Piedone, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Procurorii DNA au anunțat vineri că au dispus urmărirea penală față de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu salubrizarea din sector.

Potrivit procurilor, după preluarea atribuțiilor de primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone ar fi omis cu știință să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului.

“În consecință, o societate comercială care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5, tarife majorate cu 25% față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea SALUBRIZARE Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv”, a transmis DNA.

Citește și: Piedone, la ieșirea din DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect / Denunţătorul este fostul primar Daniel Florea

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related