PNL sunt eu!

Data:

Statul sunt eu (L’etat c’est moi!) spunea în 13 aprilie 1655 Ludovic al XIV-lea, „Regele Soare”, în faţa parlamentarilor parizieni care-i contestau edictele, pentru a le aminti primatul autorităţii regale, faptul că el deţine puterea, că el hotărăşte în toate problemele.

Câteva sute de ani mai târziu, un alt Ludovic, departe de anvergura celui care cârmuia cândva Franța, își ridică în cap toți colegii pentru a-și păstra influența într-un partid care, pe zi ce trece, devine tot mai mic, așa cum este și cel care îl conduce.

Ludovic Orban, un fel de rege de mucava al PNL, a sacrificat TOTUL la negocierile cu USR PLUS și UDMR, numai și numai pentru a-și păstra un scaun călduț, numai și numai pentru a rămâne „la ciolan”, la „butoane”.

Victoria sa de moment s-ar putea să-i explodeze cât de curând în față pentru că, nu-i așa, Ludovic nu e nici „soarele” liberalilor și nu e nici vreun strateg care să aducă pentru PNL cine știe ce valoare pe termen mediu și lung.

Orban e doar un personaj care ține cu dinții de o funcție, care se vrea șef peste acest partid care, păstrându-l acolo, în frunte, va deveni din ce în ce mai insignifiant.

Negocierile cu USR PLUS și UDMR s-au încheiat vineri seara și toată lumea a răsuflat ușurată: vom avea Guvern în câteva zile. Ciolanul a fost cumva împărțit și toți sunt fericiți.

Ei bine, lucrurile sunt departe de un asemenea deznodământ. Colegii lui Ludovic Orban sunt de-a dreptul șocați, iar unii dintre ei abia astăzi dau semne că se trezesc din coșmarul în care Ludovic i-a tras ieri pe nesimțite.

Cele mai puternice filiale PNL, incluzându-le pe cele din Cluj și Bihor, mârâie tot mai puternic la șeful avid după putere personală, arătându-i că ei, liberalii, au pierdut cam totul la aceste negocieri.

Ludovic pare că a participat de unul singur la împărțirea ministerelor, iar echipa de negociere a PNL a rămas șocată în momentul în care Orban a acceptat să cedeze ministerul Transporturilor, pe cel al Fondurilor Europene și Dezvoltarea.

Nici celor de la USRPLUS și UDMR nu le venea să creadă cât de avid de putere este Ludovic Orban. Au plusat și au câștigat ministerele cele mai importante. Gândiți-vă doar la Ministerul Dezvoltării, cel care gestionează un buget uriaș, cu programele de dezvoltare locală și banii pentru primari.

Sau Ministerul Fondurilor Europene, cel care a fost pierdut rapid și, odată cu el, Planul de Reziliență, cu fondurile sale negociate de președintele Iohannis și prezentat ca o mare realizare liberală. S-au dus de parcă ar fi fost jucate într-un joc de poker. Puffff!!! Totul pentru ca Ludovic cel mic să aibă senzația că e mare.

Dar, este posibil ca nota de plată să vină curând, mult mai curând decât se așteaptă Ludovic Orban. Liberalii îi cer convocarea unei ședințe a Biroului Politic, for statutar în care ar trebui să se valideze, prin vot, ministerele primite precum și numele viitorilor miniștri ai PNL. Ludovic nu vrea asta. Și știe bine de ce nu vrea așa ceva, temerea lui fiind că la acea ședință i se va putea cere să se retragă din postura de candidat pentru șefia Camerei Deputaților. La cum au decurs negocierile cu USRPLUS și UDMR, această posibilitate este tot mai clară.

În mod clar, este un aspect pozitiv că negocierile între viitori parteneri de coaliție s-au încheiat. Pentru țară este benefic să existe cât mai rapid un guvern stabil. Pentru PNL, însă, vin vremuri tulburi, iar Ludovic Orban poate ajunge rapid un paria în propriul partid.

spot_imgspot_img
Andrei Nistor
Andrei Nistor
Andrei Nistor este jurnalist de peste 20 de ani. A activat atât în presa scrisă cât și în radio și televiziune. Este fondatorul portalului regional Știrile Transilvaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Prizonieri ai zilelor de ieri

Prizonieri ai zilelor de ieri. Lucrurile din jurul nostru...

Cîrstoiu stop. Când șmecheria din piață nu merge și în politică

Cîrstoiu stop. Am fost convins că PSD și PNL...

Orașul cu nasul pe sus votează un golan

Toate sondajele de opinie publicate în ultima vreme arată...

Cine-l poate bate pe Nicușor Dan

Cine-l poate bate pe Nicușor Dan? Cine va deconta...