joi, 21 octombrie 2021
spot_img
AcasăLa ziActualitatePerioada pentru depunerea candidaturilor la șefia PNL s-a încheiat. Orban și Cîțu,...

Perioada pentru depunerea candidaturilor la șefia PNL s-a încheiat. Orban și Cîțu, validați de Comisia de Organizare a Congresului liberalilor

Comisia de Organizare a Congresului PNL din 25 septembrie a anunţat, joi, că perioada pentru depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte a formațiunii s-a încheiat miercuri, fiind acceptate candidaturile lui Ludovic Orban şi respectiv Florin Cîţu.

„În conformitate cu prevederile art. 67 alin. 1 din Statutul PNL, perioada de timp în care se puteau depune candidaturile pentru preşedinţia PNL, proiectele de moţiuni (proiectele de program de acţiune politică ale PNL pe următorii ani) şi listele cu grupurile de promovare a expirat pe 25 august 2021. Au fost depuse şi acceptate pentru dezbateri în CDJ ale PNL două candidaturi ale domnilor Ludovic Orban şi Florin Cîţu”, a subliniat preşedintele Comisiei de Organizare a Congresului, Theodor Stolojan.

Astfel, termenul limită până la care Comitetele Directoare Judeţene, întrunite statutar, se pronunţă, prin vot secret, pentru susţinerea unui proiect de moţiune sau a ambelor proiecte este 17 septembrie. Un proiect de moţiune trebuie să întrunească votul a cel puţin 10 Comitete judeţene pentru a fi dezbătut în Congres.

„În conformitate cu prevederile art. 71 alin. 7 din Statutul PNL, CDJ ale PNL nu pot da mandat imperativ pentru a vota sau nu o anumită moţiune. În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 1 din Statutul PNL, un proiect de moţiune acceptat se dezbate în Congres dacă întruneşte susţinerea a cel puţin 10 CDJ”, arată Theodor Stolojan.

Premierul Florin Cîţu şi-a depus, vinerea trecută, candidatura la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, declarând că își dorește să unească partidul sub auspiciile moțiunii sale, ”România liberală”. La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, la șefia liberalilor, având drept obiectiv recâştigarea încrederii românilor în partid.

Sebastian Rusu
Jurnalist de politică externă, specializat în problematica spațiului ex-sovietic: Republica Moldova, absolvent al Ecole Doctorale En Science Sociales, AUF. A debutat în presa centrală în anul 2007, unde a abordat chestiuni de politică externă, internă și apărare. De-a lungul timpului, a scris la Curentul, Newsin, Adevărul, Evenimentul Zilei, Evenimentul Zilei de Chișinău, Pagina de Rusia, Politikon.md și Jurnaliștii.ro.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE