Parlamentul European solicită ca răspunsul UE să se concentreze asupra celor mai vulnerabili

Data:

spot_img

Parlamentul European (PE) pledează pentru mai multe măsuri de urgență menite să reducă presiunea creșterii rapide a prețurilor la energie asupra gospodăriilor și întreprinderilor europene, a anunțat miercuri instituția.

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și utilizarea ca armă a aprovizionării cu energie fosilă a UE au exacerbat dramatic instabilitatea deja existentă pe piața energiei și au condus la creșterea prețurilor la energie și la o criză a costului vieții, au afirmat euro deputații într-o rezoluție adoptată miercuri. Aceștia avertizează statele membre că nu ar trebui oprită aprovizionarea către consumatorii care nu își pot permite facturile la energie și subliniază necesitatea de a evita evacuările pentru gospodăriile vulnerabile care nu își pot plăti facturile și chiriile. Consumatorii ar trebui să fie mai bine protejați împotriva suspendării sau retragerii de către furnizori a contractelor cu tarif fix, precum și împotriva plăților în avans exorbitante pentru gaze și energie electrică.

Eurodeputații susțin că perioadele excepționale necesită măsuri de urgență excepționale, statele membre acționând în comun și la fel de unite ca oricând și insistă ca toate inițiativele adoptate la nivelul UE să fie pe deplin compatibile pe termen lung cu obiectivele climatice ale Uniunii Europene. Aceștia afirmă că este nevoie de solidaritate fără precedent între statele membre, precum și de un răspuns comun, în locul acțiunilor unilaterale de dezbinare.

Citește și: Vlad Gheorghe: Cerem Comisiei Europene ajutor de urgență pentru Republica Moldova

Un impozit pe profiturile excepționale și un plafon corespunzător al prețurilor la importurile de gaze prin conducte

Întreprinderile care au beneficiat de profituri excepționale trebuie să contribuie la atenuarea consecințelor negative ale crizei, potrivit eurodeputaților. Aceștia salută, în principiu, un acord al Consiliului de stabilire a unui plafon pentru veniturile provenite din așa-numitele „tehnologii de generare inframarginală” utilizate pentru producerea de energie electrică, cum ar fi sursele regenerabile de energie, energia nucleară și lignitul.

“În ceea ce privește contribuțiile de solidaritate propuse pentru profiturile întreprinderilor din sectorul petrolului, al gazelor naturale, al cărbunelui și al rafinăriilor, eurodeputații avertizează că este posibil ca unele dintre cele mai mari companii energetice să nu fie nevoite să plătească contribuția și solicită ca aceste contribuții să fie proiectate în așa fel încât să poată preveni evaziunea fiscală. De asemenea, aceștia solicită Comisiei Europene să evalueze o marjă de profit adecvată și să ia măsuri suplimentare în vederea introducerii unui impozit pe profiturile excepționale pentru companiile din domeniul energiei care au beneficiat excesiv de pe urma crizei energetice. Parlamentul solicită Comisiei să propună un plafon corespunzător al prețurilor la importurile de gaze prin conducte, în special din Rusia, și observă că instrumentele UE pentru achiziționarea în comun a gazelor naturale ar trebui modernizate pentru a reduce prețul importurilor”, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de PE.

Citește și: Frauda academică, un mod de viață

Profiturile excepționale ar trebui să aducă beneficii consumatorilor și întreprinderilor

Potrivit PE, veniturile din profiturile excepționale ar trebui să fie în beneficiul consumatorilor și al întreprinderilor, în special al gospodăriilor vulnerabile și al IMM-urilor. Acest lucru ar trebui să fie însoțit de inovații și investiții masive în energia din surse regenerabile și în eficiența și infrastructura energetică, mai degrabă decât să stimuleze gospodăriile și întreprinderile să consume mai multă energie subvenționată.

Parlamentul European este pregătit să analizeze orice propunere de reformare a pieței energiei electrice, asigurându-se că aceasta transmite semnalul de preț corect pentru investiții în decarbonizare și pentru a permite cetățenilor și industriilor să beneficieze de o energie sigură, accesibilă și curată, abordând în același timp profiturile disproporționate. Potrivit eurodeputaților, Comisia ar trebui să analizeze posibilitatea decuplării prețul energiei electrice de prețul gazelor naturale.

Deputații solicită, de asemenea, Comisiei să analizeze îndeaproape activitățile actorilor financiari care au contribuit la volatilitatea prețului carbonului și să acționeze pentru a elimina influența capitalului speculativ pe piața certificatelor de emisii.

Parlamentul își reiterează, de asemenea, apelul la un embargo imediat și total asupra importurilor rusești de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaz, precum și la abandonarea completă a conductelor Nord Stream 1 și 2.

Parlamentul European
Parlamentul European

Citește și: Zeci de producţii cinematografice la Zilele Filmului Maghiar, în 19 localităţi din Transilvania

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: europarl.europa.eu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Reforma pieței energiei electrice din UE. Măsuri de protecție pentru consumatori adoptate de Parlamentul European

Reforma pieței energiei electrice din UE, adoptată de Parlamentul...

7 milioane de euro de la Bruxelles pentru un nou pod peste Dunăre

7 milioane de Euro de la Bruxelles pentru un...

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de 126 de milioane de euro pentru porturile din România

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de 126 de milioane...

Parlamentul European condamnă atacul Hamas asupra Israel și solicită o pauză umanitară

Parlamentul condamnă în termenii cei mai fermi atacurile teroriste...