O școală ucraineană, bombardată de forțele ruse. Doi morți și zeci de persoane prinse sub dărâmături

Data:

spot_img

Doi oameni au fost ucişi în urma bombardării de către ruşi a unei şcoli din satul ucrainean Bilogorivka, dar există temerea că circa 60 de persoane prinse sub dărâmături şi-ar fi pierdut la rândul lor viaţa, a declarat duminică guvernatorul regiunii Lugansk (est), Serhii Gaidai, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Gaidai a declarat că forţele ruse au lansat un atac aerian sâmbătă după-amiază asupra şcolii în care se adăposteau circa 90 de persoane, provocând un incendiu care a cuprins clădirea. Treizeci de oameni au fost salvaţi.

„Incendiul a fost stins după aproape patru ore, apoi molozul a fost îndepărtat şi, din nefericire, cadavrele a două persoane au fost găsite. Probabil că toţi cei 60 de oameni aflaţi încă sub dărâmături au murit”, a scris Gaidai pe canalul său de Telegram.

Bilogorivka este un sat situat la circa 10 kilometri vest de Lîsîceansk, bombardat din greu de forţele ruse, notează dpa.

Separat, Gaidai a declarat că, potrivit informaţiilor preliminare, bombardarea satului Şîpilovo a distrus o casă, iar 11 oameni au rămas prinşi sub dărâmături.

Reuters notează că nu a putut verifica imediat aceste informaţii, iar dinspre partea rusă nu există un răspuns.

Citește și: Oficial SRI: Avem dovezi clare că FSB şi GRU au încercat să atace cibernetic Guvernul. Poate au şi reuşit

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Singurul reactor nuclear natural al Pământului, într-o mină din Africa | Aktual24

În adâncurile Gabonului, Africa de Vest, în urmă cu...

Vaticanul, în pragul falimentului | Aktual24

Vaticanul, în pragul falimentului. Statul catolic riscă să nu-și...

Agenți secreți ucraineni au distrus un Su-27 aflat pe un aeroport rusesc | Aktual24

Agenți secreți ucraineni au distrus un Su-27 aflat pe...