Zilele acestea am primit un mesaj de la Aurel Șerban, unul dintre cititorii virtuali pe care digitalizarea îi aduce presei online. Se întâmplă adesea să fim întrebați ca jurnaliști de ce nu scriem despre anumite subiecte sau despre oameni interesanți pe lângă care trecem în goana după figurile de notorietate sau de senzație. Aurel Șerban m-a convins că e musai să scriem despre Elvira Dumitrescu.
Pe scurt, Elvira. Mai întâi fiindcă doamna Elvira împlinește în februarie 82 de ani și ar fi o minunată surpriză pentru ea. Dar mai ales fiindcă Elvira Dumitrescu este printre rarele femei inginer minier din țară, care nu și-a părăsit vocația timp de jumătate de secol. A studiat la Institutul de Mine din Petroșani, știe pe dinăuntru toate minele de cărbuni din Valea Jiului, minele de aur din Brad, minele de minereu din Baia Sprie și a făcut carieră conducând cu mână de minier Laboratorul CCF, care testează materialele pentru diverse construcții.
Aflu că Elvira n-a încetat să călătorească de când are timp pentru sine, că a adunat de pe toate continentele colecții de clopoței, de chei vechi, de lămpi și are în casă un colț de obiecte tradiționale românești. Declara într-un interviu că a avut gustul aventurii, a practicat tirul și a câștigat un raliu de motociclete cu vreo patru decenii în urmă. Tangoul este dansul ei preferat și, octogenară fiind, n-a renunțat să îl practice.
Aurel Șerban o descrie pe Elvira cu multă cădură umană și respect ca „personalitate complexă, reuşeşte să se facă remarcată rapid printr-un stil unic, fiind plăcută imediat de cei din jur. Cochetează cu poezia, merge la ore de tango şi îi place să facă clătite”. Nu contează din ce împrejurări se știu, important este că Aurel Șerban ne-a bătut pe umăr amintindu-ne că jurnalismul e despre oameni, despre chipuri tinere și senioriale, despre vieți trăite cu energie și decență.
Am căutat pe Internet imagini ale Elvirei Dumitrescu. Zâmbește în toate: și când apare într-un birou sau printre drapele solemne, și când e echipată de șantier. Nu zâmbește forțat ca atunci când fotograful o cere, ci cumva din interior, fără efortul de retușare a imaginii proprii.
Evident că nu o știu decât din descriere și din poze, dar cred că Elvira este unul dintre necunoscuții cu care ne-ar plăcea să ne întâlnim.
