sâmbătă, 31 iulie 2021
AcasăLa ziActualitatePANDEMIA SECURITĂȚII (II)

PANDEMIA SECURITĂȚII (II)

În SUA, comunitatea națională de informații este alcătuită din Central Intelligence Agency – CIA (serviciul de informații), Federal Bureau of Investigations – FBI (serviciul de contrainformațîi), National Security Agency – NSA (serviciul de spionaj al comunicațiilor – SIGINT), Bureau of Intelligence and Research din cadrul Departamentului de Stat și serviciile secrete militare. CIA este o agenție guvernamentală, neaparținând niciunui minister. Directorul sau, la fel că și directorul FBI, este numit de către președinte, cu aprobarea Senatului.

Directorul CIA era până în 2004 și coordonatorul întregii comunități naționale de informații. FBI este o structură a Ministerului Justiției (Justice Department), iar NSA și serviciile secrete militare aparțin de Ministerul Apărării (Defence Department), ele fiind coordonate în mod direct de Defense Intelligence Agency care se află la rândul său în subordinea lui Joint Chiefs of Staffs (Comitetul Întrunit al Șefilor de State Majore), cel mai înalt for militar american. Deoarece CIA are departament de contraspionaj, FBI îndeplinește mai mult rolul de law enforcement agency, adică de departament care se ocupa de activitatea de impunere a legii. arestări, percheziții, etc.

Mai putem menționa și aportul structurilor Department of Homeland Security (Ministerul Securității Interne), apărut în 2001.Toată comunitatea informativă este coordonată de Consiliul Securității Naționale (National Security Council – NSC), condus de președintele SUA. Din acest consiliu fac parte de drept, în afara președintelui, Secretarul de Stat (adică Ministrul de Externe -State Secretary), Ministrul Apărării (Defense Secretary), Ministrul Justiției (Attorney General), directorii CIA și FBI, șeful Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore (Chairman of the Joint Chiefs of Staffs), consilierul prezidențial pentru probleme de securitate națională (National Security Adviser). În afara acestora, la lucrările Consiliului mai participă și alte persoane, a căror prezență este socotită necesară de către președinte.

Comunitatea informativă a SUA a fost creată prin Legea Securității Naționale (National Security Act), votată în 1947, la inițiativă președintelui Harry Truman. În anii ’50 și mai puțin în anii ’60, exista o părere generală asupra necesității unei puternice comunități informative, ferită de o publicitate excesivă. În consecință, controlul serviciilor secrete era realizat de către Congres într-un cadru foarte restrâns, de un grup format din conducerea celor două Camere. În același timp, După războiul din Vietnam și afacerea Watergate, acitivitatea serviciilor secrete a fost investigată de un număr de 4 comisii de anchetă, cu scopul de a formula o serie de recomandări. Aceste recomandări urmau să elimite abuzurile și să prezinte foarte clar Congresului și opiniei publice drepturile și obligațiile comunității informative.Toate aceste comisii au recomandat înființarea în cadrul Camerei Reprezentanților și a Senatului a unor comisii de supraveghere, eu competențe asupra aprobării bugetelor și asupra altor domenii ale activitățîi specifice serviciilor secrete.

Președintele Ford a creat, la începutul anului 1976, o comisie de supraveghere a serviciilor secrete, formată din 3 membri. Toate acestea au culminat cu adoptarea, în 1980, a Legii privind supravegherea activității de informații. Aceasta lege a reglementat modalitatea de prezentare a rapoartelor, efectuarea activității de supraveghere, precum și controlul bugetar. Controlul comunității informative în SUA se realizează prin mai multe comisii. Comisia consultativă a președintelui pe probleme de informații externe (President’s Intelligence Advisory Board – PIAB). Aceasta a fost creată de Eisenhower în 1956, cu scopul de a evalua “calitatea, cantitatea și corectitudinea activității de informații”.

