Peste 60 de profesori universitari îl sprijină pe judecătorului Costin Andrei Stancu

Data:

The Good Lobby Profs, o echipă cuprinzând mai mult de 60 de cadre didactice universitare din 30 de țări, specializate, între altele, în domeniul statului de drept, a prezentat o declarație pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la Rezoluția nr.2492/26.08.2021, prin care Inspecția Judiciară din România a dispus măsuri disciplinare împotriva judecătorului Costin Andrei Stancu de la Curtea de Apel Pitești și a sesizat cu o acțiune disciplinară Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Scriem din partea The Good Lobby Profs, o echipă cuprinzând mai mult de 60 de cadre didactice universitare, specializate, între altele, în domeniul statului de drept, a prezentat astăzi o declarație pentru a-și exprima profunda îngrijorare cu privire la Rezoluția nr.2492/26.08.2021, prin care Inspecția Judiciară din România a dispus măsuri disciplinare împotriva judecătorului Costin Andrei Stancu de la Curtea de Apel Pitești și a sesizat cu o acțiune disciplinară Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Victima abuzurilor Inspecției Judiciare

După examinarea Rezoluției și a documentelor justificative, trebuie să concluzionăm fără echivoc că judecătorul Stancu este victima abuzurilor Inspecției Judiciare și că rezoluția menționată mai sus îi încalcă independența sa în calitate de membru al sistemului judiciar.

Rezoluția urmărește sancționarea disciplinară, ca urmare a aplicării de judecătorul Stancu, într-o cauză cu care a fost sesizat, a Hotărârii Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 mai 2021 pronunțată în cauza C-83/19.

Rezoluția acuză faptul că „interpretarea făcută de judecătorul Stancu potrivit căreia hotărârea CJUE e definitivă și obligatorie” dezvăluie […] „că judecătorul împărtășește ideea care a apărut în spațiul public, susținută de anumiți oameni politici”.

Solidari cu Andrei Costin Stancu

Această concluzie este inexplicabilă și înșelătoare. Confirmăm faptul că doctrina dezvoltată în ani buni de constituționalismul UE privind supremația dreptului UE și interpretarea și aplicarea dreptului UE în instanțele naționale au impus judecătorului Stancu, în calitatea sa de organ judiciar al Uniunii Europene, să acționeze așa cum a procedat, în aplicarea doctrinei și jurisprudenței relevante a UE în cauza cu care era învestit.

În plus, observăm că Rezoluția îl acuză fără temei pe judecătorul Stancu că ar fi acționat cu rea-credință. Niciun element din dosar nu stabilește și nici nu sugerează că judecătorul Stancu a căutat, prin dispoziția sa, să aducă prejudicii părților în cauza aflată pe rol.

Suntem solidari cu judecătorul Costin Andrei Stancu și solicităm Consiliului Superior al Magistraturii să respingă rapid acuzațiile disciplinare formulate împotriva acestuia.

Solicităm Comisiei Europene să monitorizeze îndeaproape aceste proceduri și să fie pregătită să inițieze o acțiune în constatarea încălcării dreptului UE (procedura de infringement) împotriva României în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care acțiunea disciplinară nu va fi respinsă.

Procedurile împotriva judecătorului Stancu și efectul de descurajare al acestora asupra magistraților români confirmă concluzia Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-83/19, potrivit căreia „prerogativele și funcțiile Inspecției Judiciare ar putea fi utilizate ca instrument de presiune asupra activității judecătorilor și a procurorilor sau de control politic al acestei activități.

Facem apel la toate instituțiile naționale, inclusiv la Parlamentul României, să își îndeplinească responsabilitățile care le revin în temeiul tratatelor UE și să elimine amenințarea pe care Inspecția Judiciară o reprezintă la adresa independenței sistemului judiciar și a statului de drept în România.

Cu stimă, profesorii Vlad Perju, Laurent Pech, Alberto Alemanno și Dr. Joelle Grogan, în numele The Good Lobby Profs”, se arată în declarația celor de la The Good Lobby Profs.

Susținere și din partea colegilor

În iunie 2021, Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție criticau demersul Inspecției Judiciare conduse de judecătorul Lucian Netejoru, numit de Guvernul PSD, de a-l cerceta disciplinar pe judecătorul Costin Andrei Stancu de la Curtea de Apel București pentru că a declarat nelegală Secția Specială din perspectiva dreptului european, în urma deciziei Curții de Justiție a UE din 18 mai 2021, potrivit unui comunicat al celor trei asociații.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related