
În primul rând, rămân neclarități cu privire la conținutul procesului de aderare. Nu este limpede în ce măsură propunerea președintelui Macron privind crearea noii Comunități va fi agreată de ceilalți membri.
Despre o cale rapidă de aderare nici nu poate fi vorba, din moment ce cancelarul Olaf Scholz a respins această posibilitate chiar și în cazul bravei Ucraine.
Extinderea generează încă numeroase reticențe printre membrii UE. Este calul de bătaie al formațiunilor de extremă dreapta, ultranaționaliste și populiste.
Apoi, la Paris, Berlin sau Haga se pun chiar întrebări legate de credibilitatea promisiunilor de extindere, câtă vreme acestea n-au fost ținute în cazul Balcanilor de Vest ( e adevărat, nu doar din vina UE).
Și apoi, dacă negocierile de aderare se vor prelungi la fel de mult în cazul Ucrainei, Moldovei și (eventual) Georgiei, cine va profita de pe urma frustrărilor acumulate? Nu cumva Rusia sau chiar China – ca și în cazul Balcanilor de Vest?
Rămân apoi problemele de ordin intern ale Republicii Moldova.
Da, acum la putere se află forțele pro-europene, validate în două runde electorale, prezidențiale și legislative. Dar opoziția socialisto-comunistă este pro-rusă, aspect dovedit cum nu se poate mai clar în timpul demonstrației de la 9 mai, când fostul președinte Igor Dodon și prietenii săi politici au purtat în mod ostentativ panglica oranj-negru a Ordinului imperial rus Sfântul Gheorghe.
Spre deosebire de România la vremea ei, obiectivul integrării europene nu este unul asumat la nivelul întregii clase politice și al imensei majorități a cetățenilor. Lucrurile sunt mult mai nuanțate.
Și atunci, ce se va întâmpla dacă se va produce un transfer de putere? Oare socialisto-comuniștii vor întoarce foaia? Sau, mai rău: vi-l imaginați pe Igor Dodon în sala Consiliului European? E ca și cum i-am da grenada cu care să arunce în aer întreaga adunare.
Bineînțeles, această din urmă imagine este doar o supoziție cu șanse mici de a ajunge realitate.
Pentru că este greu de crezut că o extindere ar putea avea loc înainte ca Uniunea însăși să-și revadă comploicatul mecanism de luare a deciziilor. Iar aceasta este o misiune dificilă, laborioasă și consumatoare de timp. Mult timp.
Timp în care candidații ar putea fi ținuți în holul de la intrare, așa cum își imaginează președintele Macron.
În sfârșit, odată primiți în hol – la adăpost, totuși, de lumea neprimitoare de afară – vor mai avea înșiși candidații voința de a intra în salonul de gală? Sau se vor mulțumi cu zona călduță și nu-și vor mai asuma reformele necesare pentru a avansa?
Rămân, așadar, multe semne de întrebare cu privire la parcursul european al Republicii Moldova.
Un lucru este clar însă: Chișinăul se află acum în fața unei oportunități de neimaginat acum câteva luni. Și ar fi păcat să nu profite la maximum.
Rep.Moldova are, in mare parte, nevoie si de ajutorul statului ucrainean.Harta ne arata cu precizie asta .Doua sunt situatiile posibile spre a fi luate in calcul si asta depinde, in intregime, de victoria sau infringerea Ucrainei in acest razboi . Rep.Moldova va intra ,cu siguranta, in antecamera statelor ce doresc sa adere la UE, daca Ucraina cistiga razboiul . O infringere totala a Ucrainei si ocuparea ei (greu de presupus ca se va intimpla asta ) va insemna si ocuparea Rep.Moldova de catre rusi .In plan European aderarea la NATO a Finlandei si Suediei este cu mult mai importanta decit cistigarea razboiului de catre Ucraina .Asa cum Turcia , tara membra NATO, poate inchide strimtorile tot asa si Finlanda si vecinii ei europeni pot inchide marea Baltica .Rusia se afla practic cu capacitatile sale navale ,din aceasta parte de lume , supusa unei posibile distrugeri imediate .Nu au unde se ascunde . Militar , Ucraina are cel putin 700 de mii de soldati ce sunt pozitionati peste tot in zonele de interes imediat sau de interes viitor .Deciziile , tot mai clare , Occidentale , de a oferi armament performant si banii necesari transforma Ucraina intr-un imens cimp de lupta , devenit, pe alocuri , experimental , pentru toate capacitatile noi si militare ale oponentilor .Intre timp economia Rusiei nu mai poate acoperi necesitatile militare din teren si cei care credeau ca sanctiunile sunt indreptate impotriva ceteanului rus s-au inselat .Sanctiunile lovesc punctual in capacitatea Rusiei de as reface stocurile militare si de a aduce in teren noi capacitati .Acum se pare ca Rusia se aseaza pe un aliniament de aparare si renunta la ofensiva cuceririi intregii Ucraine dorind sa isi conserve cistigul de moment .Aderarea Finlandei si Suediei la NATO ii baga pe rusi la cheltuiala .Sunt obligati sa puna, fata in fata , capacitatile de lupta similare cu cele ale celor doua state . Macron si UE joaca o carte importanta .Franta ,Italia , Olanda , Portugalia si acum si Germania muta decisiv in Europa de Est si formeza batalioane NATO de lupta, europene , pe flancul estic al aliantei dublind, in timp, batalioanele SUA . In paralel Finlanda si Suedia isi exprima dorinta nonexistentei unor trupe NATO ce ar poseda focoase nucleare ,dar accepta fortele germane ce doresc a contribui la apararea tarilor lor .Romania deja are un batalion de lupta condus de Franta care aduce si un sistem de ultima generatie anti racheta Mamba .Italienii se pozitioneaza si ei alaturi de Bulgaria .Uniunea Europeana se mareste o daca cu apartitia unui nou cerc de state aspirante conform dorintelor lui Macron si sustinut de catre Maia Sandu care accepta imediat dorinta Frantei .NATO se mareste iar UE preia o parte insemnata din apararea flancului ei de EST. Moldova si Ucraina nu renunta la visul European iar SUA vine cu 40 de miliarde de dolari ca participatiune la ofensiva viitoare a Trupelor ucrainiene .Germania ofera arme antiavion iar SUA arme antinava ce pot lovi orisicare „crucisator ” rusesc .Lupta se poate muta in nordul extrem al Europei acolo unde , daca clima se schimba , caile de transport si accesul la zacamintele din zona vor deveni noua provocare .Daca Rusia pierde toate caile de acces , intrare – iesire nord – sud ,va renunta la razboi si va negocia pacea in termenii decisi de Occident .