Polițiștii de penitenciare protestează împotriva măsurilor de austeritate anunțate de coaliția de guvernare

Data:

Polițiștii de penitenciare protestează împotriva măsurilor de austeritate anunțate de coaliția de guvernare. Miercuri, vor merge la sediul PNL, iar joi la cel al PSD, precizează Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Luni, grevă japoneză. Marți, refuză să intre în serviciu câteva ore

Polițiștii de penitenciare își vor desfășura activitatea purtând banderole albe pe braț, ca o primă formă de protest, urmând ca marți să refuze să intre în serviciu câteva ore, pentru a conștientiza factorii politici că măsurile de austeritate în penitenciare vor conduce la imposibilitatea desfășurării în condiții normale și legale a profesiei de polițist de penitenciare, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

FOTO: „Fabricile” de bebeluşi. În Top 10 naţional, două sate din Iași, județ în care sute de copii trăiesc doar pe hârtie. O aberaţie statistică fără rezolvare

Miercuri, începând cu ora 12:00, polițiștii de penitenciare reprezentați de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) protestează în fața sediului Partidului Național Liberal (PNL), iar joi, 17.08.2023, la aceeași oră, în fața sediului Partidului Social Democrat (PSD).

„Măsurile «bugetarului de lux» Nicolae Ciucă și ale «prim-ministrului austerității» Marcel Ciolacu”

„Polițiștii de penitenciare sunt revoltați de măsurile de austeritate anunțate de liderii coaliției de guvernare: «bugetarul de lux», Nicolae Ciucă și «prim-ministrul austerității», Marcel Ciolacu.

Măsurile de austeritate constau în: reducerea cu 30% a posturilor vacante, desființarea funcțiilor de șef birou din instituțiile publice, acordarea voucherelor de vacanță doar salariaților cu venituri brute de maxim 10.000 lei”, explică FSANP.

Liderii coaliției „fără discernământ” iau măsuri „pe genunchi”

Polițiștii de penitenciare protestează împotriva măsurilor de austeritate. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) acuză liderii coaliției de guvernare de lipsă de discernământ, întrucât măsurile „luate pe genunchi” de aceștia pun pe butuci ordinea publică și siguranța românilor și creează o nouă specie de pensionari la 38 de ani: „pensionarii austerității”.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă vor avea soarta lui Traian Băsescu

Sindicatele din penitenciare consideră că proiectul ordonanței austerității scurs în spațiul public poate fi o rătăcire involuntară a lui Marcel Ciolacu și a lui Nicolae Ciucă, întrucât materializarea unui astfel de proiect le-ar conferi celor doi lideri politici soarta și credibilitatea politică a lui Traian Băsescu după ce a dat afară 25% din bugetari.

Bugetari utili (medici, profesori, polițiști, militari, polițiști de penitenciare) versus bugetari inutili (beizadele, amante, fini, nași, tovarăși de pahar)

Măsurile dezastruoase, incapacitatea și netransparența au devenit emblematice pentru guvernările din ultimii ani și i-au făcut pe cetățeni, inclusiv pe polițiștii de penitenciare, să creadă că politicianul român a devenit un deraiat care pune accent doar pe imagine, aparențe și manipulare, ci nu pe rezultatul activității sale, pe care oricum n-o prea înțelege.

Nu este permis să tai posturile bugetarilor utili (profesori, medici, polițiști, militari, polițiști de penitenciare) și să menții sinecurile inutile, plătite regește și ocupate de beizadele, amante, fini, nași, tovarăși de pahar ai politicienilor, se arată în comunicat.

Sfatul FSANP către liderii coaliției de guvernare

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) transmite partidelor PSD și PNL să renunțe la măsurile de austeritate aparent benefice societății și să gândească rațional că distrugerea sectorului de apărare, ordine publică și securitate națională nu este de folos decât infractorilor.

FOTO: Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ce efecte negative poate avea creșterea PIB-ului. Unde este minciuna

Ce efecte negative poate avea creșterea PIB-ului. Specialiștii avertizează...

Peste 10.200 de sancțiuni aplicate de Poliția Română într-o singură zi

Peste 10.200 de sancțiuni aplicate de Poliția Română într-o...

Tone de motorină, bani și vehicule indisponibilizate în 25 de percheziții

6 tone de motorină, bani și vehicule indisponibilizate de...

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Direcția de Poliție Transporturi a organizat săptămâna aceasta o acţiune...