Duminică, la Chișinău, a avut loc Adunarea Națională „Moldova Europeană”, la care au participat peste 75.000 de oameni, potrivit estimărilor autorităților.
Oamenii au venit să-și exprime susținerea pentru continuarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Vrem să ținem țara și copiii noștri departe de pericolul războiului. Doar fiind membri ai Uniunii Europene NU vom fi singuri și vom avea garanția siguranței și păcii pentru moldoveni.
Moldova s-a desprins cu greu de trecutul în care depindea prea mult de Kremlin și acum se uită mândră spre un viitor european”, a declarat președintele Maia Sandu, la manifestare.
Aceasta a menționat că moldovenii știu să facă alegerea corectă, pentru că nu este familie în Moldova care să nu aibă copii, frați sau nepoți plecați într-o țară din UE.
„Noi știm din propria experiență că bunăstarea și pacea se află în Europa. Noi, moldovenii, am cunoscut ambele realități și am decis ce ne dorim pentru țara noastră.
Moldova va adera la Uniunea Europeană și acest lucru trebuie să se întâmple până în 2030”, a precizat Maia Sandu.
Metsola: R. Moldova este parte a familiei europene
În Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a mai participat și președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, care a precizat că Republica Moldova este pregătită să se alăture clubul comun al Europei.
„Am venit aici pentru a aduce un mesaj, că Europa este R. Moldova, iar R. Moldova este Europa. Suntem aici pentru a confirma alegerea voastră europeană, pentru a vă susține dorința de a adera la UE.
Vrem ca tinerii din R. Moldova să aibă aceleași oportunități ca și copii mei. Europa este familia voastră și este dreptul vostru să alegeți destinul țării voastre. Voi alegeți Europa și Europa vă va primi cu brațele și inima deschisă” a declarat Metsola în aplauzele mulțimi.
Roberta Metsola a precizat că nu există puteri mari sau mici în Europa, iar UE crede în oportunități, egalitate și libertate.
”Veți aduce o bucată de R. Moldova în Europa și veți face Europa mai puternică. Credem în aceleași valori. Împreună putem înfrunta orice, pentru că R. Moldova este parte a familiei europene și această familie va fi întotdeauna cu voi. R. Moldova nu este singură, vrem să fim lângă voi când vor fi demarate negocierile de adderare, să sperăm chiar că în acest an” a mai declarat președintele Parlamentului European.
Roberta Metsola a vorbit și despre tentativele de destabilizare la care este supusă R. Moldova din partea Rusiei, dar și rezistența împotriva acestor amenințări.
„Dragi prieteni, trăim în vremuri instabile, dar puteți fi mândri că cei care au încercat să destabilizeze țara au eșuat. Lumea a văzut curajul vostru în fața amenințărilor rusești, când ați ales libertatea în fața fricii.
De aceea, Parlamentul European a susținut în continuu independența, suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova. Am condamnat toate încercările de destabilizare și utilizarea energiei în scopuri de bâtă politică. În acest scop, am oferit echivalentul a 20 de miliarde de lei drept ajutor. Vă promit că vă vom susține pe acest drum pentru cât timp va fi necesar”, a afirmat președintele Parlamentului European.
R. Moldova deja este gata pentru o integrare mai profundă în UE, mai ales în domeniul digitalizării și comunicațiilor, a precizat Roberta Metsola.
Rezoluție pentru aderarea la UE
La finalul evenimentului, a fost adoptată o rezoluție a prin care solicită modificarea Constituției pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Noi, cetățenii Republicii Moldova, ne-am adunat la 21 mai 2023 în Piața Marii Adunări Naționale, într-un moment hotărâtor pentru soarta țării, pentru a afirma aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia dorim să ne aducem contribuția, în virtutea faptului că suntem europeni, atât istoric, geografic, cultural, cât și prin valorile de temelie.
Dreptul incontestabil de a garanta un viitor european, democratic, liber și prosper pentru Republica Moldova îi aparține poporului Republicii Moldova”, astfel începe textul rezoluției.
Documentul cere politicienilor „să asigure o transpunere rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special, din România.
Să pregătească funcționarii publici, primarii, mediul academic, oamenii de afaceri pentru procesul de aderare la UE cu obiectivul de a crește capacitatea de absorbție a fondurilor europene și de a utiliza pe deplin beneficiile procesului de aderare în vederea modernizării țării”.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!