Peste 100 de muzicieni afgani, evacuați în secret de teama talibanilor

Data:

De la revenirea la putere a talibanilor, la Institutul Național de Muzică din Kabul activitatea artistică și pedagogică practic a încetat. Prin campus circulă vehicule militare iar în sălile de curs au fost amenajate dormitoare pentru ”luptători”… Directorul și fondatorul Institutului, care acum trăiește în exil, la Melbourne, în Australia, a organizat în mare secret o operațiune de evacuare a studenților muzicieni, aflați în prezent în mare pericol.

Potrivit rfi.fr, 101 tineri muzicieni afgani au ajuns luni, 4 octombrie a.c. în siguranță pe aeroportul din Doha, cu un avion pus la dispoziție de autoritățile din Quatar, dar 124 de membri ai Institutului au rămas încă la Kabul, explică profesorul Ahmad Naser Sarmast.

”A fost foarte dureros și foarte stresant… Mulți copii plecaseră din Kabul, la părinți, pentru că nu mai aveau bani, așa că mai întâi a trebuit să ne asigurăm că vor fi la aeroport la ora stabilită… Apoi am avut emoții cu vizele, unii nu aveau decât pașapoarte temporare iar talibanii interzic plecarea din țară cu pașapoarte temporare… Majoritatea sunt fete, din orchestra Zohra… Când am primit vestea că au ajuns cu bine am plâns… Am salvat 101 de vieți, 101 vise, 101 libertăți”, povestește directorul Institutului.

Citiți articolul integral pe Rfi.ro

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Pacea din Gaza trece prin visul lui Donald Trump de a câștiga premiul Nobel pentru Pace

La Washington, premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit din...

Statele Unite ar putea relua livrările de arme către Ucraina, suspendate săptămâna trecută 

Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele...

La scurt timp după ce a fost demis, fostul ministru rus al Transporturilor a fost găsit mort

Roman Starovoit, fostul ministru rus al Transporturilor, a fost...

Blocul „Victorie” din Republica Moldova, congres la Moscova: „Unirea cu Rusia, cu același parlament și aceeași valută”

Blocul „Victorie” din Republica Moldova, congres la Moscova: „Unirea...