Peste 70 de turiști români, blocați în Maroc după ce zborurile au fost anulate din cauza variantei Omicron

Data:

spot_img

Marocul și-a închis granițele din noaptea de luni spre marți, suspendând zborurile pentru două săptămâni, din cauza noii tulpini a coronavirusului, Omicron, iar zeci de turiști români au semnalat că sunt blocați în acest stat și au cerut sprijinul autorităților române.

Ministerul de Externe a anunțat că gestionează, la acest moment, situația a 72 de turiști români ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aveau rezervări.

MAE transmite că Ambasada României la Rabat a făcut, în regim de urgență, demersuri pentru identificarea unor zboruri alternative de deplasare spre țară, eforturi care continuă și la acest moment. De asemenea, misiunea diplomatică se află în dialog permanent cu cetățenii români afectați și autoritățile locale și acordă asistență consulară, conform competențelor și cu respectarea măsurilor adoptate de autoritățile statului de reședință în contextul pandemiei de COVID-19.

Citiți articolul integral pe HotNews.ro

Citiți și

46 de români din Africa de Sud vor fi repatriați. Alți șapte nu au reușit să se îmbarce

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...