E pușcăriaș? Are cazier? Ce-a făcut Florin Cîțu acum 20 de ani în SUA? A stat la închisoare. Dar pentru ce? Și ce înseamnă fapta și pedeapsa lui pentru bătălia pentru șefia PNL și pentru moravurile politice românești?
Mai tînărul Florin Cîțu a petrecut un timp în statul federal american Iowa. Unde, studiind pentru un doctorat pe care nu l-a luat, și-a condus automobilul sub influența alcoolului. Nu mai puțin grav pentru un viitor om politic, s-a lăsat prins, amendat, condamnat de un judecător, băgat la închisoare și deposedat pentru un răstimp apreciabil de permisul său de conducere.
E omul infractor? Are cazier? Trebuie pedepsit pe veci prin încuierea în ocnă și aruncarea cheii? Să i se fi dat închisoare pe viață? Hai să fim serioși. A comis o faptă gravă, a ”serious misdemeanour”, pe românește o ”contravenție serioasă”. Nici mai mult, nici mai puțin. N-a săvârșit deci atunci, potrivit datelor existente, ”a felony”, o crimă, o infracțiune, un delict penal, deci fapte net mai grave și mai sever sancționate decât contravențiile. Nu e, deci, un infractor. Și cu atât mai puțin un recidivist. În ciuda severității condamnării sale de către un judecător din statul Iowa, Cîțu nu trebuie considerat un ”pușcăriaș”, cu ceea ce în România sau Germania s-ar numi ”cazier judiciar”. Ceea ce nu înseamnă că fapta sa, pentru care și-a primit pedeapsa, ar fi neglijabilă. Or că e bine că a trecut-o sub tăcere. În fapt, e dezastruos că n-a mărturisit-o la timp. La timp? Dar când?
De îndată ce a început să urce treptele ierarhiei politice ar fi trebuit asumată clar și fără echivoc. Ar fi trebuit admisă deschis de orice om cu planuri de ascensiune politică și cu atât mai mult de un ins de aroganța și cu ambițiile nemăsurate afișate fără jenă de Florin Cîțu. Care n-a avut probleme, o dată ajuns premier, să se întoarcă agresiv împotriva șefului său de partid, sub oblăduirea căruia escaladase rapid treptele acestei fulminante ascensiuni. Un astfel de politician n-ar fi trebuit să fie bănuit nici măcar de umbra unei osaturi ascunse-n garderobă, necum să se trezească, vai, că e prins cu ditai scheletul politic în dulap. Care nu e atât contravenția serioasă și amenda grasă ori restul pedepsei americane de 1000 de dolari, de două zile de pușcărie și de suspendarea permisului, cât trecerea întregii tărășenii sub tăcere, în ciuda voinței aparente de a trece și peste leșuri spre a accede la mult – poate prea mult – râvnita funcție executivă supremă.
Remarcabilă, pentru un om politic liberal, acuzat nu o dată, credibil, că nu ezită să recurgă în interesul carierei sale la intrigi, care n-a părut să se jeneze vizibil de acuza de carierism și arivism și care concurează cu maximă vanitate și râvnă pentru șefia PNL, este reacția sa și ipocrită, și antiliberală la publicarea documentului care-i dezvăluia fapta. ”Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum în competiția internă din PNL”, a spus Cîțu, reluat de Hotnews.ro. Premierul nu se arăta prin urmare supărat pe faptul că a greșit și, mai nou, nu doar atunci, ascunzându-și trecutul. Și era, simultan, mai iritat de colegii săi din PNL, decât de principalul său adversar politic, PSD. Iar acest ins concurează, după cum crede el, cu succes, pentru șefia partidului pe care nu are nici o jenă să-l beștealească și să-l vitupereze public?
Nu sunt acestea, din păcate pentru liberali, singurele sale greșeli grave. Cîțu a comis în scurta sa carieră de premier mai multe erori și nefăcute impardonabile decât mulți șefi de guvern cu state de serviciu îndelungate. Neuitată e superbia cu care, excesiv de impulsiv, Cîțu a decis remanierea subită a cabinetului său, nu doar fără justificări serioase pentru un demers politic major, ci, net mai grav, fără consultări prealabile cu partenerii din alianță, ceea ce era cât pe ce să arunce în aer guvernarea.
Iar, mai nou, într-o țară totuși mult mai săracă decât majoritatea celorlalte state ale Uniunii Europene, Cîțu și-a dat cu brio doctoratul în făcut gafe, neștiind răspunsul la întrebarea simplă: ”cât costă oare o pâine în România”. Or, pâinea e, de departe, alimentul de bază al românilor. Dar el unul nu-l consumă: de unde să știe cât costă? Iată ce a reieșit din replica trufașă a preopinentului cocoțat în fruntea guvernului, articulată spre a-l apăra pe Cîțu și de propria lui neștiință, și de costul politic exorbitant, în materie de popularitate, implicat de ignoranța lui de mare ”economist” cu studii în SUA. Replica nu l-a scutit de reacții de bun-simț: dar consilieri de ce nu-și ia? Dar informații elementare oare de ce nu-și procură? Și cum guvernează oare fără ele? N-o fi mâncând Cîțu pâine. Dar dacă e un os de ros și-l vrea cu dinadinsul, oare de ce nu are măcar istețimea de a se preface? De unde inteligența și înțelepciunea de a conduce o țară?
Lista inadecvărilor, restanțelor, carențelor, gafelor și erorilor lui Cîțu e mult mai lungă, dar n-are rost să fie redată exhaustiv. O mică doză de amoralitate i se poate admite, eventual, unui liberal, dar nu și unui șef de partid sau de guvern. A te lăsa în repetate rânduri prins și devoalat ca ins păgubos e suficient ca un politician să înțeleagă că nu poate aspira la mari demnități, cât timp, dincolo de păcatele sale multiple și de deficiențele sale evidente de caracter, se dovedește o pacoste pentru el însuși, înainte de a fi un ghinion mai mare pentru partidul său și pentru țară.
E adevărat că România nu debordează de politicieni ireproșabili moral. Or, tocmai de aceea, ar fi fost important un premier și un lider PNL de o factură mai puțin criticabilă, apt să lanseze un credibil semnal reformist, de tip occidental. Or, n-am avut iluzii în ce-l privește pe Cîțu. Deși n-am o miză politică personală în această dispută și nu sunt membru al PNL sau al altor partide, am scris demult că, ”dacă aș fi silit să aleg între Ludovic Orban și Florin Cîțu n-aș sta pe gânduri mult. Știu că există inși care se arată siguri de victoria lui Cîțu în disputa tot mai contondentă pentru șefia PNL. L-am criticat nu o dată, sever, pe Orban….Având în vedere criterii precum caracterul, mintea și capacitatea de a conduce un partid, îl prefer totuși, de departe, pe Orban”.
Mi-am văzut validată opinia mai rapid decât am crezut. Nu mi se pare că ar fi de adăugat acestui verdict altceva decât uimirea că Florin Cîțu n-a demisionat încă din toate funcțiile sale.
Articolul a fost publicat mai întâi în DW
