Pacienţi decedaţi din cauza infecției intraspitalicești clostridium, după ce au fost trataţi pentru COVID cu antibiotice

Data:

General Maior Medic Conf. Univ. Florentina Ioniţă Radu, Comandantul Spitalului Militar Central a vorbit marţi, într-o conferinţă de presă online, despre un fenomen îngrijorător înregistrat în pandemie: foarte mulţi pacienţi au ajuns la spital cu clostridium, infecţie care a putut fi foarte greu gestionată de medici. Această situaţie, spune medicul, a apărut în ultimii doi ani pentru că boala COVID nu a fost tratată ca o infecţie virală. Practic, sunt medici care au administrat o paletă de antibiotice în boala COVID. Ca urmare a acestui proces, un număr impresionant de pacienţi, aşa cum susţine medicul, au ajuns la spital cu infecţia clostridium şi au existat şi decese din această cauză.

General Maior Medic Florentina Ioniţă Radu: „Antibioticele pot reprezenta o armă în mâna unor oameni neinstruiţi, cred că trebuie să ne preocupe foarte tare”

„Este momentul în care să ne dăm seama că antibioticele reprezintă de fapt, că pot reprezenta un pericol, că pot deveni o armă în mâna unor oameni neinstruiţi să spun aşa, unor soldaţi neinstruiţi ca să fiu din zona noastră militară, cred că trebuie să ne preocupe foarte tare. Sunt foarte mulţi colegi prezenţi aici în conferinţă care ştiu ce a însemnat numai în ultimii doi ani de pandemie faptul că a fost tratat covidul ca o infecţie, nu ştiu, nu virală. Paleta de antibiotice care a fost administrată în această perioadă a determinat ca un număr foarte mare, chiar impresionant aş putea spune de pacienţi să se prezinte la spital cu infecţii de clostridium, pe care le-am putut gestiona foarte greu. Deci s-a ajuns să avem decese din cauza clostridiumului, ceea ce nu este normal să se întâmple în această perioadă. Antibioticul în mâna unor persoane neavizate pe de o parte, sau unor medici care nu sunt instruiţi suficient cred că ar trebui să ne preocupe foarte tare. Uneori antibioticul este considerat ca un colac de salvare, se spunea puţin mai devreme, că „dacă a plecat de la tine fără antibiotic înseamnă că nu eşti un medic bun”, afirmă medicul, potrivit G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași | Ziarul de Iași

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași, proiect...

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după o vizită la Moscova | Aktual24

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după...