Comisia președintelui de supraveghere a activității de informații (President’s Intelligence Oversight Board – PIOB) a fost înființată în 1981. Rolul acesteia este de a raporta președintelui orice activitate considerată a “încălca Constituția, legislația SUA, sau directivele prezidențiale”. Comisia Specială a Senatului pentru probleme de informații (Senate Select Committee on Intelligence – SSCI) are că temei legal hotărârea 400 a Senatului, din data de 19 mai 1976. Această comisie are în principal competența de a verifica “natura și sfera de cuprindere a activităților de informații desfășurate de diferite ministere și agenții ale SUA”. Ea poate chema pentru audieri și interpelări pe conducătorii serviciilor secrete și analizează aprobările de buget pentru serviciile secrete.

Comisia Specială Permanentă a Camerei Reprezentanților pentru probleme de informații (House of Representatives Special Committee on Intelligence – HRSCI) a fost creată prin hotărârea 658 a Camerei Reprezentanților, din data de 14 iulie 1997. În linii generale, are aceleași competențe ca și comisia din Senat, acestea fiind totuși ceva’mai largi în domeniul aprobării bugetului. Pe lângă supravegherea exercitată de către legislativ și executiv, comunitatea informativă este controlată și de către puterea judecătorească, prin intermediul curților federale (federal courts).

Este foarte interesant de analizat și situația din Rusia, cel mai mare inamic extern al României. În momentul de față, fostul KGB s-a “spart” în 3 părți principale, adică Serviciul Federal de Securitate (numit FSK, apoi FSB). SVR și FPO. Toate 3 sunt structuri militare, situație specifică mai mult statelor totalitare sau, în mai mică măsură, statelor autoritare. El  are în subordinea sa, în mod foarte ciudat pentru țară democratică, dar nu și pentru Rusia, Vama, Garda Financiară și trupele de grăniceri (acestea din urmă cu un efectiv de circa 200 – 300 de mii de oameni). Din structura sa mai fac parte și Unitățile speciale Alpha și Vympel.  Divizia Dzerjinski (cu un efectiv de circa 18.000 de oameni), formațiune militară special” concepută și antrenată pentru represiune internă și terorism politic de masă, a făcut parte din KGB până în 1989, în prezent fiind parte a nou – înființatei Gărzi Naționale. FSB se ocupă în continuare de urmărirea oponenților politici, conform tradiției ruse, fiind unul din urmașii “Opricinei” lui Ivan cel Groaznic, al “Ohranei” țariste al CEKA, NKVD și KGB (mai multe forme ale aceluiași fenomen). SVR, adică Serviciul Federal de Informații, are că atribuții culegerea de informații din afara granițelor.

FPO sau Serviciul Federal de Protecție (fost GUO), provine din fosta Direcție 9 a KGB și are un efectiv de circa 20 de mii de oameni. Administrația Centrală pentru Securitatea Federației Ruse a vrut să fie un fel de NSA rusesc, dar fără să reușească. Din acest motiv a fost desființată în 2003 și înglobată FSB. În cadrul Ministerului Apărării există și Serviciul Militar de Informații sau GRU, cel mai ermetic serviciu secret rus, despre care nu se cunosc prea multe. Acest serviciu are în componenta sa mari unități militare, pină la nivel de brigadă sau divizie, al căror efectiv este necunoscut (trupele Spețnaț sau Spețnaz).

În cele din urmă, după periplul efectuat prin comunitățile informative din diferite țări, ajungem și la situația din România. La noi comunitatea serviciilor secrete este alcătuită din Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE), Serviciul de Protecție și Pază (SPP), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Direcția Generală de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale (DGIA, cu 2 elemente componente, Direcția de Informații Militare și Direcția de Siguranță Militară ) și Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului de Interne (fost UM 0215 și UM 0962);

A mai existat și un serviciu secret în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor, Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție (SIPA), creat în 1991 de către Theodor Stolojan. În 1997 a trecut în subordinea directă a Ministerului Justiției. În 2004 și – a schimbat denumirea în Direcția Generală de Protecție și Anticorupție, care a fost desființată în 2006.

