Perseidele sunt o ploaie de meteori, iar numele provine din grecescul Perseides, un termen care se referă la fiii eroului mitologic Perseu.
Maximul curentului de meteori Perseide se va produce în noaptea de 12 spre 13 august, începând cu ora 1 TLR (ora oficială în România), potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu.
„În noaptea de 12 spre 13 august se produce maximul curentului de meteori Perseide, adică se vor vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei. Pentru a le vedea trebuie să ieşiţi în afara oraşelor şi să priviţi cerul cu ochiul liber, după miezul nopţii, până dimineaţă. Priviţi minim 30-40 de minute fără întreruperi, după care faceţi o mică pauză şi reluaţi observaţiile. Nu prea contează în ce direcţie priviţi, cât timp nu vă uitaţi în Pământ sau la telefon. În mod normal, se pot vedea 50-60 de stele căzătoare pe oră, dar nu vă supăraţi dacă sunt mai puţine (sau mai multe)”, au declarat Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, într-o postare pe Facebook.
Citește articolul complet în Monitorul de Cluj