Patru rute culturale pentru turiștii care vizitează județul Alba

Data:

spot_img

Alba are patru rute cultural – turistice certificate, având ca scop promovarea obiectivelor culturale şi istorice şi punerea în valoare a patrimoniului deosebit al judeţului. Create de Consiliul Judeţean Alba, Ruta Drumul Icoanei, Ruta Transcultural Apuseni, Ruta Unităţii Naţionale şi Ruta Via Auraea au primit certificarea ca „rute cultural-turistice dezvoltate pe plan regional”, a anunțat Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Concepute ca instrumente de promovare şi dezvoltare a produsului turistic local, regional şi naţional, aceste rute au drept scop punerea în valoare, din această perspectivă, a obiectivelor culturale şi istorice ale judeţului Alba şi evidenţierea acestui bogat patrimoniu. Potrivit cerinţelor sistemului de recunoaştere, pe traseul fiecărei rute se găsesc multiple unităţi de cazare şi alimentaţie, care îndeplinesc cele mai riguroase standarde, dar şi variate posibilităţi de agrement cum ar fi parcuri de aventură, complexe acvatice, ştranduri şi alte atracţii.

Ruta „Drumul Icoanei” (Alba Iulia – Teiuş – Stremţ – Geoagiu de Sus – Valea Mănăstirii) presupune vizitarea unora dintre cele mai importante şi cunoscute edificii religioase din judeţul Alba – Catedrala Încoronării din Albă Iulia şi Mănăstirea Râmeţ, dar şi a unora mai puţin mediatizate, însă deloc mai prejos ca rol în istoria acestor locuri, a expoziţiilor etnografice excelent amenajate şi a unui muzeu unicat dedicat icoanei şi cărţii – Museikon. Ruta „Drumul Icoanei” străbate zona centrală a judeţului Alba, prin localităţile Alba Iulia, Teiuş, Stremţ, Geoagiu de Sus şi Valea Mănăstirii. „Cei care vor călca pe „Drumul Icoanei” vor beneficia de experienţa cunoaşterii rolului credinţei în viaţa românilor din Transilvania, a felului în care această credinţă a contribuit la menţinerea comunităţilor româneşti, precum şi a expresiei artistice a românilor în Transilvania. Evenimente majore în istoria ţării noastre, respectiv Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918, zi devenită Ziua Naţională a României, apoi Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Alba Iulia, ca Regi ai României Mari, la 15 octombrie 1922 consfinţind Unirea, sunt argumente importante pentru crearea acestei rute cultural-turistice ce evidenţiază, dincolo de latura istorică, rolul credinţei în viaţa românilor din Transilvania.”, potrivit Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

Citește și: VIDEO Mii de oameni la Festivalul Inimo, eveniment caritabil care ajută peste 10.000 de copii să meargă la şcoală

Ruta „Transcultural Apuseni” este localizată în partea de nord-vest a judeţului, urmând traseul a două drumuri judeţene, DJ107M şi DJ107I, fiind deosebit de ofertantă din punct de vedere cultural şi turistic, al patrimoniului material şi imaterial, ce oferă oportunităţi extraordinare de dezvoltare a turismului cultural. Moto-ul Uniunii Europene din anul 2000 – „Uniţi prin diversitate” reprezintă esenţa convieţuirii multietnice şi a dezvoltării multiculturale de-a lungul veacurilor în Transilvania, iar judeţul Alba este, şi în acest sens, o zonă etalon. „Ruta Transcultural Apuseni” urmează traseul celor două drumuri judeţene amintite prin localităţile Rimetea, Aiud, Râmeţ, Mogoş, Bucium şi Abrud. Peisajul cultural este definit de natură, de istoria locului, de evoluţia arhitecturii, a ocupaţiilor şi meşteşugurilor, de tradiţiile care s-au format de-a lungul secolelor, parte a memoriei şi a moştenirii unui conglomerat de naţionalităţi: români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi.

Vizitatorii zonei pot descoperi un patrimoniu etnografic bogat, de la gospodării tradiţionale cu anexe gospodăreşti, la biserici, troiţe, mănăstiri, expoziţii etnografice, evenimente tradiţionale ale locului, costume bogat ornamentate, toate constituite într-o radiografie a multiculturalităţii unei Transilvanii multietnice.

Ruta „Unităţii Naţionale 1848-1918-1922” străbate circa 150 kilometri din judeţul Alba (Blaj – Sântimbru – Alba Iulia – Zlatna – Abrud – Câmpeni – Avram Iancu) şi include obiective istorice şi legendare care au legătură cu evenimentele istorice marcante atât pentru România, cât şi pentru judeţul Alba, dar şi atracţii turistice care completează traseul spiritual şi oferă turiştilor o experienţă diversificată.

Citește și: Când veți auzi de „pierderea suveranității”, aruncați o privire și către propaganda Kremlinului!

Ruta „Via Auraea” cuprinde zonele cu tradiţie în exploatarea zăcămintelor de aur. Zăcămintele de aur de pe teritoriul actual al României sunt multiple, dar fără îndoială cea mai faimoasă zonă producătoare de aur a vechiului spaţiu al fostei provincii romane Dacia a reprezentat-o Poligonul de Aur sau Cadrilaterul aurifer al Munţilor Metaliferi, delimitat în judeţul Alba de zona de la Zlatna şi Roşia Montană cu zonele adiacente Almaşul Mare, Bucium şi Baia de Arieş, zone foarte bogate în metal preţios. Privind însă aurul nu doar ca pe un element chimic, ci mai degrabă ca pe izvorul unei ample dezvoltări urbanistice, sociale şi economice, dar şi militare, această rută este un traseu complex ce are ca puncte de interes atât zona de exploatare, cât şi zona de transport şi administrare din vremea Daciei Romane. Punctul de plecare al rutei îl reprezintă zona de exploatare Zlatna – Roşia Montană – Bucium, urmată de drumurile pe care metalul preţios ajungea pe „autostrada antică” a Daciei Romane (Muresul), zonele de administrare a exploatării aurului (Zlatna), forţele militare angrenate în protejarea exploatării şi transportului aurului (Abrud, Zlatna, Alba Iulia) şi nu în ultimul rând, zona unde se organizau transporturile spre Roma (Alba Iulia). Prin parcurgerea acestei rute, turiştii descoperă vestigii arheologice conservate în situ sau expuse în colecţii muzeale pe „Drumul Aurului Roman”.

Citește și: VIDEO Fiica lui Alexander Dughin, ideologul lui Putin, a murit într-un atentat. Era vizat tatăl ei

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: transalpinadeapuseni.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Musicalul „Iată-ne aici!” – din ianuarie 2025, la TNB

Musicalul jukebox „Iată-ne aici!”, coproducție 2024 Touchstone Creative și...

Concert de Crăciun susţinut la Oradea de Thurzo Zoltan, pianistul cu patru recorduri Guinness

Pianistul orădean Thurzo Zoltan, singurul din lume cu patru...