Comunitatea serviciilor secrete române este condusă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, înființat în 1990, după o pauză de 50 de ani. Un fapt mai puțin cunoscut este că între 1924 și 1940 a funcționat o instituție similară, Consiliul Suprem al Apărării Țării. Acesta era condus de președinele Consiliului de Miniștri (primul – ministru), ceilalți membri fiind miniștrii de Război (Apărare), de Interne, al Afacerilor Străine (Externe), Agricultură, Sănătate, Industrei și Comerțului, Lucrărilor Publice, precum și cei ai Consiliului Superior al Oștirii (cu vot consultativ). Din păcate, Carol al II-lea a neglijat activitatea acestei instituții, participând la o singură ședință, în anul 1936.

Carol al II- lea a folosit în folos personal și serviciile secrete, prin intermediul șefului acestora, Mihail Moruzov. Urmașul lui, Eugen Cristescu, a fost la fel de enigmatic. Din cele 7 servicii secrete, 4 există în baza unei legi proprii de funcționare (SRI, SIE, SPP și STS), 2 servicii militare au fost create în 1999, prin HG, iar DGPI prin OUG în 2015. Existența Brigăzii Antiteroriste în cadrul SRI este o situație destul de puțin întâlnită în statele democratice, unde serviciile secrete nu au trupe sub comanda lor.

După cum se observă, în țările democratice comunitatea serviciilor secrete este organizată după anumite principii generale. Exista un serviciu de informații sau spionaj, care acționează numai în afara teritoriului național (MI 6 în Marea Britanie, CIA în SUA, BND în Germania, DGSE În Franța, Mossad în Israel), un serviciu de contrainformații (BFV în Germania, FBI în SUA, MI 5 în Marea Britanie, DCRI în Franța) și eventual o poliție de siguranță care ajută serviciul de contrainformații, efectuând arestările, perchezițiile și alte operațiuni (Special Branch of Scotland Yard în Marea Britanie, Bundes Polizei în Germania, Intelligence Division al Poliției Israeliene), un serviciu de spionaj tehnico – știintific și al comunicațiilor (NSA în SUA, GCHQ în Marea Britanie, Lekem în Israel etc.), precum și servicii secrete militare. În ceea ce privește serviciile secrete militare, exista două modele de organizare a lor. Primul model, cel francez (preluat și în România) presupune includerea în aria de activitate a tuturor celor trei categorii de arme (arnata de uscat, aviația și marina), pe când modelul anglo-saxon creează servicii secrete militare pentru fiecare dintre cele trei categorii de arme.

După cum se poate vedea la noi panorama serviciilor secrete se apropie cel mai mult de cea din Israel și Rusia, majoritatea serviciilor secrete depinzând direct de președinte. Deși ne pretindem republică semi-prezidențială ca Franța, situația nu seamănă prea mult cu cea de acolo. Dar nu numai aici, dar și în ceea ce privește organizarea puterii judecătorești sau a instituțiilor din domeniul ordinii publice. În ultima perioadă s-a pus pe tapet din nou tema reorganizarii Ministerului de Interne. Dacă tot ne raportăm la malurile Senei, organizarea acestui minister seamănă cu ce era la noi până în 1947. Jandarmeria era în mediul rural și în orașele mici, iar în orașele mari aveam Poliția. Pompierii francezi sunt militari numai în proporție de 5 %. Această stare de lucruri se datorează luptei politice dusă la extrem. Pe de o parte, PSD și Parlamentul abordează această problemă politicianist, iar pe de altă parte, președintele Johanis abordează ”relaxat“ problema.

”Serviciile secrete au conținut, dar nu au și imagine”- John Le Carre


Nu spune tot ce ştii, tot ce datorezi, tot ce ai şi tot ce poţi” – Benjamin Franklin

”Adevărul este că toată lumea priveşte, dar numai spionii văd”- Florian Gârz

Ovidiu Maican
Lector universitar doctor, Departamentul de Drept Academia de Studii Economice - Bucureşti
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE